Am trimis colegilor studenți un mesaj în urmă cu aproape zece
zile: „Ar fi bine să exagerez și să nu fie o problemă serioasă, dar mai bine să
fiu criticat pentru exagerare decât să nu se ia măsurile preventive, care mai
sunt posibile. Vremea foarte rece «a amânat» transmiterea virusului gripal. În
ultima perioadă, această transmitere a avut loc, susținut. Datele din Ucraina
nu pot fi confirmate (ușor), dar dacă evenimentele discutate sunt reale și dacă
numărul de cazuri de gripă deja confirmate de Institutul Cantacuzino se va
mări, este posibil ca situația în zilele/săptămânile următoare să se schimbe –
serios. Vaccinarea este de realizat începând cu luna octombrie. Mâine este deja
februarie. Vă rog să citiți și pe site-urile instituțiilor internaționale care
reprezintă surse de încredere despre măsurile «nespecifice» care se pot aplica
și să le aplicați. Este bine să le știți pentru voi, pentru prietenii voștri
nemediciniști, pentru familie, pentru pacienți. Unele dintre sfaturile de
întărire a protecției la nivelul căilor respiratorii apar în lista sfaturilor
pe care o trimit în fiecare an către studenții cu care lucrez în anul II“. În
ziua respectivă aflasem că doi tineri au fost internați, în stare gravă – cu
suspiciunea de „infecție cu virus gripal“. A fost obligatorie terapia
intensivă. S-au recoltat probe, iar Institutul Cantacuzino a confirmat infecția
cu virus gripal H1N1. Am să reproduc mesajul scris pe site-ul CDC: „The H1N1
virus that caused that pandemic is now a regular human flu virus and continues
to circulate seasonally worldwide“. Trebuie să încercăm să uităm de „gripa
porcină“, nume larg mediatizat. Autoritățile nu au reușit nici măcar să
lămurească populația și mass-media cum se numește corect agentul etiologic al
fenomenului epidemiologic cel mai recent. Cu alte cuvinte: „Dacă nici măcar
atâta nu s-a reușit, cum să se poată convinge populația că vaccinarea este
utilă?“. Dar oare au fost convinși măcar toți colegii noștri din sistemul de
sănătate? Au primit toți medicii de familie dozele de vaccin suficiente cel
puțin pentru toți pacienții la risc? Au fost ajutați toți colegii noștri să
convingă pacienții cu privire la necesitatea vaccinării? Alte „o sută de
întrebări” îmi vin în minte. Să ne comparăm cu Spania? Acolo, medicii de
familie au vaccin suficient. Ei dau telefon fiecărui pacient din categoriile ce
trebuie vaccinate, îl invită la cabinet și îl vaccinează. Pur și simplu. Iar
pacienții invitați (majoritatea) vin și acceptă vaccinarea. Pur și simplu. Iar
noi continuăm să vorbim despre „gripa porcină“, să refuzăm vaccinarea și să
intrăm în panică abia atunci când se întâmplă „ceva“.
De ce acționăm în sistemul „hei rup“? Pentru că nu există acea
pregătire „pe timp de pace“ – timpul ce trebuie dedicat măsurilor preventive.
Sunt aproape sigur că se pot găsi destui care să înceapă să interpreteze
rândurile acestea și să îi acuze pe cei mai recenți guvernanți. Dar hai să
spunem lucrurilor pe nume: situația actuală are la bază ani și ani în care
autoritățile nu au reușit să gândească și să aplice măsurile necesare și
suficiente pentru un sistem de prevenire și control. Transmiterea de către un
profesor a unor mesaje către colegii mai tineri nu poate rezolva problema
neinformării. Studenții poate că gândesc: „Ce mai are și acesta? Suntem în
sesiune și nu ne interesează să citim mesaje“. Ce să le mai transmită și
altora? Colegii foști studenți (vorbeam deunăzi cu unul dintre aceștia,
nevaccinat, dar și foarte stresat pentru că merge în gărzi cu zeci și sute de
prezentări la care se suspicionează gripa – atenție, gradul de suspiciune
crește dramatic pe măsură ce apar știri în mass-media!) respectă sau nu
sfaturile primite în anul II. Am întrebat colegul menționat mai sus: „Te-ai
vaccinat?“ „Nu.“ „Păi ce v-am explicat atunci când erați în anul II?“ „Știu,
iar în anul III v-am ascultat și m-am vaccinat. Apoi nu.“
Și este drept, uneori „merge și așa“. Dar nu mereu! Am aflat de
curând că unul dintre cei doi tineri internați despre care spuneam mai sus a
decedat. Al doilea este în continuare în stare gravă, staționar. Am avut de
curând examen și în cursul probei orale mulți dintre studenți m-au întrebat
despre starea colegului nostru pentru că îl cunosc. Le-am spus. Unii au început
să plângă. Se întreabă cum ar putea să ajute. Am răspuns: rugați-vă pentru
sănătate și ca să îl revedem cu bine. Doamne ajută! Asta este ceea ce putem să
facem acum.
În octombrie – exista vaccinarea. Sunt revoltat. Sistemul de
sănătate, colegii trebuie să fie informați și dotați cu tot ce înseamnă măsuri
preventive, de la informații pertinente, reîmprospătarea memoriei și aducerea
la zi cu date din cele mai recente evenimente, dar și cu vaccinul necesar. Este
gripa previzibilă? Putem ști noi dacă evoluția din anul trecut se va repeta
identic în anul viitor? Nici pomeneală. Costă mult prevenția? Dar boala? Dar
decesul?
Motivele de nemulțumire sunt și mai numeroase. Tot recent
(ianuarie 2016) pe site-ul Ministerului Sănătății a apărut un anunț cu privire
la rezidențiat și la manualul care va fi utilizat pentru formularea
întrebărilor. Este vorba despre un manual mult așteptat, ce avea să înlocuiască
acel „Book des ECN“ care a tulburat multe generații de absolvenți. Surpriză!
Apare un zvon, care se răspândește rapid, după ce studenții din anul VI și-au
cumpărat noul manual și au început să învețe. Un student îmi scria la sfârșitul
lunii trecute: „Voiam să vă întreb ce părere aveți despre această nebunie care
se petrece în acest moment cu cartea de rezidențiat. După ce o țară întreagă
și-a cumpărat cartea care fusese oficial anunțată de Ministerul Sănătății pe
site la data de 8 ianuarie 2016 ca fiind cartea de rezidențiat. Acum acel anunț
a fost scos și astăzi rectorii din toate universitățile s-au întâlnit ca să
decidă, foarte posibil, să dăm din nou din ECN“. Bursa zvonurilor. Cum a fost,
exact, nu știm și poate că nici nu o să aflăm. Cert este că anunțul a apărut pe
site, colegii au cumpărat noul manual (îndelung
așteptat și produs cu o calmitate incredibilă), anunțul a dispărut de pe site,
au existat discuții, au existat reacții (cele mai multe pe internet). Mulți au
început să protesteze, să comenteze, să scrie și să citească zeci și sute de
mesaje (multe dintre acestea fără sens și fără vreo utilitate). În schimb, pe
site-ul „rezidențiat 2016” a fost trimis un mesaj privitor la evoluția
izbucnirii epidemice de gripă H1N1. Cineva dintre moderatori l-a acceptat. La
scurt timp, a fost șters de un (alt) moderator – pur și simplu, a dispărut.
Fiind vorba de o situație serioasă, la ordinea zilei, cu importanță inclusiv
pentru tinerii colegi absolvenți, pentru prietenii lor, pentru familiile lor,
pentru viitorii lor pacienți, mesajul a fost trimis din nou. De această dată nu
s-a mai obosit nimeni să îl aprobe pentru apariție pe pagină. Ceva mai târziu,
zarva cu privire la manualul „de rezidențiat“ s-a liniștit. Cu sau fără,
datorită sau nu reacțiilor de protest, s-a specificat (din nou) că manualul
pentru examen este cel anunțat pe site-ul ministerului la debut de ianuarie. În
aceste condiții, a fost trimis iarăși mesajul despre gripă către pagina
viitorilor colegi rezidenți, cu același subiect și întărit printr-un comentariu
dedicat moderatorilor paginii. Mesajul a fost aprobat și a apărut. Era oare
nevoie să treacă atât de mult timp? Ce învățăm și cu ce rămânem după studierea
disciplinelor microbiologie, virusologie, sănătate publică, epidemiologie, boli
infecțioase? Cum este posibil ca o zarvă să ne facă să uităm (și) de lucrurile
care pot fi importante?
Trăim într-un sistem destul de bezmetic, aparent bine coordonat
de circa 26 și chiar de peste 51 de ani. Nu este deloc ușor. Dar măcar
colegialitatea să o mai păstrăm (sau să o readucem la nivelul definitoriu).
Colegii se îndrumă și se ajută, dar se și îngrijesc pentru binele unui-altuia.
Lucrurile învățate în cadrul facultății sunt baza bunei practici medicale. Și
trebuie să ne străduim să rămână așa. În lipsa supravegherii concrete,
constante a traseului epidemiologic al virusului gripal, în lipsa mecanismelor
active sau pasive (dar coerente) de vaccinare a populației țintă, vom rămâne în
starea de nesiguranță care caracterizează sistemul de sănătate actual.
