Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Sindromul Herostratos

Viața Medicală
Dr. Martin S. MARTIN miercuri, 30 aprilie 2014
   Cu câteva zile în urmă, fostul membru al Ku Klux Klan-ului, Frazier Glenn Miller, a intrat în Centrul Evreiesc din Kansas City şi a omorât la întâmplare trei oameni. Două victime erau membri ai bisericii metodiste, iar a treia catolică.
   În martie, Alex Hribal, un elev de 17 ani din Pennsylvania şi-a atacat cu un cuţit colegii de liceu, rănind douăzeci dintre ei. În aprilie 1999, doi elevi de optsprezece ani au dezlănţuit un atac furibund cu explozive şi arme moderne de foc în şcoala lor, Liceul Columbine, omorând doisprezece colegi şi un profesor şi rănind alte douăzeci şi patru de persoane, înainte de a se sinucide. În jurnalele lor au fost găsite multiple planuri  de atacuri teroriste, în care îşi exprimau dorinţa de a depăşi recordul de victime al lui Timothy McVeigh. Acesta, veteran al războiului din Golf, a detonat un camion cu explozibile în faţa clădirii federale din Oklahoma City, omorând 168 de oameni şi rănind alţi 600.
   În aprilie 2007, studentul coreean Seung-Hui Cho, înarmat cu mai multe arme de foc, a omorât 32 de studenţi şi a rănit alţi 17 la o universitate din Virginia. Înainte de a se omorî în decembrie 2012, Adam Lanza, în vârstă de douăzeci de ani, a ucis douăzeci de copii şi şase adulţi în şcoala elementară Sandy Hook din Newtown, Connecticut.
   Sunt doar câteva exemple din lungul şir al execuţilor de oameni inocenţi care se petrec în şcoli, în biserici, în mall-uri sau în staţii de tren. Cei care plănuiesc şi execută omorurile multiple sunt, fără îndoială, sociopaţi, dar grupul lor este departe de a fi omogen. Teroriştii cu motivaţii politice sau religioase au o istorie uşor de documentat de participare la grupuri extre­miste, în care credinţele şi personalitatea lor sunt modi­ficate şi îndrumate spre scopul acţiunii violente „în numele cauzei“. Rasiştii şi homofobii sunt autorii atacurilor „din ură“. Criminalii în serie, cei afectaţi de tulburările de personalitate antisocială, au o istorie de acte violente repetate şi ante­cedente medicale de boli ca anxietatea, depresia, abuzul de droguri şi alcool, personalitatea borderline, sadismul etc. Dar, în afara acestora, se defineşte grupul criminalilor „sănătoşi“, care se sacrifică odată cu îndeplinirea actului, pentru mulţi din ei ritual, pe care îl vor un mesaj adresat societăţii. Majoritatea sunt bărbaţi tineri, fără antecedente de boli psihice şi de abuzuri chimice sau de alcool, nu au motivaţie ideologică sau religioasă, nu aparţin unor organizaţii sau bande, nu au o istorie de traume psihice în copilărie, nici de familii disfuncţionale. Mai mult, psihiatrii au arătat că nici expunerea la imagini violente nu joacă un rol important în condiţionarea acestor viitori asasini.
   Problema lor este că, printr-un lung proces de judecăţi greşite, false poziţionări în lume, complacerea în fantezii care exagerează motivele propriei victimizări, ajung să îşi hrănească nevoia de răzbunare. Ura, nemulţumirea permanentă şi dorinţa vindictivă ajung să le domine raţiunea. Lumea e de vină şi ea a făcut atât de mult rău, încât cel în cauză a ajuns la un punct fără ieşire. Acuzaţiile aduse lumii fac parte din sindromul freudian al redirecţionării, cu orientarea tuturor faptelor către întărirea credinţei în martirizarea propriei persoane în relaţie cu societatea rea şi indiferentă.
   Se adaugă nevoia de faimă, care naşte dorinţa de „a le arăta tuturor cu cine au de a face şi a-i face să plătească“. Perfect conştienţi de acţiunile criminale anterioare, aceşti lupi singuratici, care macină în mintea lor planurile de atac social, studiază atent metodele şi numărul de victime ale predecesorilor. Visul lor e să depăşească recordul norvegianului Breivik, care a asasinat şaptezeci şi şapte de oameni în 2011. Şcolile sunt un loc privilegiat pentru plasarea atacurilor, fiindcă acolo potenţialele victime sunt numeroase şi puţin protejate.
   Viitorii asasini în masă sunt conştienţi că acţiunea lor va fi unică, aşa că acordă foarte puţină atenţie  strategiilor de scăpare şi îşi aleg sfârşitul fie prin sinucidere, fie prin expunerea la focul agenţilor de securitate. Dar pregătirea atacurilor e minuţioasă şi se face în luni de zile. Ei aleg un mod cât mai spectaculos al omorurilor. Sunt „actori într-un teatru al terorii“, în care se autodistribuie în rolul principal.
    Borowitz (2005) a introdus termenul de sindrom Herostratos (după incendiatorul templului zeiţei Diana, simbolizând săvârşirea de acte criminale în căutarea gloriei) pentru alienarea celor care săvârşesc astfel de acte, după ce îşi hrănesc vreme îndelungată gândirea cu victimizarea şi dezvoltarea urii generalizate. Nicio ţară, niciun oraş şi nicio comunitate nu se pot imuniza faţă de acest tip de agresori. Până când îşi pun în aplicare planurile, cei mai mulţi se comportă normal, ascunzându-se sub camuflajul obişnuitului.
   Atacurile în masă, al căror final este anticipat de criminali, sunt – de fapt – cazuri de combinaţii omor-sinucidere. Frecvenţa acestui model este în creştere, ca urmare a efectelor imitative. Chiar dacă motivaţiile sunt aproape imposibil de înţeles, unele indicii vin din biografia asasinilor (eşecul părinţilor de a corecta la timp tendinţele egoiste şi narcisiste, de a face clară în mintea copiilor distincţia dintre bine şi rău, lipsa educaţiei religioase şi morale). Permisivitatea societăţilor democratice din zilele noastre şi diminuarea stricteţii în sistemele judiciare sunt alţi factori semnificativi.
   După datele FBI, în Statele Unite se petrec,  în medie, 20 de omoruri în masă pe an, cifră relativ constantă de mai bine de douăzeci de ani. În fiecare an, 15.000 de americani sunt victime ale crimelor şi asasinatelor. Dintre acestea, numai 547 vin din omorurile în masă, dar impactul lor este mult mai mare decât al celorlalte omoruri, fiindcă sunt făcute public, sunt impuse de asasini atenţiei generale.
   John R. Lott Jr. este de părere că, din moment ce acest tip de crime nu poate fi anticipat şi deci prevenit, singura cale de a micşora numărul de atacuri este de a-i priva pe cei care le plănuiesc de unul din factorii majori care îi motivează: celebritatea, atenţia publică. La fiecare eveniment nefericit de omor în masă, spaţiile acordat de presa scrisă şi acoperirea televiziunilor sunt uriaşe. Dacă imediat după anunţul iniţial, mersul investigaţiilor ar fi ţinut secret, dacă detaliile despre făptuitori ar fi restrânse la minimum, spectacolul mediatic care aduce satisfacţie asasinilor în pregătire ar dispărea şi e posibil ca aceasta să le modifice planurile şi hotărârea de a le duce la îndeplinire. Dar este asta posibil în ţara în care libertatea de expresie este sacrosanctă? Poate o autoritate să stăpânească frenezia televiziunilor care se năpustesc la „subiectele tari“? Greu de crezut că frecvenţa omorurilor-sinucidere va fi controlată prin strunirea mass-media. Şi vom continua să vedem cum alte victime inocente cad sub focul dement al ucigaşilor în masă din zilele noastre.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.