Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Ucide-mă încet

Viața Medicală
Adrian GHEORGHE vineri, 4 decembrie 2015
     Abia s-a uscat cerneala pe planul de acțiune global privind rezistența antimicrobiană aprobat în mai 2015 în cadrul adunării generale a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), că rezultatele unui sondaj privind rezistența la antibiotice, desfășurat de OMS în septembrie–octombrie 2015, arată că planul e cum nu se poate mai oportun. În condițiile în care primul dintre cele cinci obiective ale planului se referă la creșterea înțelegerii fenomenului prin activități de comunicare, educare și formare, se vede treaba că, într-un eșantion de 10.000 de respondenți din douăsprezece țări cu grad scăzut și mediu de dezvoltare, problema nu e pe deplin înțeleasă. Sondajul a fost efectuat în câte două țări din fiecare regiune a nomenclaturii OMS – pentru regiunea Europa, datele au fost colectate din Serbia și Federația Rusă. În paranteză, așadar, greu de spus ceva despre situația din România în afara unor paralele subțiri cu răspunsurile vecinilor sârbi. La nivel global, totuși, două treimi din respondenți cred că „rezistență“ înseamnă faptul că organismul devine „rezistent la antibiotice“ și o treime cred că poți întrerupe tratamentul atunci când nu mai prezinți simptomele. Mai mult de trei sferturi din respondenții din Africa (Sudan, Nigeria, Egipt – excepție Africa de Sud) și Asia (China, Vietnam, Indonezia) se declară încrezători că experții vor rezolva problema rezistenței la antibiotice înainte să devină prea serioasă. Pe de altă parte, europenii, sud-africanii și sud-americanii sunt mai puțin convinși. În plus, mai mult de jumătate din toți respondenții cred că ei pot face prea puțin la nivel individual pentru a limita magnitudinea problemei. De asemenea interesant, una dintre întrebările cu cea mai mare variabilitate a răspunsurilor a fost cea privind măsura în care rezistența la antibiotic este una dintre cele mai mari probleme ale omenirii: sudanezii par foarte convinși că este cazul (79%), în timp ce în Serbia (33%) și Barbados (27%) sunt și alte priorități.
     Punctul de plecare al planului global OMS se dovedește, așadar, a fi unul mișcător. Consumul de antibiotice este foarte prevalent în majoritatea țărilor și oamenii înțeleg că ar fi o problemă pe undeva, însă persistă neclarități fundamentale privind natura problemei și cine ar putea fi responsabil pentru rezolvarea ei. Planul de acțiune global cuprinde, pe lângă comunicare, alte patru direcții cu bătaie lungă: monitorizarea epidemiologică și cercetarea; reducerea incidenței infecțiilor prin consolidarea măsurilor de igienă și de prevenire a infecțiilor; optimizarea consumului de antibiotice la oameni și animale și estimarea costurilor economice ale implementării direcțiilor precedente și ale investiției în noi tehnologii antimicrobiene. O viziune strategică și de perspectivă, fără îndoială, care îngăduie întrebarea: cât timp mai avem până când lucrurile devin cu adevărat serioase? Răspunsul scurt este că ele sunt deja serioase și au devenit astfel de ceva timp: se estimează că 700.000 de decese anuale sunt cauzate de microorganisme rezistente la tratament și proiecțiile pentru anul 2050 sugerează o creștere până la zece milioane de cazuri. Răspunsul mai lung spune că situația nu este încă suficient de serioasă încât să afecteze sensibil practica medicală și ritmul de viață obișnuit. Scenariile mai mult sau mai puțin apocaliptice includ imposibilitatea de a mai efectua intervenții chirurgicale sau chimioterapie, precum și restricții de călătorie în zone pentru care vaccinurile sau medicația preventivă (de exemplu pentru malarie) nu vor mai funcționa. Mai durează, așadar, până când transportul global ar putea deveni paralizat și nimeni nu poate spune cu precizie despre ce orizont de timp discutăm.
     Avem de-a face cu o criză, una cu evoluție lentă. Ebola a probat capacitatea globală curentă de răspuns la crize imediate și a arătat că nicio structură internațională nu era pregătită pentru un răspuns de o asemenea anvergură într-un timp atât de scurt. Experiența istorică privind răspunsul la crize lente este amestecată: sunt notabile succesele relative în controlul HIV și al malariei, mai puțin notabile în cazul tuberculozei și neglijabile pentru... rezistența antimicrobiană. Se vorbește puțin în aceste zile despre faptul că nu asistăm deloc la primul plan global privind rezistența antimicrobiană propus și adoptat de OMS. Problema era recunoscută oficial în cadrul adunării generale OMS încă de la finalul anilor ʼ90, iar primul plan global de acțiune datează din 2001. Planul a avut un impact absolut limitat. Planul strategic cuprindea aceleași linii de acțiune ca și prezentul plan: optimizarea prescrierii, consolidarea capacității de supraveghere epidemiologică, legislație și investiții în produse noi. Recunoștea încă de atunci rolul utilizării antibioticelor în agricultură și al informării adecvate a tuturor actorilor relevanți, de la pacienți până la personalul medical.
     De ce a eșuat precedentul plan global? Unul dintre motivele invocate – că nu a fost însoțit de informații economice relevante, care să îi ghideze implementarea. Între timp, nu mai avem această scuză. Studiile privind impactul economic al rezistenței la antibiotice sunt pe masă, dar ele reprezintă cu siguranță subestimări. Ca ordin de mărime, cea mai ridicată valoare monetară a consecințelor rezistenței a ajuns la 55 de miliarde de dolari pe an pentru Statele Unite (2004), din care 20 de miliarde în cheltuieli medicale directe și 35 de miliarde costuri indirecte asociate scăderii productivității individuale. Estimarea ocupa un obscur loc 10 în clasamentul celor mai costisitoare probleme de sănătate publică din Statele Unite, cu un top dominat autoritar de afecțiunile cardiovasculare (350 de miliarde) și de cele musculoscheletice (300 de miliarde). Prin comparație, estimările din 2009 pentru costurile rezistenței la nivelul întregii Uniuni Europene erau de 1,5 miliarde de euro anual. Motivul pentru care estimările sunt cu siguranță subevaluate este acela că antibioticele sunt atât de profund integrate actului medical curent, încât a le elimina cu totul – echivalent, până la urmă, cu o rezistență totală a microorganismelor la antibiotice – ar însemna risc semnificativ crescut de mortalitate și morbiditate ca urmare a celei mai simple infecții. Deja nu mai trăiesc mulți medici care profesau înainte de 1940 și care să poată transmite mai departe tehnicile lor de control al infecției fără antibiotic. Problema este recunoscută unanim drept urgență acum, însă, până la implementarea măsurilor din plan, cu siguranță nu va mai trăi niciunul. Al doilea nivel de complexitate ține de faptul că natura transmisibilă a infecțiilor face ca o creștere dramatică a rezistenței să aibă consecințe imediate asupra modului în care sunt organizate și funcționează sistemele de sănătate. Actul de îngrijire și formele de livrare ale acestuia s-ar cere complet regândite, de exemplu prin reintroducerea pe scară largă a sanatoriilor pentru limitarea transmisiei infecțiilor. Costurile și timpul necesar desfășurării unor astfel de ajustări sistemice sunt aproape imposibil de calculat.
    Țintele pe termen scurt ne sunt clare. Statele care au aprobat planul global de acțiune au doi ani la dispoziție pentru a veni cu planuri naționale de combatere și limitare a rezistenței antimicrobiene. Strategia de profil a Uniunii Europene 2011–2016 expiră la anul și este în curs de evaluare, urmând să lase loc unei noi strategii. Viața nu ni se va schimba dramatic, fie că vom fi înțelepți, fie că nu vom fi. Până una-alta, medicina și sănătatea publică se bazează pe dovezi, nu pe înțelepciune.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC