Newsflash

Suntem o echipă!

de Mircea TIMOFTE - dec. 28 2011
Suntem o echipă!
   Dragi colegi, consider că pentru noi, cel mai important lucru în 2011 este că suntem o echipă! Împreună cu cei aproape 100 de membri ai Consiliului naţional, precum şi cu membrii organizaţiei, am reuşit să fim o voce coerentă, un organism axat pe rezultate vizibile, tangibile şi pe progres.
   Pe parcursul celor zece ani de activitate a Ordinului, prin eforturile, în primul rând, ale liderilor noştri, am reuşit să devenim o organizaţie profesională al cărei cuvânt contează, unica entitate ce reprezintă asistenţii medicali în România şi în străinătate, angajată continuu în lupta pentru dezvoltarea profesiei, în slujba pacientului.
   Începând cu activitatea grupului care, în 2001, în cadrul Convenţiei de înfrăţire instituţională din cadrul programului PHARE de aderare la Uniunea Europeană, a lucrat la documentul legislativ ce a stat la baza legii privind exercitarea profesiei noastre, şi până la momentul actual, în care finalizăm, împreună cu echipa Ministerului Sănătăţii, propunerea privind practica independentă a asistentului medical, ne-am gândit şi am clădit reglementările şi dezvoltarea profesiei fără interferenţe din afara mediului nostru.
   Am devenit o voce coerentă şi importantă prin calitatea muncii noastre. Avem doar zece ani şi nu putem fi perfecţi, dar vă asigur că toate eforturile mele şi ale Biroului executiv sunt îndreptate continuu spre o reglementare corectă, fără părtinire şi în interesul profesiei.
   Momentul aniversar este un prilej de reflectare asupra drumului parcurs şi, în acelaşi timp, o ocazie de a gândi la viitor, având ca imperativ aspiraţia către excelenţă în tot ceea ce întreprindem. Pentru că urmează Sărbătorile de iarnă, vă doresc, dumneavoastră şi celor dragi, Crăciun fericit, An nou cu bucurie şi vă urez: „La mulţi ani, împreună!“.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe