În lunile de primăvară, din martie până în iunie,
tornadele mătură centrul Statelor Unite cu o intensitate crescută faţă de media
anuală. În afara „sezonului regulat“ sunt doar mai puţin comune, însă nu
reprezintă o surpriză pentru nimeni din aria de interes. Predictibilitatea
ajută şi nu prea: pe de o parte, răspunsul este exersat şi pagubele sunt
limitate. Pe de altă parte, ritmul maschează cauzele profunde şi influenţa
schimbărilor climatice asupra intensităţii fenomenului se pierde în context.
Reformele de politici publice au şi ele ciclurile
lor, cu ritmuri mici şi imprevizibile suprapuse unor ritmuri ample şi precise.
În ceea ce priveşte politicile de sănătate, Statele Unite tocmai traversează un
vârf de intensitate. După introducerea Medicare şi Medicaid la mijlocul anilor
’60, problema acoperirii limitate a accesului la servicii medicale, în
principal din considerente de cost, s-a acumulat treptat şi ireversibil. După
ce au trecut încercările de reformă ale administraţiei Clinton din anii ’90 şi
alte eforturi mai mici pe parcurs, a venit momentul 2010 în care un preşedinte
a avut suficient capital politic pentru a trece prin Congres o schimbare de
amploare. Affordable Care Act (ACA) şi-a propus să crească substanţial numărul
americanilor acoperiţi de o asigurare de sănătate folosind mecanismele de piaţă
deja existente în sectorul serviciilor de sănătate, reorientându-le prin
reglementare către a reduce costul poliţelor şi a creşte accesibilitatea.
Privită din exterior, pare o reformă minimală: în fond, finanţarea serviciilor
s-a schimbat prea puţin. Din interior, scala demersului (milioane de oameni,
miliarde de dolari) îl poate face de-a dreptul radical. Pentru prima dată de la
punerea în discuţie a ACA, într-un sondaj al Kaiser Family Foundation din aprilie
2015, opiniile publicului privind efectele legislaţiei s-au echilibrat şi sunt
acum împărţite egal. Doar în ultimul an şi jumătate, 17 milioane de americani
care nu aveau asigurare au dobândit una, în timp ce proporţia neasiguraţilor la
nivel naţional a scăzut la 16%. Faptele contează mai puţin, opinia e dictată de
convingere: 70% din respondenţii democraţi susţin ACA, în timp ce 75% dintre
republicani au o părere nefavorabilă.
Una dintre problemele de fond ale ACA este că, deşi
produce efectele dorite în sensul creşterii accesului, nu este o reformă în
adevăratul sens al cuvântului şi sustenabilitatea sa financiară rămâne o
problemă reală. Nu se pune problema ca îngrijirile medicale să coste mai puţin
decât până acum, ci doar ca rata de creştere a costurilor să fie rezonabilă.
Cheltuielile pentru sănătate şi inflaţia preţurilor serviciilor de sănătate au
cele mai reduse creşteri din ultimii 50 de ani, dar o proporţie importantă a
costurilor este încă dominată de cheltuieli administrative şi eficienţa rămâne
o arie despre care se discută doar pe ocolite, deoarece raţionalizarea este un
subiect tabu. ACA nu a schimbat fundamental paradigma finanţării şi nici nu
avea cum să o facă, dată fiind rezistenţa la schimbare a sistemului şi componenţa
puternic ideologică a oricărei decizii. Este, în orice caz, o victorie a la
Pyrrhus nu doar pentru preşedintele Obama, cât şi pentru cei care îi vor urma,
deoarece nimeni nu va mai putea pronunţa cuvântul „reformă în sănătate“ în
Statele Unite pentru câteva zeci de ani, darămite să o şi înfăptuiască. Asta a
fost reforma. Urmează calmul status quo-ului şi al măsurilor incrementale.
Paradoxul este că, deşi republicanii pun sus pe agenda de campanie desfiinţarea
ACA, costul politic al demantelării unei reforme prin care întreaga naţiune a
trecut deja, de bine-de rău, va fi foarte greu de suportat pentru orice
administraţie. Schimbarea costă şi nimeni nu vrea să plătească.
Şansa unei disrupţii reale a trecut de curând în
afara luminii reflectoarelor. După ani de studii şi planuri, în decembrie 2014,
statul Vermont a renunţat la iniţiativa trecerii la un sistem cu un singur
asigurator pentru întreaga populaţie a statului, ceea ce ar fi reprezentat o
premieră naţională şi un precedent istoric. Mai multe serii de analize şi simulări
au sugerat fezabilitatea schemei, în proporţii variabile şi descrescătoare în
timp, însă, în cele din urmă, contextul politic a făcut ca guvernatorul
democrat să nu îşi poată asuma reforma pe fondul lipsei susţinerii în rândul
electoratului. Într-o ţară în care simbolul domneşte şi piaţa simbolurilor este
deja aglomerată, ceea ce ar fi putut deveni un model nou pentru întreaga ţară
nu s-a mai împlinit.
Fără alte zbateri, sezonul tornadelor se încheie
curând şi reîncepe eterna pace. Până la următoarea scadenţă a deficienţelor
structurale, business as usual.
