Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Un paradox vechi de peste două secole

Viața Medicală
Prof. dr. Gabriel M. GURMAN marţi, 14 octombrie 2014
O bună parte a istoriei medicinii se referă la îndelungatul proces al descoperirii relaţiei dintre cauză şi efect. Maladii cunoscute de sute de ani au fost interpretate eronat sau înţelese greşit, pentru că nivelul medicinii din acele timpuri nu permitea studii care să ofere o concluzie etiologică corectă. Boli dintre cele mai răspândite erau considerate ca fiind provocate de miasme, de duhuri rele, de blesteme sau pur şi simplu de o soartă crudă care răpeşte individului posibilitatea de a-şi continua existenţa pe acest pământ. Odată însă dovedită cauza bolii, omenirea a încercat să combată apariţia ei, luând măsurile necesare de prevenire, iar medicii nu au încetat să propovăduiască acele căi care pot feri omul de contractarea maladiei. Spălatul mâinilor după contactul cu un pacient suferind de o boală contagioasă, evitarea alimentelor conţinând niveluri înalte de lipide în cazul unei maladii coronariene, scăderea consumului de carne de vânat în cazul gutei, reducerea ingestiei de sare în hipertensiunea arterială sunt numai câteva exemple care vin să demonstreze posibilitatea individului de a se feri de boli, de a face tot ce-i stă în puteri pentru a rămâne sănătos sau a controla cu succes o afecţiune cronică.
   Cum se explică deci faptul că, la peste două secole de la publicarea aforismului heberdenian reprodus alăturat, care leagă în mod clar ciroza hepatică de consumul exagerat de alcool, numărul de cazuri afectate de această maladie nu scade în mod semnificativ, nici măcar în societăţile care se bucură de epitetul de civilizate şi avansate? Veţi spune că societatea modernă devine pe zi ce trece mai stresantă pentru omul de rând, permanent expus vicisitudinilor autorităţilor, în permanentă goană pentru rotunjirea venitului lunar, într-o continuă spaimă de ce i se poate întâmpla mâine sau poimâine, tracasat de problemele sale familiale, umilit de cel care-i conduce destinele la locul de muncă. Veţi adăuga că, în absenţa unei soluţii viabile şi sigure pentru toate aceste vicii ale timpului în care trăim, alcoolul, prin efectul său euforic, permite individului să-şi continue existenţa, ca un fel de elixir care, odată ingerat, îndepărtează angoasa şi micşorează senzaţia de ameninţare ce planează în aer.
   Filmele americane şi engleze (dar nu numai ele) promovează ingestia de alcool şi o prezintă ca o soluţie de moment pentru oboseală, stres şi traumă psihică. Eroul de pe peliculă, odată ajuns acasă, după o zi obositoare şi stresantă, îşi îndreaptă automat paşii spre scrinul din sufragerie, unde se află depozitate sticlele de whisky, coniac sau gin. Americanii au introdus noţiunea de social drinker, adică individul care consumă nu mai mult de 14 porţii săptămânale de alcool (o porţie este definită ca 150 ml de vin sau 50 ml de tărie), cu alte cuvinte cam două porţii pe zi. Peste acest nivel, individul va fi considerat consumator exagerat de alcool, iar de aici la alcoolism (maladie, nu viciu!) drumul e foarte scurt. Alcoolismul e recunoscut în prezent ca stare morbidă, având o bază etiologică recunoscută, facilitată de accesibilitatea alcoolului etilic, traumatismul psihic cronic, ingestia precoce, în timpul pubertăţii, dar şi de un aspect genetic legat de nivelul scăzut de dehidrogenază (enzima responsabilă de metabolizarea alcoolului).
   W. Heberden nu putea şti de acest aspect special familial-genetic al alcoolismului, pentru că altminteri ar fi fost deranjat în concluziile sale de paradoxul prezentat de distribuţia cirozei între cele două sexe. Paradoxul e reprezentat de faptul că femeile au un nivel mai scăzut de dehidrogenază, ceea ce presupune o tendinţă mai clară la apariţia stării de ebrietate. Cu toate acestea însă, ciroza e mai răspândită în rândurile bărbaţilor, aşa cum a observat Heberden acum mai bine de două secole. Poate că totuşi acest paradox e unul fictiv, pentru că, la momentul atingerii stării de ebrietate, ingestia de alcool încetează. Un lucru e însă clar. Bărbaţii sunt mult mai expuşi pericolului cirozei hepatice şi, în acest sens, Herbeden a avut perfectă dreptate. Într-un studiu danez pe aproape 15.000 adulţi egal împărţiţi pe sexe, devenit clasic, numărul de pacienţi cirotici a fost de 184 printre bărbaţi şi numai 77 printre femei. Ciroza a apărut la femei după un număr de porţii alcoolice zilnice mult mai redus decât la bărbaţi.
   Cum se face, totuşi, că, în pofida a tot ceea ce ştim despre efectele negative ale alcoolului, societatea modernă continuă să se expună acestui permanent pericol şi nu reuşeşte să-şi influenţeze cetăţenii în sensul unui consum moderat şi controlat? Nu am un răspuns precis. Dar sunt convins că, la fel ca acum 200 de ani, eforturile de prevenire a cirozei hepatice sunt insuficiente şi ineficiente. Or fi de vină interesele materiale ale tuturor companiilor care se ocupă cu fabricarea şi distribuţia alcoolului sub diversele sale forme? Oare cum se explică faptul că aceeaşi societate care şi-a prevenit membrii de pericolul fumatului (şi a reuşit, în bună măsură) şi aceeaşi administraţie care luptă (cu succes parţial) împotriva consumului de droguri rămâne practic inertă şi indiferentă la consumul exagerat de alcool, cu toate efectele sale dăunătoare imediate, cum ar fi accidentele de circulaţie, dar şi cele întârziate, care afectează în mod clar sănătatea cetăţeanului de rând?
   Aş păcătui dacă aş încheia aceste însemnări fără a mă reîntoarce la William Heberden şi la rolul său în istoria medicinii. Cel pe care Samuel Johnson l-a numit „ultimul din înţelepţii medici“ a fost un clinician desăvârşit, dar şi un dascăl deosebit. El a propus confraţilor, pentru prima oară, să consemneze în scris date importante despre pacienţii pe care-i au în îngrijire şi să le înmagazineze sub formă de comentarii care puteau fi accesibile oricărui coleg. Tot el a propus şi a realizat publicarea aşa-numitelor tranzacţii medicale, ce cuprindeau discuţiile de la Royal College of Physicians şi conţineau observaţiile raportate de confraţi la pacienţii trataţi. Heberden e considerat de mulţi ca fondatorul observaţiei clinice, dar şi întemeietorul domeniului care în prezent se numeşte reumatologie. Semnul Heberden, cunoscut în literatură sub numele de digitorum nodi, diferenţiază guta de osteoartrită. În sfârşit, Heberden e cel care a adus pentru prima oară la cunoştinţa publicului londonez pericolul contaminării apei potabile poluate, recomandând distilarea sau filtrarea apei înainte de consumare.
   Urmaşul său a fost dr. William Heberden II, cel care a tradus din latină în engleză volumele scrise de părintele său, permiţând astfel marelui public medical să cunoască importantele precepte ale celui care a fost unul dintre cei mai importanţi medici ai secolului 18, nu numai prin uriaşa sa contribuţie la dezvoltarea profesiei sale, ci şi datorită longevităţii sale. Citatul alăturat a fost scris de el la vârsta de 91 ani, în anul morţii sale.
 
 

„Bărbaţii sunt mult mai afectaţi de ciroză în comparaţie cu femeile şi acest fapt este urmarea ingestiei de alcool în exces, cauza principală a afecţiunilor hepatice.“ (William Heberden, medic englez, 1710–1801)

 
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC