Într-o vreme când, la nivel mondial, boala Alzheimer afectează milioane de oameni care-și pierd complet memoria, în trei decenii de carieră am avut câțiva pacienți nonagenari cu suferințe trupești inerente vârstei, dar întregi la cap. Îi pot număra pe degetele de la o singură mână, iar unul dintre ei, când a venit în cabinet, avea 98 de ani. Pe toți i-am întrebat care-i secretul longevității lor. Invariabil, mi-au spus de cumpătare în toate, de armonie conjugală, de faptul că n-au urât și n-au invidiat pe nimeni, de meserii nestresante și viața la țară, de mersul pe bicicletă sau de faptul că și părinții lor au trăit mult.
Cel mai simpatic a fost un moșulică în vârstă de 91 de ani, un titirez ce cântărește 45 de kilograme îmbrăcat și încălțat, care și-a însoțit „baba” la noi. Mi-a spus că la ei în sat pesta porcină n-a ajuns și că de Ignat va tăia un porc de peste 150 de kilograme. L-am atenționat că o să-i crească periculos colesterolul! „Nu mi-e frică, îl dau dracuʼ de colesterol. Care-i secretuʼ că am ajuns la vârsta asta? Păi, nu-i niciunul! Asta e și n-am cuvinte”.
Un confrate mai tânăr decât mine, care profesează medicina internă în America, mi-a spus când a venit în țară în vacanță, povestea unui pacient al său. La vârsta de 102 ani, acesta a solicitat o consultație, pentru că acuza amețeli mari. Ca și mine, medicul l-a întrebat dacă are o explicație a longevității sale. „Daaa! În viață nu trebuie să stai cu o soție mai mult de zece ani. Eu am fost căsătorit de șapte ori. Nici mașina nu trebuie ținută mai mult de trei ani. Acum sunt la cea de-a 28-a!”.
