Departe de mine gândul că m-aș
putea socoti o fecioară neprihănită. Păcate? Am destule, dar uite
că păcatul ăsta al fumatului nu l-am avut. Și dacă nu l-am avut,
spun cu inima pe inimă că, în toată viața mea, nu știu dacă am
fumat cu totul și cu totul două pachete de țigări. M-am „prostit”
doar la vreo nuntă ori altă petrecere, ca să nu mă dau rușinat
de cei din jur.
Ba, ca să nu mint, îmi aduc aminte
că eram ditamai studentul la medicină. M-am certat odată cu
prietena (că certurile între iubiți, se știe, sunt ca ploile de
vară), câteva zile nu ne-am mai văzut și încercările mele de
împăcare păreau să nu aibă niciun efect. Plin de îngrijorare că
despărțirea ar putea fi definitivă, am ticluit un plan numai bun
de dus la îndeplinire și fără greș: am cumpărat un pachet de
țigări ordinare, Mărășești – care miroseau cale de o poștă
– și am tras adânc niște fumuri, am dat peste cap o cinzeacă de
trăscău, mi-am compus alura de vicios până-n prăsele și m-am
prezentat în fața iubitei. Cum să nu vadă că dorul de ea mă
împinsese pe calea păcatului și să se grăbească la împăcare?
Dar ce, credeți
că mi-a mers? Întrevederea a fost scurtă, calitățile ei de
chimistă și-au spus cuvântul, m-a mirosit și m-a evaluat dintr-un
foc și mi-a trântit ușa-n nas. Abia după ce m-a văzut
depărtându-mă, a deschis-o și mi-a aruncat de departe: „Du-te
și mai ia niște lecții de teatru!”.Nici
că se putea afront mai mare, așa că am căutat – și din
fericire am găsit – alte mijloace de împăcare, care au avut
efect. Dar de țigară nu m-am mai apropiat niciodată.
Mi-a venit în minte episodul
adolescentin, petrecut cu multă vreme în urmă, când am constatat,
cu mare surpriză și nu mai puțină plăcere și bucurie, că am
uitat cu totul de fumatul ăsta de care m-am izbit decenii la rând.
Nici nu mi-am putut închipui că putem scăpa de asemenea povară,
cu atât de multe probleme care, chiar dacă nu erau ale mele direct,
existau în jurul meu și al vieții mele. Ce simplu, de parcă nici
n-ar fi existat. Rareori mai văd câte un rătăcit, plasat într-un
spațiu deschis, ca să nu încalce legea, care trage din țigară de
parcă ar veni sfârșitul lumii și nu mai are vreme să ajungă la
chiștoc.
Ce bine ar fi dacă am putea scăpa
(nici „eradica” n-ar fi un cuvânt nepotrivit) la fel de simplu,
de atâtea și atâtea alte poveri și practici care ne fac zilele și
viața amară.
N.
R.: În
numărul trecut, prezentarea la aniversare a dr. Virgil Răzeșu a
fost semnată de Stela Gașpari.
