O bună parte a istoriei medicinii se referă
la îndelungatul proces al descoperirii relaţiei dintre cauză şi efect. Maladii
cunoscute de sute de ani au fost interpretate eronat sau înţelese greşit,
pentru că nivelul medicinii din acele timpuri nu permitea studii care să ofere
o concluzie etiologică corectă. Boli dintre cele mai răspândite erau
considerate ca fiind provocate de miasme, de duhuri rele, de blesteme sau pur şi
simplu de o soartă crudă care răpeşte individului posibilitatea de a-şi
continua existenţa pe acest pământ. Odată însă dovedită cauza bolii, omenirea a
încercat să combată apariţia ei, luând măsurile necesare de prevenire, iar
medicii nu au încetat să propovăduiască acele căi care pot feri omul de
contractarea maladiei. Spălatul mâinilor după contactul cu un pacient suferind
de o boală contagioasă, evitarea alimentelor conţinând niveluri înalte de
lipide în cazul unei maladii coronariene, scăderea consumului de carne de vânat
în cazul gutei, reducerea ingestiei de sare în hipertensiunea arterială sunt
numai câteva exemple care vin să demonstreze posibilitatea individului de a se
feri de boli, de a face tot ce-i stă în puteri pentru a rămâne sănătos sau a
controla cu succes o afecţiune cronică.
Cum se explică deci faptul că, la peste două
secole de la publicarea aforismului heberdenian reprodus alăturat, care leagă
în mod clar ciroza hepatică de consumul exagerat de alcool, numărul de cazuri
afectate de această maladie nu scade în mod semnificativ, nici măcar în societăţile
care se bucură de epitetul de civilizate şi avansate? Veţi spune că societatea
modernă devine pe zi ce trece mai stresantă pentru omul de rând, permanent
expus vicisitudinilor autorităţilor, în permanentă goană pentru rotunjirea
venitului lunar, într-o continuă spaimă de ce i se poate întâmpla mâine sau
poimâine, tracasat de problemele sale familiale, umilit de cel care-i conduce
destinele la locul de muncă. Veţi adăuga că, în absenţa unei soluţii viabile şi
sigure pentru toate aceste vicii ale timpului în care trăim, alcoolul, prin
efectul său euforic, permite individului să-şi continue existenţa, ca un fel de
elixir care, odată ingerat, îndepărtează angoasa şi micşorează senzaţia de
ameninţare ce planează în aer.
Filmele americane şi engleze (dar nu numai
ele) promovează ingestia de alcool şi o prezintă ca o soluţie de moment pentru
oboseală, stres şi traumă psihică. Eroul de pe peliculă, odată ajuns acasă, după
o zi obositoare şi stresantă, îşi îndreaptă automat paşii spre scrinul din
sufragerie, unde se află depozitate sticlele de whisky, coniac sau gin.
Americanii au introdus noţiunea de social
drinker, adică individul care consumă nu mai mult de 14 porţii săptămânale
de alcool (o porţie este definită ca 150 ml de vin sau 50 ml de tărie), cu alte
cuvinte cam două porţii pe zi. Peste acest nivel, individul va fi considerat
consumator exagerat de alcool, iar de aici la alcoolism (maladie, nu viciu!)
drumul e foarte scurt. Alcoolismul e recunoscut în prezent ca stare morbidă,
având o bază etiologică recunoscută, facilitată de accesibilitatea alcoolului
etilic, traumatismul psihic cronic, ingestia precoce, în timpul pubertăţii, dar
şi de un aspect genetic legat de nivelul scăzut de dehidrogenază (enzima
responsabilă de metabolizarea alcoolului).
W. Heberden nu putea şti de acest aspect
special familial-genetic al alcoolismului, pentru că altminteri ar fi fost
deranjat în concluziile sale de paradoxul prezentat de distribuţia cirozei
între cele două sexe. Paradoxul e reprezentat de faptul că femeile au un nivel
mai scăzut de dehidrogenază, ceea ce presupune o tendinţă mai clară la apariţia
stării de ebrietate. Cu toate acestea însă, ciroza e mai răspândită în
rândurile bărbaţilor, aşa cum a observat Heberden acum mai bine de două secole.
Poate că totuşi acest paradox e unul fictiv, pentru că, la momentul atingerii
stării de ebrietate, ingestia de alcool încetează. Un lucru e însă clar. Bărbaţii
sunt mult mai expuşi pericolului cirozei hepatice şi, în acest sens, Herbeden a
avut perfectă dreptate. Într-un studiu danez pe aproape 15.000 adulţi egal împărţiţi
pe sexe, devenit clasic, numărul de pacienţi cirotici a fost de 184 printre bărbaţi
şi numai 77 printre femei. Ciroza a apărut la femei după un număr de porţii
alcoolice zilnice mult mai redus decât la bărbaţi.
Cum
se face, totuşi, că, în pofida a tot ceea ce ştim despre efectele negative ale
alcoolului, societatea modernă continuă să se expună acestui permanent pericol şi
nu reuşeşte să-şi influenţeze cetăţenii în sensul unui consum moderat şi
controlat? Nu am un răspuns precis. Dar sunt convins că, la fel ca acum 200 de
ani, eforturile de prevenire a cirozei hepatice sunt insuficiente şi
ineficiente. Or fi de vină interesele materiale ale tuturor companiilor care se
ocupă cu fabricarea şi distribuţia alcoolului sub diversele sale forme? Oare
cum se explică faptul că aceeaşi societate care şi-a prevenit membrii de
pericolul fumatului (şi a reuşit, în bună măsură) şi aceeaşi administraţie care
luptă (cu succes parţial) împotriva consumului de droguri rămâne practic inertă
şi indiferentă la consumul exagerat de alcool, cu toate efectele sale dăunătoare
imediate, cum ar fi accidentele de circulaţie, dar şi cele întârziate, care
afectează în mod clar sănătatea cetăţeanului de rând?
Aş păcătui
dacă aş încheia aceste însemnări fără a mă reîntoarce la William Heberden şi la
rolul său în istoria medicinii. Cel pe care Samuel Johnson l-a numit „ultimul
din înţelepţii medici“ a fost un clinician desăvârşit, dar şi un dascăl
deosebit. El a propus confraţilor, pentru prima oară, să consemneze în scris
date importante despre pacienţii pe care-i au în îngrijire şi să le
înmagazineze sub formă de comentarii care puteau fi accesibile oricărui coleg.
Tot el a propus şi a realizat publicarea aşa-numitelor tranzacţii medicale, ce cuprindeau discuţiile de la Royal College
of Physicians şi conţineau observaţiile raportate de confraţi la pacienţii
trataţi. Heberden e considerat de mulţi ca fondatorul observaţiei clinice, dar şi
întemeietorul domeniului care în prezent se numeşte reumatologie. Semnul
Heberden, cunoscut în literatură sub numele de digitorum nodi, diferenţiază guta de osteoartrită. În sfârşit,
Heberden e cel care a adus pentru prima oară la cunoştinţa publicului londonez
pericolul contaminării apei potabile poluate, recomandând distilarea sau
filtrarea apei înainte de consumare.
Urmaşul său a fost dr. William Heberden II,
cel care a tradus din latină în engleză volumele scrise de părintele său, permiţând
astfel marelui public medical să cunoască importantele precepte ale celui care
a fost unul dintre cei mai importanţi medici ai secolului 18, nu numai prin
uriaşa sa contribuţie la dezvoltarea profesiei sale, ci şi datorită longevităţii
sale. Citatul alăturat a fost scris de el la vârsta de 91 ani, în anul morţii
sale.
|
 „Bărbaţii sunt mult mai afectaţi de ciroză în comparaţie
cu femeile şi acest fapt este urmarea ingestiei de alcool în exces, cauza
principală a afecţiunilor hepatice.“ (William Heberden, medic englez, 1710–1801)
|
