Amfiteatrul mare al Spitalului Colţea,
într-o zi de iunie, plin ochi şi fremătând de emoţie, într-o ambianţă aproape
de etuvă. În ţinute de gală, academicieni, profesori, medici de ieri şi de azi
din diverse specialităţi. Toţi au venit pentru acad. Leon Dănăilă, căruia
Academia de Ştiinţe Medicale i-a dedicat un simpozion omagial. Înalt, suplu şi
cu coama albă, leonină, maestrul îşi primeşte oaspeţii. La 1 iulie, va împlini
80 de ani.
Lucrările s-au deschis cu un laudatio, susţinut
de prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele AŞM, din care spicuiesc câteva
aprecieri: personalitate a neurochirurgiei româneşti şi un reprezentant de
prestigiu al ţării, pe plan internaţional; peste 40.000 de intervenţii de-a
lungul a peste 55 de ani de activitate neîntreruptă; membru ales în 20 de
societăţi ştiinţifice internaţionale; are 28 de brevete la activ; a descris
sindromul de logoree cu hipokinezie, a efectuat plastii cu pudră de os autolog şi,
printre altele, a descris sarcomul intimal cu migrare transmurală a celulelor
tumorale; a descris o celulă cerebrală, pe care a denumit-o
„cordocit-protectocit“; autorul a 45 de tratate, monografii şi atlase de
specialitate; a primit numeroase ordine, medalii şi premii (cinci acordate de
Academia Română), diplome, titluri şi alte distincţii. A publicat, în ultimul
an, mai multe lucrări în reviste cu circuit internaţional, dar şi o sinteză în
trei volume (circa 2.000 de pagini, în limba engleză) despre anatomia funcţională
a creierului; în volumul „Clinical management and evolving novel therapeutic
strategies for patients with brain tumors“ (editor: dr. Terry Lichter), semnează
ca autor, alături de prof. univ. Mihai Lucian Pascu, capitolul „Contribuţii la
înţelegerea bazelor neurologice ale conştienţei“.
„Fără pasiune, nimic nu poţi face“, mărturiseşte
maestrul. „Şi acum citesc şi scriu în fiecare dimineaţă, de la 3 şi jumătate la
7, când mintea e cea mai clară. După această «încălzire», mă îndrept spre
spital, unde nu stau cu mâinile încrucişate. Dacă aş trece nepăsător chiar pe
lângă situaţii de rutină, ar însemna că jumătate am murit. Să ştiţi, munca mea
de decenii – o documentaţie imensă, din perioada când operam şase-şapte pacienţi
pe zi – e toată strânsă în dosare. Materiale fotografice înainte şi după operaţie.
Filme de control. Şi am urmărit întotdeauna bolnavul, plătindu-i, uneori,
RMN-ul. Numai aşa poţi publica lucrări ştiinţifice, poţi face cercetare adevărată,
fără minciuni. Cu efort intelectual şi sacrificii. (...)“.
La încheierea lucrărilor acestui simpozion
omagial, după înmânarea Diplomei de excelenţă a AŞM marelui sărbătorit,
profesorul Irinel Popescu a vorbit, printre altele, despre necesitatea unei
strategii de promovare, propagare şi impunere a ideilor valoroase pe plan
internaţional şi a deplâns situaţia actuală a înaltului for pe care îl conduce,
căruia îi lipsesc fondurile de gestionare a vizibilităţii chiar şi pe plan naţional.
