Ne-am
obişnuit să citim, din când în când, articole care ne amintesc de profesiuni
dispărute. Aşa am aflat cum, la introducerea iluminatului electric, au dispărut
lampagiii, în generaţia trecută au ieşit din scenă spălătoresele, operatoarele
de centrale telefonice, taxatorii din transportul public şi fotografii, iar în
prezent urmărim cum se îndreaptă spre extincţie agenţii de turism,
distribuitorii de ziare, bibliotecarii, ceasornicarii, dactilografele,
tehnicienii tipografi şi operatorii de computer.
Mai
rar suntem informaţi despre noile profesii, care rămân multă vreme ignorate nu
doar de public, ci chiar de cei din domeniu. Sub ochii noştri apar, în medicina
americană, membrii unei noi meserii: scribii. De fapt, nu e nimic nou şi
fenomenul e mai mult o renaştere a unei tradiţii antice, îmbrăcate – e drept –
în hainele vieţii contemporane: tăbliţa de lut a scribului egiptean este azi
înlocuită cu tableta electronică.
De
unde a apărut nevoia acestei noi ocupaţii? Noua lege medicală (Affordable Care
Act), votată în 2010 şi aplicată din 2011, are o clauză de obligativitate
pentru medici şi unităţi sanitare de a trece, nu mai târziu de 2014, toate
datele legate de bolnavi din forma scrisă în cea electronică. Pentru a stimula
procesul, guvernul a alocat ajutoare financiare necesare pentru achiziţionarea
tehnologiei şi a softului. Cei care nu respectă termenul limită vor fi obligaţi
să facă transferul pe socoteala lor şi fără vreun sprijin financiar, dar vor plăti
şi penalizări de 0,5% din onorarii, până când fac operativ sistemul
computerizat.
Nu a
trecut multă vreme de la computerizarea datelor medicale şi doctorii au descoperit
că ele consumă foarte mult timp. Pentru fiecare bolnav, medicul are de introdus
o adevărată foaie de observaţie a vizitei, datele rezumate ale examenelor
clinice anterioare, datele de laborator, planul de tratament, medicaţia, să
facă programarea examenelor şi vizitelor ulterioare şi să trimită reţetele
electronice direct la farmacii. În medie, timpul necesar pentru aceste operaţii
este de 20–30 de minute pentru un bolnav. Un prieten îmi povestea că a fost cu
fetiţa la pediatru şi acesta a petrecut cu ei treizeci de minute, din care trei
au fost folosite pentru examinare şi douăzeci şi şapte pentru ciocănitul pe
tastatură. Mai mulţi bolnavi mi-au spus că au fost surprinşi de cât de mult s-a
schimbat felul în care decurge vizita lor la doctorul bine cunoscut: „Nu se mai
uită deloc la mine, e cu ochii numai în computer. Nu am ocazia să vorbesc cu
el, nu pot pune întrebările pe care le pregătisem“.
Această
nouă şi neaşteptată situaţie a creat o mare nemulţumire şi în rândul medicilor,
care s-au văzut nevoiţi să-şi extindă programul cu câteva ore şi s-au găsit în
situaţia de a reduce numărul de bolnavi pe care-i pot vedea într-o zi. Cel mai
dramatic tablou a fost înregistrat în serviciile de medicină de urgenţă –
camerele de gardă –, care, în Statele Unite, sunt departamente extrem de
ocupate, unde sunt văzuţi şi trataţi zeci de bolnavi într-o tură. Pentru a veni
în ajutorul medicilor de urgenţă, cineva a avut ideea să folosească studenţi
sau absolvenţi de colegiu, instruiţi în limbajul şi nomenclatura specifice
camerei de gardă, care au devenit „umbra tăcută“ a medicilor. Ei înregistrează
pe loc toate răspunsurile bolnavilor, datele clinice pe care doctorii le
dictează în timp ce efectuează examinarea, completează formularul cu testele de
laborator şi interpretarea imagisticii, preiau din zbor de la doctor formularea
diagnosticului, planul de tratament şi detaliile. Dacă bolnavul este externat,
menţionează recomandările de la ieşire, iar dacă este internat, notează
destinaţia şi cine a primit raportul de trimitere. Consemnează cu exactitate
timpul la care se fac toate operaţiunile şi trimit cópii ale rapoartelor medicilor
de familie sau specialiştilor implicaţi. De la camerele de gardă, scribii
medicali au înaintat la secţiile spitalelor, apoi la cabinetele medicilor de
medicină generală şi ale specialiştilor. Au apărut peste noapte instituţii de
pregătire pentru scribi; cea mai cunoscută, „Scribe America“, apreciază că în
momentul de faţă sunt deja în activitate peste 10.000 de tehnicieni de
documentare calificaţi şi că numărul lor creşte cu repeziciune.
În
editorialul său din Wall Street Journal din
7 aprilie 2014, intitulat „Spre lauda scribilor medicali“, cardiologul Alan J.
Bank apreciază că doctorii care folosesc scribii pot vedea cu 30 până la 50%
mai mulţi bolnavi, sfârşesc programul de lucru mai repede, au documentaţia mai
bine completată şi sunt mai relaxaţi şi mai puţin stresaţi decât cei care nu au
început încă să se adapteze la noul fel de a practica medicina. El mai spune că
prezenţa scribilor în camerele de examinare nu deranjează bolnavii. Cei mai
buni candidaţi pentru această profesiune sunt studenţii sau absolvenţii de
colegiu care plănuiesc să intre în profesiunea medicală: ei câştigă experienţă şi
acumulează câţiva ani de activitate care le vor mări şansele de a fi admişi în
facultăţile de medicină, unde concurenţa este acerbă.
Un
cod al profesiunii scribilor precizează câteva obligaţii: ei nu au acces la
bolnavi, nu pot pune întrebări direct, nu pot face niciun fel de comentarii şi
nu pot atinge pacienţii. Discuţia cu medicii se face numai în afara camerelor
de examinare şi nu în prezenţa pacienţilor. De asemenea, scribii confirmă prin
semnătură că nu vor dezvălui nimănui niciun fel de date ale bolnavilor.
Pe
lângă alte elemente care asigură viabilitatea acestui sistem, mai este unul
care are o solidă putere de convingere şi influenţă: criteriul economic.
Majoritatea medicilor americani produc în jur de două sute de dolari pe oră.
Când – folosind scribii plătiţi cu zece-douăzeci de dolari pe oră – ei îşi pot
creşte productivitatea cu aproape 50%, critica şi opoziţia de pe poziţii
negative au mici şanse să oprească progresul rapid al noii profesiuni.
Au
fost completate primele studii de analiză a eficienţei şi siguranţei sistemului
care foloseşte scribi medicali şi ele sunt clar în favoarea acestora,
subliniind că scribii permit doctorilor să petreacă mai mult timp cu
bolnavii, ceea ce măreşte indicele de satisfacţie a pacienţilor, dar şi îmbunătăţeşte
calitatea documentaţiei medicale şi contribuie la creşterea eficienţei
profesionale şi a confortului medicilor (Raportul Corporaţiei RAND din 24
ianuarie 2014).
