Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Terapia prin artă

Viața Medicală
Oana Maria BLAGA vineri, 27 iulie 2018
    Când citim sau auzim cuvântul „terapie”, pe mulți dintre noi ne duce automat gândul la sesiuni de consiliere care au loc cu ușile închise, în cabinetul unui psiholog. Recunosc că acesta a fost și primul meu gând legat de terapia prin artă, atunci când am primit invitația de a face parte dintr-o echipă care pregătea o propunere de proiect Erasmus+ pe această temă, în anul 2015. Dar, în ultimii trei ani, imaginea mea legată de terapie și terapia prin artă s-a schimbat considerabil, din cel puțin trei puncte de vedere.
    În primul rând, am înțeles că terapia prin artă reprezintă o formă distinctă de terapie care constă în folosirea creativității și a creației artistice ca formă de psihoterapie și că poate fi destinată persoanelor care suferă de traume, diferite boli cronice, sau care au dificultăți în a face față vieții de zi cu zi. Altfel spus, am înțeles că terapia prin artă îi ajută pe oameni să își îmbunătățească starea de sănătate mintală prin intermediul creativității și al activităților care implică pictura, muzica, colajul, fotografia, sculptura sau olăritul. Dar nu numai. Am mai aflat și că terapia prin artă are o istorie de aproape 80 de ani în țări precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, dar este mult mai puțin utilizată în țări din estul Europei, precum România. Și asta se întâmplă din mai multe considerente, unul dintre ele fiind lipsa oamenilor pentru a ghida astfel de sesiuni.
    În România, în trei ani, am întâlnit persoane care utilizează terapia prin artă în câteva organizații nonguvernamentale, în spitale de boli psihice cronice și în cadrul a două facultăți – de teatru (ca art-terapie prin teatru) și asistență socială (ca parte a terapiei ocupaționale). Sunt sigură că sunt mult mai multe astfel de persoane, dar ce m-a surprins a fost faptul că am găsit foarte puține informații legate de meseria de art-terapeut, o meserie care face parte din grupa de bază specialiști în asistență socială și consiliere a COR. În țările din vestul Europei, acești specialiști lucrează în echipe multidisciplinare, formate din psihologi, psihiatri, asistenți medicali, lucrători sociali, consilieri specializați în reabilitare, specialiști în adicții sau medici. Și chiar lucrează. Se întâlnesc și discută despre pacienții lor și iau decizii informate și bazate pe părerea fiecărui membru al echipei.
    În al doilea rând, am înțeles că terapia prin artă nu trebuie să fie utilizată restrictiv și doar în cazul persoanelor care trăiesc cu boli psihice. Chiar dacă în România acest tip de terapie este folosit cu precădere în rândul copiilor cu boli mintale și al pacienților internați în spitalele de psihiatrie sau de boli psihice cronice, metoda poate fi utilizată (și este chiar recomandată) și în rândul persoanelor care suferă de boli cronice netransmisibile, precum pacienții cu cancer sau cei cu boli cardiovasculare. De asemenea, terapia prin artă este benefică în consilierea de familie, pentru a face față pierderii unei persoane dragi, în tratarea problemelor comportamentale ale copiilor, în managementul stresului sau chiar în cazul persoanelor care au suferit leziuni traumatice la nivelul creierului. Și contribuie semnificativ la îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții persoanelor care participă la acest tip de terapie.
    De exemplu, a fost demonstrat că terapia prin muzică reduce nivelul de anxietate și că joacă un rol critic în procesul de recuperare a sănătății mintale (1). Aceste rezultate pozitive de sănătate ale persoanelor care beneficiază de terapie prin artă sunt și mai importante în rândul pacienților care suferă de boli cronice, care sunt adesea asociate cu alte comorbidități, cum ar fi stresul cronic sau depresia. În acest sens, o analiză sistematică a literaturii publicată recent arată că terapia prin artă poate avea efecte pozitive (și semnificative statistic) și în ceea ce privește îmbunătățirea stării de sănătate a persoanelor care nu suferă de tulburări psihotice (2). Iar acest lucru este cu atât mai îmbucurător cu cât în România una din patru persoane trăiește cu o boală cronică sau de lungă durată (3), care duce adesea la izolare, singurătate sau pierderea încrederii, toate acestea putând fi ameliorate prin intermediul terapiei prin artă.
    În al treilea rând, am aflat că, deși terapia prin artă poate avea efecte pozitive importante la nivelul sănătății, o mare barieră în promovarea sa constă în trainingul și resursele la care au acces (sau nu au acces) persoanele care livrează acest tip de terapie. Și așa a apărut ideea proiectului „TABLO – Instruirea personalului pentru utilizarea activităților pe bază de artă în beneficiul persoanelor care suferă de boli cronice” (Training staff in the use of arts for the benefit of people with long term conditions).
    Scopul proiectului a fost dezvoltarea unei platforme web (www.tablo-project.eu) care să găzduiască resurse pentru persoanele care utilizează sau facilitează terapia prin artă, de la art-terapeuți la educatori, asistenți medicali, pedagogi, asistenți sociali sau traineri. Platforma este interactivă și are două componente distincte – una care conține capitole cu informații de bază pentru unsprezece condiții medicale și o componentă cu peste 400 de activități pe bază de artă care pot fi accesate gratuit de oricine cunoaște limba engleză. Platforma a fost dezvoltată în limba engleză pentru că pune cap la cap informații și cunoștințe ale profesioniștilor din domeniul terapiei prin artă implicați în proiectul TABLO care provin din șapte țări europene. Una peste alta, cele peste 400 de activități au drept scop implicarea persoanelor de toate vârstele și reprezintă o resursă bună pentru toți profesioniștii care activează în domeniul terapiei prin artă.
    În România, domeniul terapiei prin artă se află undeva la început de drum. Speranța mea este că acest articol va trezi interesul pentru terapia prin artă și al specialiștilor din sănătate care poate au avut sau nu tangență cu acest tip de terapie. Metoda poate acționa ca adjuvant în îmbunătățirea calității vieții persoanelor care suferă de un număr mare de afecțiuni medicale.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.