Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă

Testamentul unui mare român

    La 20 mai 1914 s-a născut la Bobota, în județul Sălaj, Corneliu Coposu, fiu al protopopului Valentin Coposu și al Aureliei. Bunicul patern, Grigore, era preot, colaborator al lui Gheorghe Pop de Băsești. Bunicul matern, Gavril Vaida de Glod, era tot preot, văr primar cu Alexandru Vaida Voievod. Familia în care s-a dezvoltat și a fost educat a luptat pentru recunoașterea drepturilor românilor în Imperiul Austro-Ungar, prin intermediul Partidului Național Român. Tatăl, Valentin Coposu, a fost deputat în Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918 și a votat Unirea. Mama, Aurelia, i-a educat pe cei cinci copii ai săi – Cornel, Cornelia, Doina, Flavia și Rodica – în spiritul moralei creștine și al patriotismului românesc autentic.
    În perioada 1937–1940, Corneliu Coposu este secretar personal permanent al lui Iuliu Maniu, iar în anii următori, între 1940 și 1947, este secretar politic al acestuia, însoțindu-l în toate negocierile și tratativele purtate și având în grijă cifrul secret al corespondenței diplomatice prin care se negocia ieșirea României din „Axă” și întoarcerea către aliații tradiționali. La 14 iulie 1947 este arestat împreună cu întreaga conducere PNȚ, după înscenarea de la Tămădău. Rămâne nouă ani în arest preventiv, până în 1956, fără să fie judecat, din lipsă de probe.
    În 1956 i se intentează un proces de înaltă trădare. Este condamnat, conform practicilor comuniste, la muncă silnică pe viață pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare și crimă contra reformelor sociale”. Urmează opt ani de regim sever de izolare la Râmnicu Sărat, până în 1962, când se îmbolnăvește grav ca urmare a tratamentului de exterminare aplicat deținuților politici. Următorii doi ani îi petrece în domiciliu forțat, în Bărăgan, în comuna Rubla.
    În 1964 este pus în libertate, după 17 ani de detenție în penitenciarele de la Văcărești, Jilava, Pitești, Malmaison, Craiova, Aiud, Râmnicu Sărat, Poarta Albă, Capul Midia, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Gherla, Sighetul Marmației etc. După eliberare lucrează ca muncitor necalificat pe șantierele de construcții, angajat la Întreprinderea de Construcții Montaj București, atelierul de tâmplărie mecanică – deși era licențiat în științe juridice și economice.
    În mai 1995 este numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă decorație a Republicii Franceze, ceremonia având loc la Ambasada Franței la București în luna octombrie a aceluiași an.
    La 20 mai 2018, la Teatrul Național din București, s-a citit „Testamentul Seniorului”, testamentul celui care a fost, este și va fi Corneliu Coposu. Dumnezeu să îl odihnească în pace!
    Corneliu Coposu a fost un permanent promotor al activităților desfășurate în echipă, al colaborării oneste, al colegialității. Viața sa a fost un model ce ar fi bine să fie urmat de generațiile actuale și de cele viitoare. „Negociem orice, dar nu negociem principii” reprezintă un motto transpus în fapte pe tot parcursul vieții sale. Aceste cuvinte au fost, sunt și vor fi valabile în orice domeniu de activitate și ar putea reprezenta, prin aplicare, revirimentul întregii societăți.
    Testamentul a fost găsit în 2017, cu mare emoție, dar familia a ales să îl prezinte într-o zi în care să ne gândim atât la Senior, cât și la anul ce comemorează un centenar de la Unire. Ca atare, într-o sală plină de tineri și mai puțin tineri s-a citit Testamentul, care a fost urmat de o serie de discuții din care se întrevede speranța.
    Adevărul este că, atunci când ne simțim adânciți în vreun necaz, atunci când vrem să spunem nepotrivitul „nu mai pot” sau să cedăm, atunci când ne considerăm nedreptățiți sau când ne dorim să „răsplătim răul cu rău”, ar trebui să ne aducem aminte de cei care au suferit cu adevărat. Câți ar putea spune că au luptat o viață întreagă doar pentru binele poporului român, că nu au făcut niciun rău, dar că au suferit ani grei de închisoare (17 ani de temniță grea, urmați de o altă formă de îngrădire – prin acuze, încercări de umilire, zvonistică și colportare de minciuni)? Ar trebui să ne gândim la înaintașii noștri de excepție, să ne întărim și să le păstrăm vie memoria – nu doar în cadrul unor evenimente, ci prin toată activitatea și tot comportamentul nostru de zi cu zi. Voi prelua în continuare câteva mesaje din testament.
    „Cred că mi-am făcut datoria față de țară, față de conștiința mea. Nu cred că am să-mi reproșez vinovății majore. Am căutat să-mi respect principiile, angajamentul ideologic și toate acțiunile născute din dragoste de Patrie și de neamul românesc. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș proceda la fel, chiar ținând seama de perspectiva anilor de pușcărie, de suferințele îndurate.”
    „Sunt convins că politica este o activitate morală și nu poate fi delimitată de etică și de onestitate. Am prețuit întotdeauna oamenii cinstiți și leali și am avut strângere de inimă atunci când prin forța împrejurărilor am fost obligat să lucrez sau să fiu în preajma lichelelor și a oamenilor fără caracter. Am detestat pe cei care negociază principiile, deoarece cred că nu este îngăduit să faci compromisuri care schimbă esența obiectivelor pentru care militezi. Politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare al intereselor proprii. Serviciile pe care le aduce, dezinteresat, trebuie să servească poporul, comunitatea, interesele generale. Am cunoscut și detestat, din prima tinerețe, materialismul istoric și dialectic, concepțiile marxiste, tezele lui Engels, isprăvile lui Lenin. Cred că era comunistă, impusă țării noastre după al Doilea Război Mondial, a fost cea mai mare catastrofă din istoria românească. Nu știu în câtă vreme vom recupera stagnarea malefică pe care ne-a impus-o.”
    „Am fost întotdeauna mândru de calitatea mea de român, cu toate că nu mi-am etalat, dintr-o decență explicabilă, patriotismul, nici nu am făcut paradă demagogică de naționalism.”
    „Am avut satisfacții și decepții. Îmi pare bine că decepțiile, cauzate de lichelismul, lipsa de loialitate și incorectitudinea unor oameni apropiați, nu m-au demoralizat. Permanentele agresiuni fizice și morale, a căror țintă am fost vreme de o jumătate de secol, probabil că mi-au consolidat rezistența și facultatea de a trece, cu oarecare înțelepciune, peste dovezile de ingratitudine și «lucrăturile clandestine» încropite cu vicleșug împotriva mea. Cred că am fost cel mai calomniat om politic din zilele postrevoluționare. Intransigența mea, refuzul compromisurilor antimorale și fermitatea unor atitudini devotate intereselor țării nu au făcut casă bună cu practica aproape generalizată a poltroneriei, a complexului relei credințe, a corupției și a politicianismului asiatico-oriental. De aceea am fost identificat ca inamic de căpetenie al încercărilor de «restaurare nostalgică a epocii de dinainte de evenimente». Nu cred că acțiunea viguroasă de demonetizare, întreprinsă pe toate planurile împotriva mea, a dat sau va da rezultate. De altfel, ce le-aș putea reproșa celor pe care însăși existența mea îi proiectează spre băncile acuzării? Reproș îndreptățit aș putea avea doar celor racolați pentru această murdară deprindere din rândul prietenilor proprii.”
    „Din partea-mi i-am iertat pe toți, inclusiv pe cei care m-au chinuit prin toate metodele asiatice de teroare fizică și morală, de toate crimele și păcatele pe care le-au făcut. I-am iertat și pe cei care s-au întrecut într-o condamnabilă competiție a calomniei și defăimării. Sunt oameni cu sufletele corupte, care nu mai pot fi recuperați de societatea onestă a României viitoare. Ispășirea acțiunii lor mercenare se va solda, cândva, prin remușcări tardive.”
    „Cred că am făcut tot ce mi-a stat omenește în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula nr. 2 de la Malmaison, în octombrie 1947, de la Iuliu Maniu. («Eu nu voi supraviețui. Voi, care veți scăpa de iadul comunist, aveți datoria să duceți mai departe drapelul glorios al Partidului nostru, în interesul României viitoare!») Cu credința în Dumnezeu și în viitorul neamului românesc, înainte! Corneliu Coposu, Hemer, noaptea de 24/25 iulie 1994.”
    În toate domeniile, meseriile și misiunile (iar misiunea medicală este una dintre cele mai importante, acum și în viitor), avem nevoie de modele, dar și de tăria de a fi în stare a le urma. Atunci când vom înțelege că a proceda corect, onest, colegial reprezintă un bine ce se va întoarce asupra noastră și asupra celor dragi, ne va fi mai ușor. Măcar atât, să înțelegem.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC