Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă

Scara de bloc, spitalul, iadul și raiul

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU luni, 31 octombrie 2016
    În rezidențiat, am locuit câțiva ani într-unul din blocurile colorate din Rahova. Am iubit cartierul cu nonșalanța, ferocitatea și insomnia lui cronică, cu muzica fără pauză sau buton de volum, de la concertele electorale unde tinerii se întreceau cu veteranii de la Azur, Albatros și Generic, trecând prin manelele bubuitoare din fumul de mici și hamsii din piața „Niky Scorpion“, până la acordeoanele desfundate din tramvaiul treizeci și doi, cu căldurile insuportabile din august, în care somnul era imposibil și nopțile erau identice cu zilele într-o sfâșietoare continuitate. L-am iubit cu naivitatea adolescenței întârziate, dar și cu interesul rece și ușor cinic al tânărului medic care privește fiecare om ca pe un exemplar exotic din pădurea virgină. E o anumită ipocrizie în genul ăsta de dragoste. Ca dovadă: nu mai eram așa de iubitor în ce privește blocul în care locuiam, comunitatea de oameni din el. Nu știu cum e în blocul vostru, dar, în al meu, relațiile dintre locatari erau o țesătură de rele sentimente. Deși conviețuiam sub același acoperiș, cei mai buni dintre noi erau cel mult cu totul indiferenți față de cei din jur, neștiind măcar cum arată la față vecinul de palier, nici câți copii plângăcioși are. Când ne cunoșteam, nutream unii pentru alții dispreț, furie tăcută, sentimente de persecuție și superioritate ori curiozitate răutăcioasă. Ne reclamam unii pe alții și dacă talpa de la papuc era mai tare decât trebuia, conferind pașilor din chiliile noastre mai mulți decibeli decât norma. Supravegheam cu ochi de vultur liftul, ghena și subsolul, în căutarea de indicii incriminante. Urzeam scenarii complexe unii despre alții, în care celălalt era mereu personajul negativ care consumă tone de alcool în timp ce complotează în secret cum să ne otrăvească mai bine viața. Ne întâlneam doar la coadă la plătit întreținerea, unde ne priveam încruntați, îi bombăneam pe restanțieri și îi bârfeam malign pe absenți.
   Partea ciudată e că o astfel de comunitate funcționează cumva, chiar sucit și fără speranță. Iar partea perversă e că mulți dintre membrii ei, chiar dacă poate sunt, fiecare în parte, oameni de ispravă și nu neapărat niște psihopați, se lasă seduși de comportamentul comunitar psihopatic. Derivă din el o satisfacție primită, o bucurie malițioasă, o Schadenfreude. Mă gândesc că, dacă n-ar fi această satisfacție, oamenii obligați să trăiască sau să lucreze împreună nu s-ar opri la bârfe și bombăneli, ci ar purcede la a se masacra reciproc. Acolo unde solidaritatea pur și simplu nu poate apărea, proastele relații interumane sunt totuși mai bune decât nimic.
   Dacă vi se pare familiar ce vă povestesc, deși nu locuiți într-un bloc din Rahova, probabil că lucrați într-un spital de stat. Comunitatea spitalicească e una profesionistă. Ar trebui să funcționeze ca o mașină bine unsă, în care fiecare are sarcinile lui, provocările sunt gestionabile iar rezultatele previzibile. Orice mașinărie alcătuită din oameni are nevoie însă de un liant social, afectiv, ca să nu se dezintegreze. Iar spitalele au exact acest gen de liant de foarte proastă calitate. Cu circumstanțe agravante comparativ cu scara de bloc, spitalul este un mediu competitiv, o comunitate în care membrii sunt adesea ambițioși și își doresc recunoașterea egalilor și recunoștința pacienților. Învață să trăiască și fără acestea, dar rămâne o nevoie nesatisfăcută. Există ierarhie, cu poziții superioare râvnite de mulți și poziții ingrate, ocolite de toți. Există suspiciune generalizată. Există mentalitatea „onorabilă“ conform căreia suferințele personale sunt semn de slăbiciune și trebuie ascunse. Există, cum am mai spus-o și cu alte ocazii, dezumanizare în medicină. Există, în sfârșit, sub presiunea continuă și grea a exteriorului (opinie publică, presă, justiție, moștenirea deceniilor de proastă comunicare), și o solidaritate nascentă. Tot așa e de câțiva ani, se zbate în incubator și nu știm cât de viabilă se va dovedi. Până să existe cu adevărat, continuăm să funcționăm și să comunicăm duplicitar. O pseudocomunicare, o perpetuă însingurare. Spitalul continuă să fie o junglă exotică, bună de studii fascinante pentru sociologul entuziast, dispus să exploreze sălbăticia.
    Emanuel Swedenborg a fost un filosof mistic ciudat, de la întâlnirea secolelor XVII și XVIII. Ideile lui, la limita dintre metafizică, filozofie, politică și delir confabulator parafrenic, au influențat profund două sau trei generații de artiști și gânditori. Cel mai proeminent e poate William Blake, dar Kant, Baudelaire sau Dostoievski îl menționează de asemenea. Mai recent, Borges repovestea pe scurt viziunea lui Swedenborg asupra dihotomiei paradis–infern, singura idee valoroasă care se desprinde din opera „revelată“ a acestuia. Conform suedezului, nu suntem condamnați automat la iad sau rai. Avem liberul arbitru de a ne alege unde vrem să ne petrecem eternitatea și nu doar prin prisma acțiunilor noastre bune sau rele. Iadul și raiul nu sunt decât niște comunități de oameni care relaționează, iar noi alegem cum o facem: cu generozitate și altruism, sau suspicios și intrigant. Separarea omenirii se face în funcție de ce ne face fericiți. E viața noastră de azi, când suntem în sfârșit liberi să ne căutăm fericirea. Cum cei mai mulți dintre noi nu pot trăi și funcționa singuri, de noi depinde dacă împreună construim un rai sau iad.

 

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC