Încă
în timpul studenţiei mele, cam pe la mijlocul secolului trecut, îmi puneam întrebarea,
caracteristică naivităţii începătorului, cum se face că maladiile plasate la
cei doi poli opuşi ai scalei care include toate pericolele ce planează asupra sănătăţii
individului – gripa şi cancerul – nu-şi găsiseră încă remediul. Cum se face, căutam
eu explicaţii în filozofia cercetării medicale, că viitoarea mea meserie se
dovedeşte neputincioasă în faţa celei mai benigne patologii, cea care se rezumă
la un guturai şi o tuse şi, în cel mai rău caz, puţină febră, şi-mi găseam răspunsul
tocmai în benignitatea ei. Cu alte cuvinte, de ce e nevoie de eforturi
intelectuale, resurse financiare şi timp preţios irosit pentru a rezolva o
situaţie care enervează dar nici pe departe nu pune în pericol viaţa
bolnavului? În acelaşi timp, îmi ziceam, medicina ar trebui să se concentreze
asupra găsirii unui remediu pentru cea mai devastatoare maladie a timpurilor
noastre, cancerul. După ce fusesem pus la curent cu victoriile medicinii
privitor la infecţiile bacteriene, cauza principală de deces a începutului de
secol XX, venise timpul, îmi spuneam, pentru a rezolva problema bolii
neoplazice.
Activitatea mea timp
de nouă ani în cadrul Institutului Oncologic Bucureşti, ca medic ATI, doar îmi
întări părerea că aceasta ar trebui să fie maladia care să concentreze toate eforturile
cercetării medicale. Desigur, eram conştient de pericolul afecţiunilor
cardiovasculare, dar îmi ziceam şi chiar proferam că aceste maladii pot fi în
bună măsură prevenite printr-un stil de viaţă sănătos, deci în foarte multe
cazuri sănătatea individului stă în propriile sale mâini şi obiceiuri.
Niciun moment nu
mi-am închipuit că umanitatea ar trebui să-şi îndrepte eforturile spre
rezolvarea problemei guturaiului, care, aşa cum prea bine remarca Mark Twain (alias Samuel Langhorne
Clemens), trece oricum, cu sau fără tratament. Bineînţeles, lucrurile nu stau
exact aşa cum le credeam eu sau cum le-a pus în scris celebrul umorist
american. Alături de o multitudine de cazuri de gripă autolimitate, care se
vindecă fără tratament, la un număr important de bolnavi, mai ales la cei în
vârstă, gripa aşa-numită banală se complică şi uneori devine fatală.
În
vremea când Twain luase în derâdere viroza gripală, alte maladii făceau
ravagii. Tatăl său murise de pneumonie când Twain avea 11 ani, iar una dintre fiicele
sale decedase de pe urma unei meningite grave. Acelea erau maladiile care făceau
victime în lumea „civilizată“, aşa că ar trebui să ni se pară normal ca Twain să
se teamă de alte afecţiuni şi să considere gripa o bagatelă. O privire mai
atentă asupra citatului alăturat poate duce şi la un alt gând. Expresia
„guturaiul tratat“ face aluzii la acele aspecte ale practicii de zi cu zi în
care medicul recomandă tratamente inutile, pentru a nu lăsa pacientul fără o
prescripţie medicală şi farmacistul din colţ fără beneficiul unei reţete. Şi
Bernard Shaw, deja citat la această rubrică, ridicase pe vremuri tonul
împotriva tratamentului inutil, o faţă urâtă a medicinii, pe care unii confraţi
(după părerea mea, din ce în ce mai puţini) o practică şi în ziua de azi.
Cine
chema în acele vremuri medicul pentru un simplu guturai? Doar cei avuţi. Plebea
nu-şi putea permite luxul unei vizite medicale pentru o afecţiune ce părea
anodină, fără pericol şi fără urmări. În acest caz, vizita la domiciliul
pacientului trebuia exploatată, iar tratamentul prescris nu avea nicio importanţă:
cu sau fără el, starea bolnavului urma să se amelioreze, într-o săptămână sau
în maximum şapte zile. Mă întreb cum ar fi reacţionat Twain în zilele noastre,
la aflarea veştii că există un vaccin împotriva gripei, un tratament preventiv
necostisitor, la îndemâna oricui, recomandat tuturor, dar mai ales personalului
medical în permanent contact cu pacienţii bolnavi de gripă şi nu mai puţin
persoanelor în vârstă. Nu deţin date precise care să cuantifice eficacitatea
vaccinului antigripal, dar un fapt e de necontestat: numărul pacienţilor afectaţi
de această maladie e în scădere permanentă.
Îmi
închipui cât de mirat ar fi fost celebrul american, erudit şi ştiind să
aprofundeze orice subiect ce-l interesa, dacă i s-ar fi comunicat că, în ciuda
faptului că gripa e provocată de un virus, tratamentul unui pacient vârstnic
afectat de maladie include şi un antibiotic care să rezolve problema suprainfecţiilor
microbiene apărute pe un teren tarat şi cu o imunitate afectată.
Supoziţia mea nu se bazează pe niciun fapt istoric verificat, dar nu e
exclus ca tatăl său, John Marshall Clemens, de profesie judecător, să fi putut
fi salvat dacă familia Clemens ar fi trăit un secol mai târziu. Oare decesul la
vârsta de numai 38 de ani, produs de pneumonie, ar fi putut fi prevenit de un
vaccin antigripal administrat la timp sau un tratament antibiotic cu efecte
curative semnificative? Iată o întrebare care va rămâne fără răspuns.
„Bine tratat,
guturaiul se vindecă în maximum şapte zile, iar netratat – într-o săptămână.“ (Mark Twain,
1835–1910) |