Mediul ne formează şi ne determină caracterul. Aşa se întâmplă şi cu
medicii. De ceva timp, datorită unor stagii într-o clinică privată, am avut
ocazia să văd ce înseamnă să ţi se predea în adevăratul sens al cuvântului.
Există o diferenţă majoră între doctorii care lucrează în privat şi cei care
lucrează la stat şi nu mă refer numai la salariul lor, ci la felul lor de a fi.
Există deosebiri mari, începând de la starea fizică şi psihică până la modul în
care predau. Surprinzător sau nu, la privat, doctorii sunt mult mai implicaţi
în activitatea universitară. Planifică întregul stagiu în aşa fel încât să
reuşească să asculte studenţii, să aducă un pacient în faţa lor pentru a se
realiza anamneza şi examenul clinic. Eventual, se face şi o explorare paraclinică,
iar totul se încheie cu predarea lecţiei. Toată atenţia este orientată către
studenţi şi scopul este să le transmită informaţia cât mai bine, pentru ca ei
să reţină ceva la încheierea stagiului.
Cum bine spune dr. Ştefan Gutue în cartea sa „Salvăm vieţi sau sprijinim
pereţi?“. Sprijinitul pereţilor, ce-i drept, l-am practicat ca studentă. O
recunosc cu părere de rău. Înţeleg că un doctor (specialist sau rezident) este
ocupat, că are de făcut operaţii şi multe responsabilităţi, însă la fel de
necesar este să direcţioneze studentul să facă, totuşi, ceva, în timpul
stagiului. Dacă nu, măcar să ia, periodic, câţiva studenţi doritori în sala de
operaţie. Învăţăm mult mai bine făcând ceva practic, observând cum realizează
doctorul operaţia şi auzind explicaţiile pe care le oferă pe parcurs.
Pe de altă parte, această diferenţă dintre medicii care lucrează la stat
faţă de cei de la privat mă face să îmi imaginez şi orarul lor zilnic. Destul
de stresant pentru cei angajaţi în sistemul public, mai ales dacă se gândesc să
termine cât mai repede programul în spital pentru a merge la clinica privată
după-amiază. În plus, îi vezi de la distanţă că sunt nemulţumiţi: de viaţa lor,
de slujba lor, de tot. Am observat, din păcate, acest lucru chiar la rezidenţii
tineri şi la cadrele didactice tinere din Universitate.
Persoanele care lucrează
în sistemul medical şi în învăţământ au salariile cele mai mici. Pentru
rolurile lor importante, salariile nu se ridică la înălţimea aşteptărilor. De
ce? O poveste spune că acest lucru a început încă din era comunismului. Cei
care nu erau mulţumiţi de nivelul salariilor lor puteau fi controlaţi şi
conduşi tacit spre corupţie. Dacă acest lucru a avut sau nu loc, vedeţi cu
ochii voştri.
Putem vorbim de o alegere greşită a carierei într-un sistem care te doboară
fizic şi psihic? Nu ştiu ce răspuns să dau. Numai ideea de a avea în faţa
ochilor un doctor plictisit şi nemulţumit este, pentru unii studenţi,
descurajatoare. Au motive? După afirmaţiile pe care le-am auzit de la unii din
ei, da. Salariul ar fi unul dintre ele. Salariul unui rezident de anul I este
de 1.000 de lei, cu sporul de 10% adăugat. Se adaugă bursa de 670 de lei şi
bonuri de masă în valoare de 180 de lei. Menţionez că această bursă a început
să fie oferită din ianuarie 2015 şi că, în cazul în care te afli în concediu
medical, de odihnă sau de maternitate, nu mai primeşti nici bursa, nici
bonurile de masă. Asta nu e tot. În primii trei-patru ani de rezidenţiat,
gărzile nu sunt plătite. Mulţi doctori ne îndeamnă să plecăm în străinătate cu
prima ocazie. De ce ne sfătuiesc pe noi să facem acest lucru? Ţara noastră nu
ne poate oferi un loc decent de lucru? E necesar să fim mereu pe fugă, între
stat şi privat, între ţară şi străinătate?
Lăsând totul deoparte, insist că este important
să ni se acorde mai multă atenţie ca studenţi. Noi suntem medicii de mâine şi
dorim să ştim mai mult. Competenţa se câştigă după ani de lucru, de studiu
intens şi avem nevoie de un punct de plecare. Cine ni-l oferă?
