Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Toți în aceeași barcă

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU luni, 12 decembrie 2016
     De curând, la București a avut loc a șaptea ediție a Forumului Psihiatru.ro. Am fost și eu și acolo am respirat o atmosferă aparte. Pentru prima dată de când sunt psihiatru, am simțit ceva ce seamănă cu confraternitatea. Poate datorită prezenței doamnei doctor Ramona Gheorghe, a cărei tristă întâmplare din vara aceasta ne-a adus împreună ca să vorbim deschis cum nimic altceva nu a putut-o face în trecut. Poate datorită prezenței colegilor cu care am tot discutat în ultima vreme în mediul social online și pe care în sfârșit i-am cunoscut în carne și oase. Ceva diferit, nimic spectaculos și nou, doar o discretă adiere de înrudire și îngrijorare, senzația vagă că suntem în aceeași barcă în mijlocul oceanului, iar norii nu prevestesc o vreme liniștită.
     La finalul programului, doi avocați au ținut un fel de seminar privind riscurile legale ale meseriei noastre. Senzația subtilă care persistase toată ziua s-a precipitat în groază. Ni s-a spus cât de vulnerabili suntem, de fapt, indiferent de mediul în care lucrăm (public sau privat), cum vechile obiceiuri, care ne păreau unora dintre noi normale, sunt acum extrem de suspecte, cum un studiu clinic sau participarea la un congres ne poate transforma în persoane de interes pentru procurori, cum un buchet de flori sau niște bomboane de ciocolată din partea unui pacient sunt astăzi dare și luare de mită, cum intervenții de bună credință din partea noastră pot fi crime conform legilor în permanentă și abruptă schimbare. Am fost sfătuiți să fim riguroși în înscrisurile și acțiunile noastre, până la blocaj instituțional. Nu era nimic din ce nu știam, ne scăpa însă, cred, amploarea fenomenului, acuitatea atenției pe care o primim din partea justiției, bizareria ochelarilor de cal cu care suntem priviți dinspre aceasta. Cred că, până în acea seară, încă trăiam cu iluzia că legea e ceva pe care puteam conta. Că ea e făcută să ne apere. Că, dacă ne vedem de treabă și o facem cum se cuvine, fără să ne așteptăm la recunoștință sau privilegii, suntem măcar lăsați în pace. Avocatul de drept penal ne-a demontat cu minuțiozitate această iluzie. Simplul fapt că nu noi am inventat sistemul foarte ciudat în care funcționăm nu ne absolvă de răspunderea pentru el. Procurorii nu știu nimic despre lumea noastră și infinitele ei nuanțe de gri și nici n-ar trebui să știe. Ei sunt chimioterapia agresivă a bolii sistemice: pe lângă cancer, numeroase celule sănătoase vor sucomba. Și întreg sistemul riscă să moară înainte de a se vindeca. Pe parcursul prezentării, cred că fiecare dintre noi am simțit impulsul acut de a emigra, pur și simplu. De a merge în altă parte, unde putem sta mai liniștiți. Sau de a ne lăsa de meserie. Brusc, ne-am simțit vinovați de fapte pe care nu le-am comis. Eu unul nu accept plăți informale, nu sunt vizitat de reprezentanți ai industriei farmaceutice, nu merg sponsorizat la congrese (motiv pentru care ajung rarisim la vreunul), mă deplasez la serviciu cu o bicicletă străveche – într-un fel, e ca și cum nu aș exista – și tot cred că se pot găsi motive pentru care să devin persoană de interes. Cine știe ce oi fi făcut acum cinci ani, din neatenție? Poate m-a rugat cineva să văd un pacient care nu avea programare: dacă o fi asta trafic de influență? Și, în timp ce îmi examinam frenetic trecutul și conștiința, visam să mă apuc de agricultură de subzistență. Să cultiv dovlecei și cartofi, să am trei găini și o capră. Și să uit că am fost odată medic.
     Sigur, s-ar putea spune că e interesul unui avocat să sublinieze cât de mult avem nevoie de el. Pare kafkian și caricatural ce relatez și prima reacție e cea de negare. Din păcate, eu cred că în acea prezentare erau doar intenții bune și chiar compasiune față de noi, medicii. Cred că, de fapt, așa stau lucrurile: în viitorul apropiat, multe capete vor cădea purtând pe chip o expresie de profundă nedumerire. Lăsând în urmă familii răvășite, orizonturi cenușii, drumuri ce duc doar spre margine și șanț.
     Dincolo de realitate, care devine tot mai greu sondabilă, e, de fapt, un război de imagine. Unul în care ne-am trezit complet dezarmați. De atâta timp, medicii nu au avut niciun fel de imagine proprie. Au contat pe una moștenită, arhetipală, stereotipă. Deschidem gura și ce iese prin ea e cu totul de neînțeles pentru restul lumii. Vorbim păsărește. Și iată că ostilitatea pe care am tot acumulat-o a devenit instituțională. Suntem, ne explica avocatul, un proiect personal al șefului nu-știu-cărei secții a DNA. Niște „ținte”. Medicii în general, nu doar vechii corupți căpușând banii publici prin achiziții frauduloase sau pretinzând bani negri în schimbul actului terapeutic. Unul din lucrurile pe care nu le-am înțeles, în ultimii ani, a fost exact ăsta: că suntem toți în aceeași barcă. Că, dacă unul greșește, e ca și cum am fi greșit toți. Prea multă vreme am stat în banca noastră, mulțumindu-ne să fim lăsați în pace. Eu nu cred, ca avocatul, că rigurozitatea până la blocaj e răspunsul. Ci participarea activă în războiul de imagine. Imaginea nu trebuie să fie doar mincinoasă, superficială și manipulatoare. Ea poate fi adevărată. Legile ne obligă la transparență: nu ar trebui să fie nevoie să ne oblige la nimic, ar trebui să vrem să fim mai transparenți ca oricând, mai sinceri, mai onești, mai deschiși, cu toate vulnerabilitățile și emoțiile și chinurile noastre. Dar asta ar presupune, zicea o colegă, să fim, mai mult ca niciodată, uniți.
     Și e adevărat că suntem puțintel mai uniți. Discret mai solidari. Subtil mai empatici unul cu altul. Nu în fiecare zi, doar la câte un eveniment din ăsta. Parcă ne-am trezit un pic, suntem buimaci, dar nu mai visăm. Din păcate, aceste schimbări sunt insuficiente. În alte zile (cum s-a întâmplat la scurt timp după forum), revenim la dezbinarea în care ne-am format. Nu doar medicina se confruntă cu falii de comunicare și mentalitate, ci tot restul societății. Civilizația revine la starea ei cea mai stabilă, cea a dintelui și a ghearei. Iar noi suntem candidați ideali la carnea de tun, la trupele sacrificiale. Natura medicinii implică secret, dar secretul se întoarce împotriva noastră. Opinia publică crede că ne cunoaște și că ne urăște. Pe cadavrele noastre se pot clădi cariere și se pot câștiga alegeri.
     Zilele astea, o nouă generație de medici și-a ales specialitățile. Frământarea obișnuită a fost întreruptă de un scurt episod de bucurie rară. Momentele astea sunt cele în care plănuiești să schimbi lumea și simți că o poți face. Pe parcurs, ești luat de val, uiți de tine, dar, în momente de răscruce sau de sărbătorire, merită să revenim în acel punct. Eu asta voi face de Ziua României: o să încerc să îmi aduc aminte de vremea când voiam să fiu medic și să fac lucruri bune și asta părea greu și simplu în același timp. Ca împinsul bolovanului la deal.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC