Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Sistemul

Viața Medicală
Prof. dr. Gheorghe Andrei DAN vineri, 28 septembrie 2018
    Nu e zi de la Dumnezeu ca, fie la raportul de gardă, fie în discuțiile pe care le am împreună cu colegii mei, fie în discuții conjuncturale cu cei care cred că știu toate și ceva în plus despre politica sanitară, să nu aud despre relele făcute de sistemul sanitar. Nu sunt seringi, nu sunt medicamente, nu merg cardurile de sănătate, nu e curat în spitale, nu sunt reacții de la minister, nimănui nu-i pasă de nimic... Cumva „sistemul” este un soi de balaur plin de vicii și gânduri necurate, care atentează la imaculata fecioară ostracizată, aceasta din urmă simbolizându-ne pe noi, doctori, asistente sau infirmiere, noi, cei „sans peur et sans reproche”, care purtăm greul îngrijirii medicale. Sistemul medical românesc pare să aibă drept caracterizare principală lipsa oricărui sistem. Dar cât de neprihăniți suntem noi?
    Domnul B. este o persoană respectabilă. Cam la 80 de ani, micuț de statură, îmbrăcat îngrijit, vorbește volubil, alegându-și cu grijă cuvintele și fără să facă greșeli gramaticale. Ce mai, un inginer old fashioned. Îl păstorim de mai mulți ani pentru o hipertensiune arterială și fibrilație atrială episodică. Cea din urmă, fără să-i provoace mari neajunsuri simptomatice, cu excepția faptului că „detestă să-și simtă ceasul”, îl neliniștește grozav. E multă încredere între noi, așa cum șade bine unei relații civilizate medic –pacient, dar nu suficientă să-i învingă frica problemelor de „ceas”. Știind asta, i-am permis să mă sune ori de câte ori simte nevoia (de altfel, la noi, sunatul medicului oricând și oriunde nu se supune rigorilor pe care le-am întâlnit în Vest; o fi și asta un soi de compensare a „sistemului”). Domnul B. crede în conceptul de „doctorul meu”, așa că nu prea ne iese din vorbă și nici nu umblă după păreri secunde sau terțe sau după „dr. Google”, chiar dacă este un bun utilizator de computer. Dosarul lui medical este o mostră de ordine și pedanterie: „Nu las, dom’ doctor, analizele mele pe la policlinici, le cer de fiecare dată, nu numai pentru că sunt ale mele, dar vorbesc mai bine despre bolile mele decât aș putea s-o fac eu, că la inginerie mă pricep, dar la boale ba!”. Una peste alta, un pacient ideal pentru orice medic.
    Ei bine, se face că, într-o duminică la prânz, domnul B. are proasta inspirație să facă un episod de fibrilație atrială și, conform obiceiului, intră în panică. Este și unul din motivele pentru care nu am recurs în cazul dumnealui la tehnica de autoconversie (pill in the pocket), preferând să-l observ și să-l îndrum de fiecare dată personal sau prin colegii mei de clinică. Domnul B. mă sună și neșansa face să nu mă pot repezi la spital, dar îl rog să cheme Salvarea, să nu între în panică și să ajungă la clinică, unde medicul de gardă va înregistra episodul și va face cele necesare. Domnul B. face exact cum a fost învățat, dar intervine iar „sistemul”. Deși domnul B. avea o stare excelentă (cu excepția spaimei), Salvarea nu-l poate aduce la spitalul meu „pentru că nu e spital de urgență, și așa sunt dispozițiile”. „Dar – îl asigură medicul de pe ambulanță – totul va fi foarte simplu; nici nu trebuie să vă luați pijamaua, vă dă un medicament, vă convertiți și seara veți fi înapoi”.
    Așadar, pacientul meu ajunge val-vârtej la unul din marile spitale de urgență ale Capitalei (după ce a primit și acordul meu în acest sens, în ideea clarificării și documentării episodului). Acolo, domnul B. este depus la camera de primiri urgențe precum un colet, cu semnarea corespunzătoare a documentelor la asistentele de serviciu; medicul de ambulanță pleacă fără alte confesiuni către omul nostru. Și-a terminat datoria. În camera destul de largă, luminată „violet-gară” de neonul din tavan, mai sunt trei-patru pacienți tăcuți și uitați în paturile lor. Domnul B., în haine de stradă, așezat în austerul pat de spital, așteaptă un semn, o vorbă, o dovadă că există pentru ceilalți. Nimic. Două asistente fără vârstă, „una mai șefă”, după aprecierea domnului B., sporovăiesc despre probleme casnice: „Fă, tu ce-ai făcut cu problema aia de la țară? Ți-a adus aia, fă?”. Domnul B., într-o combinație de panică și oripilare, e gata să o ia la fugă, când apare un medic tinerel, cu o privire doctă și o atitudine sigură de el. Îl consultă pe domnul B. și îi dă să înghită o pilulă. Nici domnul B. nu întreabă ce este și nici doctorul nu îi spune. Urmează patru ore de așteptare întreruptă periodic de mici excursii ale celor două doamne asistente, precedate de un energic „mergem, fă?”. La un moment dat, un pacient bagă capul pe ușă, solicitând ajutor pentru un eveniment petrecut afară, pe culoar. Este respins ferm cu: „Nu e treaba noastră” și o imobilitate demonstrativă a celor două doamne. În fine, doctorul cel tânăr revine, se uită la monitor, îi ia pulsul și îl asigură pe domnul B. că e „pe calea cea bună”, fără să-l lămurească în vreun fel care e această cale și cât de lungă e.
    Între timp, apare un echipaj SMURD cu un pacient gârbovit de suferință, care nu putea vorbi și sângera pe lângă o sondă de traheostomie. Echipajul pleacă de îndată ce pacientul e depus și lăsat cu aceleași documente de primire-predare. Doctorul de gardă reapare, examinează problema, își ia mănuși sterile și scoate sonda pe care – ghinion – nu mai poate să o reintroducă la locul ei, în ciuda unor încercări disperate. Finalmente, asudat, tânărul doctor abandonează și conchide că pacientul trebuie trimis către o clinică de specialitate (?!). Problema e: cum? Domnul B., care uitase de propria problemă, îi sugerează să o cheme pe soția pacientului, care aștepta afara. În fine, în micul consiliu creat, se decide că cel mai bine și rapid este cu un taxi, ceea ce se și întâmplă. Cum timpul nu l-a ajutat pe domnul B. să iasă din fibrilație, se decide că trebuie internat. Panica reapare pentru domnul B., care era îmbrăcat în haine de stradă, nemâncat, gata să revină acasă. Este asigurat că totul va fi bine și, după 30 de minute, apare o infirmieră țanțoșă, cam la 50 de ani, cu un pachet de haine curate de spital. Se apropie de omul nostru și, cu o voce stertoroasă, declamă : „Fă, ăsta a făcut pe el, că pute!”. Nu are timp domnul B. să se uite contrariat și scandalizat la matroană, că de la „masa de comandă” vine replica: „Nu, fă, nu e de la el, e de la chiuveta defectă”. „Aa...” Cam asta a fost în loc de scuze. Inutil de adăugat că toată conversația era la un nivel de decibeli accesibil unui hipoacuzic mediu.
    Finalmente, domnul B. ajunge pe secția de cardiologie, unde i se pune o perfuzie (celebra și, de cele mai multe ori, inutila amiodaronă), care îi provoacă dureri la locul puncției. Nu că i s-ar fi spus domnului B. cu ce e tratat, dar clișeul terapeutic este epidemic la spitalele de urgență. A doua zi, scăpat de fibrilație (din cauza sau mai probabil alături de tratament), domnul B. este eliberat spre casă. O doctoriță amabilă și empatică îl roagă să revină să-i spună cum se mai simte.
    Întâmplarea m-a făcut să mă gândesc, cu un umor tragic, la o sintagmă la modă și să mă întreb dacă nu cumva avem două... sisteme paralele. Dacă se îndoiește cineva de veridicitatea poveștii, domnul B. mi-a promis că-și poate reistorisi coșmarul oricui și oricând. Coșmarul lui sau coșmarul nostru?
N. red.: Întâmplările povestite cu farmec la această rubrică sunt reale, dar personajele sunt anonimizate, pentru a lăsa mai mult loc de reflecție asupra situațiilor de viață descrise. „În aproape cinci decenii de medicină, gândurile s-au distilat în mintea mea și nu-mi dau pace. Ca să scap de ele, am hotărât să le împrăștii. Unele vor folosi, poate. M-ar face să mă simt împăcat”, mărturisește autorul. Așteptăm cu interes ecouri din partea cititorilor.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC