Newsflash

Specialităţile medicale

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - oct. 22 2014
Specialităţile medicale
   Cele două citate alăturate, puse cap la cap, conduc cititorul spre aceeaşi concluzie, foarte apropiată de unul din principiile medicinii holistice, care vede individul ca o unitate a corpului, spiritului şi sistemelor în mijlocul cărora el trăieşte. Într-o perioadă în care numărul specialităţilor medicale recunoscute legislativ creşte aproape de la o zi la alta, fraza preluată din scrierile celebrului internist canadian William Osler pare desuetă. Când noţi­unile şi datele se dublează odată la câţiva ani, când spe­cialistul duce o luptă cotidiană pentru a parcurge imensa cantitate de noi date din domeniul său, când numărul revistelor de specialitate creşte con­tinuu, ideea că un singur medic poate face faţă oricărui pacient şi-i poate oferi o soluţie terapeutică corectă devine de-a dreptul periculoasă. Cu toate aces­tea, citatul lui Osler rămâne valabil dacă interpre­tarea lui ia în considerare ceea ce se petrece în profesia noastră. Da, specialistul de azi se axează pe un organ sau chiar pe o maladie (vezi diabetologul, reumatologul sau oncologul). Da, medicina de azi pretinde cunoştinţe şi experienţă la un nivel care să permită exprimarea unei opinii bazate pe fapte dovedite. Dar, în acelaşi timp, medicul este întâi medic, doar apoi specialist. Stu­diul medicinii are ca rezultat obţinerea unei viziuni generale asupra corpului omenesc şi fiziologiei sale, iar specializarea devine posibilă doar dacă această bază e suficient de largă şi puternică.
   Specialitatea pe care mi-am ales-o în urmă cu mai bine de jumătate de secol se pretează perfect la o asemenea discuţie. În aparenţă, anestezia e o specialitate cu orizonturi restrânse, posedând un număr relativ limitat de tehnici şi o bază teoretică relativ redusă. Cu toate acestea, anestezistul trebuie să aibă largi cunoştinţe de fiziologie, anatomie, farmacologie, fizică, chimie, dar şi noţiuni legate de funcţia fiecărui organ. În plus, lui i se cere să posede cunoştinţele necesare în domeniul medicinii operatorii, care de fapt cuprinde intervenţiile chirurgicale pe absolut toate organele corpului omenesc. Iar terapia intensivă nu poate accepta un practician care nu a acumulat noţiunile necesare legate de o multitudine de boli şi stări patologice afectând toate organele vitale.
   Exemplele sunt nelimitate. Chirurgii au noţiunile de bază privind echilibrul hidroelectrolitic, iar dermatologii cunosc îndeaproape sindromul septic. Psihiatrii folosesc vaste cunoştinţe medicale pentru a putea discerne între un simptom organic şi unul aparţinând unei maladii psihice. Poate fi deci contracarată cu uşurinţă celebra anecdotă după care specialistul e acel medic care ştie din ce în ce mai mult despre din ce în ce mai puţin, până în momentul când va şti totul despre nimic.
   Atitudinea multidisciplinară în medicina modernă vine doar să întregească concepţia după care fiecare specialitate medicală cuprinde largi noţiuni de patologie, dar nevoia de aprofundare cere aportul altor specialişti, din alte domenii. Consultul unui coleg dintr-o altă specialitate nu denotă abandonarea pacientului, ci dovedeşte nevoia de a cere şi a primi opinia unui confrate exersat într-un domeniu în care cunoştinţele tale nu sunt suficiente pentru elaborarea unui verdict final.
   În aparenţă, cele de mai sus par a contrazice ideea lui Hollister (medic american şi cunoscut propovăduitor religios) despre supremaţia medicului de familie în faţa specialistului într-un domeniu restrâns. Oare medicul de familie e singurul care păstrează capacitatea de a înţelege suferinţa pacientului în totalitatea ei? Şi cum se explică faptul că medicul de familie de azi e şi el, de fapt, un specialist, posesorul unei diplome obţinute după o perioadă de rezidenţiat, care îl deosebeşte de medicul de medicină generală, aşa-numitul general practitioner în lumea anglo-saxonă?
   Medicul de familie se află în prezent în faţa necesităţii de a se depărta de ceea ce numeam pe vremuri „agent de circulaţie“, adică acel medic a cărui datorie e să stabilească spre ce confrate va fi trimis pacientul pentru diagnostic, tratament şi vindecare. Medicul de familie nu reprezintă însă doar prima staţie în drumul pacientului spre vinde­care: în multe cazuri, tratamentul se efectuează până la capăt în cabinetul său.
   Acest nou/vechi aspect al medicinii de familie are avantaje de necontestat atunci când e com­parat cu felul în care bolnavul e tratat de un specialist într-un domeniu restrâns. Medicul de familie vede periodic pacientul, cunoaşte îndea­proape antecedentele acestuia, are posibi­litatea să urmărească evoluţia bolii în timp, dar, mai ales, este cel mai apropiat de ideea atitudinii holistice faţă de suferinţa pacientului. Relaţia în timp dintre medic şi pacientul aflat în îngrijirea sa stă la baza încrederii pe care o are bolnavul în cel care-l tratează, încredere fără de care nu poate exista vindecare.
   Adaug o notă finală, foarte personală, cu me­nirea de a întări cele de mai sus. Părintele meu a fost medic de familie, deşi a avut diplomă de spe­cialist în medicină internă. A îngrijit sute (dacă nu mii) de pacienţi, de-a lungul unei cariere de 40 de ani, de care l-a despărţit doar decesul său pre­ma­tur. Se povesteşte că în anul de după moartea sa l-ar fi urmat pe drumul fără de întoarcere cinci paci­enţi ai săi, bolnavi cronici, aflaţi în îngrijirea lui timp de ani de zile şi care (se pare) nu şi-au găsit reme­diul în alt cabinet, al unui nou medic de familie.

„De fapt medicina nu are specialităţi, întrucât, ca să poată înţelege ce se ascunde în spatele celor mai multe maladii, medicul e obligat să cunoască manifestările bolii în mai multe organe.“  (William Osler, 1894)

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

„Specialităţile medicale sunt o necesitate şi ele fac parte din meseria noastră, dar, pentru nevoile şi activitatea de toate zilele, cel care posedă ultimul cuvânt e medicul de familie. El poate va dispărea într-o bună zi, dar va reapărea şi va rămâne parte integrantă din procesul de vindecare.“  (John Hamilcar Hollister, 1908)

 

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe