Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  PROIECTE

Sănătatea mintală a vârstnicilor, o problemă în creştere

Viața Medicală
Dr. Mihail CĂLIN vineri, 18 octombrie 2013
  Numărul persoanelor cu vârsta peste 60 de ani a trecut de 800 de milioane la nivel mondial şi va ajunge la peste două miliarde în 2050. Pe lângă probemele fizice de sănătate acumulate de-a lungul vieţii, vârstnicii se confruntă şi cu tulburări mintale, care trec adesea neidentificate de personalul sanitar şi chiar de pacienţi, care, în plus, ezită adesea să solicite ajutor. Acestea sunt motivele pentru care Ziua mondială a sănătăţii mintale (10 octombrie) din acest an, iniţiată de Federaţia Mondială pentru Sănătate Mintală (WFMH) şi sprijinită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, are ca temă sănătatea mintală a vârstnicilor.
   Potrivit reprezentanţilor departamentului pentru sănătate mintală şi abuz de substanţe al OMS, în 2012, prevalenţa demenţei printre persoanele de peste 60 de ani era de 4,7%, adică 35,6 milioane la nivel global. Se estimează că numărul total al bolnavilor de demenţă se va dubla la fiecare 20 de ani, ajungând la 65,7 milioane în 2030 şi la 115,4 milioane în 2050, mai ales pe seama ţărilor cu venituri mici şi mijlocii. Costurile medicale, sociale şi ale îngrijirilor informale sunt deja semnificative: între 0,24 şi 1,24% din PIB. Deşi afectează în general persoanele în vârstă, unul din mesajele importante ale acestui an este că demenţa nu reprezintă o parte normală a îmbătrânirii.
   Datele studiului Global Burden of Disease (GBD) arată că, în 2010, depresia era responsabilă pentru 9,17 milioane de ani de viaţă ajustaţi la dizabilitate (AVAD), reprezentând 1,6% din totalul pentru acest grup de vârstă. Suprapunerea cu alte afecţiuni fizice poate crea dificultăţi în diagnosticare. Deşi există tratamente farmacologice eficiente, antidepresivele trebuie prescrise cu grijă la vârstnici, pornind de la doze iniţiale mici şi reducându-le în continuare.
   Problemele cauzate de abuzul de substanţe sunt asociate mai mult cu persoanele tinere, fiind adesea trecute cu vederea sau greşit diagnosticate la vârstnici. În Europa, numărul persoanelor vârstnice cu astfel de probleme se va dubla între 2001 şi 2020. Conform GBD, problemele provocate de abuzul de alcool sunt responsabile pentru 1,5 milioane AVAD, iar abuzul de alte substanţe – pentru 338.000 de AVAD. Evenimente stresante precum ieşirea la pensie, divorţul sau pierderea celor dragi, izolarea socială, problemele financiare, tulburările mintale şi bolile cronice contribuie la abuzul de substanţe. Modificările fiziologice ale îmbrătrânirii şi creşterea utilizării unor medicamente precum sedativele pot creşte impactul nociv al consumului de alcool în doze mici. Tratamentul abuzului de substanţe la adulţi este însă cel puţin la fel de eficient ca la adulţii mai tineri.
   Bolile mintale ale vârstnicilor au impact şi asupra celor din jurul lor: pacienţii vârstnici cu demenţă sau depresie sunt adesea îngrijiţi de membrii familiei sau prieteni, care sunt supuşi stresului şi depresiei. De aceea, intervenţiile dedicate vârstnicilor cu tulburări mintale trebuie să ofere şi îngrijitorilor lor sprijin psihosocial.

Cauzele tulburărilor mintale la vârstnici

   Numeroşi factori sociali, demografici, psihosociali şi biologici contribuie la starea mintală. Este mai probabil ca vârstnicii să fi suferit pierderi grele sau dizabilităţi fizice care le afectează bunăstarea emoţională şi afecta sănătatea mintală. Tot ei pot fi maltrataţi acasă sau în instituţiile în care sunt îngrijiţi, cu consecinţe psihologice pe termen lung, precum depresia ori anxietatea. În ţările cu venituri mari, 4–6% din vârstnici au suferit diverse forme de maltratare – abuzuri fizice, sexuale, psihologice, emoţionale, financiare sau materiale, abandonul, neglijarea – acasă, proporţia fiind în realitate mai mare, respectiv mult mai mare în spitale şi aziluri. Pe de altă parte, sprijinul social şi interacţiunea cu familia pot spori demnitatea persoanelor vârstnice şi avea un rol protector asupra sănătăţii mintale a acestora. Solidaritatea dintre generaţii este în scădere, mai ales în ţările cu venituri mari, pe când în cele cu venituri medii sau mici, bunicii trăiesc tot mai des alături de nepoţi. Schimbările demografice aduc însă nu numai provocări, ci şi oportunităţi: în multe ţări, vârstnicii sunt mai sănătoşi decât în trecut şi pot aduce contribuţii importante – dincolo de rolul obişnuit de sfătuitori înţelepţi – ca membri ai familiei, voluntari sau chiar angajaţi, în condiţiile creşterii vârstei de pensionare.

Îmbătrânirea sănătoasă a creierului

Promovarea îmbătrânirii active şi sănătoase poate îmbunătăţi sănătatea mintală a vârstnicilor, prin abordarea determinanţilor socio-economici (sărăcia) şi a inegalităţilor în sănătate. Aşa-numitul ageism – stereotipurile împotriva îmbătrânirii active, prin care vârstnicii sunt consideraţi fragili, „expiraţi“, incapabili să muncească, slabi fizic, înceţi mintal sau neajutoraţi – trebuie combătute. Participarea la activităţi semnificative, relaţiile interpersonale solide şi buna sănătate fizică Creşterea numărului persoanelor cu demenţă pe grupuri de venit ale ţărilorsunt factori-cheie pentru promovarea sănătăţii mintale şi bunăstării în ultima parte a vieţii. Combaterea maltratării bătrânilor este vitală pentru sănătatea mintală a acestora, fiind necesară sensibilizarea personalului din asistenţa primară şi cea la domiciliu. Factorii de risc pentru boli cerebrale degenerative, precum hipertensiunea arterială, diabetul şi colesterolul crescut sunt crescuţi printre bătrâni. Promovarea stilului de viaţă sănătos în populaţia generală, prin strategii pentru creşterea activităţii fizice şi mintale, evitarea fumatului şi a consumului nociv de alcool ca şi identificarea şi tratarea precoce a bolilor netransmisibile pot contribui la o mai bună sănătate mintală printre vârstnici. Sănătatea mintală are un mare impact asupra celei fizice (de pildă, depresia la diabetici este asociată cu o slabă aderenţă la tratament, rate mai mari ale complicaţiilor, scăderea calităţii vieţii, creşterea costului asistenţei medicale şi creşterea riscului de deces), iar pacienţii cu boli cardiace, diabet, astm sau artrită au rate mai mari de depresie decât persoanele sănătoase.

 
 
 

„Nu suntem pregătiţi să ne confruntăm cu consecinţele bolilor mintale ale vârstnicilor. În toate ţările, serviciile care au suferit cel mai mult din cauza crizei sunt cele de sănătate mintală“

interviu cu prof. dr. George Christodoulou, preşedintele WFMH

Prof. dr. George Christodoulou   – De ce vă concentraţi în acest an pe sănătatea mintală a vârstnicilor?
  – Motivul pentru care am ales acest subiect este că speranţa de viaţă crescând la mult mai mult decât în urmă cu trei decenii, ne aşteptăm să avem de a face mai mult cu psihopatologia asociată longevităţii, mai ales cea legată de funcţia cerebrală: boala Alzheimer, demenţă. Cred că nu suntem prea bine pregătiţi să ne confruntăm cu consecinţele acestora, pentru că prea mulţi oameni au astfel de afecţiuni, şi ştiţi că pe lângă bolnav, mulţi alţi oameni asociaţi cu acea persoană suferă: familia, vecinii, societatea în ansamblu suferă la mai multe niveluri – emoţional, dar şi la unul pragmatic, de zi cu zi, adică financiar. Trebuie deci să ne preocupe serios problema sănătăţii mintale a vârstei înaintate. Pe lângă tulburările cognitive precum demenţa, există şi alte manifestări psihopatologice, precum psihoza, care continuă la bătrâneţe, dar şi altele, care apar la bătrâneţe, precum situaţiile paranoice târzii, care pot fi asociate sau nu cu disfuncţia cognitivă. Toate acestea se referă la psihopatologie. Dar pe lângă asta, există şi psihologia bătrâneţii, cu alte cuvinte, îmbătrânirea normală, cu anumite caracteristici care nu sunt patologice. Aceste probleme sunt mult mai proeminente în zilele noastre, din cauza creşterii speranţei de viaţă despre care vorbeam. Oamenii trăiesc 90 de ani şi atunci observi nişte comportamente normale, dar cu care nu eram obişnuiţi, fiindcă oamenii nu atingeau acea vârstă. Aşa că din nou, trebuie să fim pregătiţi, pentru că mulţi din cei despre care credeam că sunt senili de fapt nu sunt, pot funcţiona, pot fi productivi, pot îndeplini roluri abandonate din cauza modernizării societăţii noastre. De pildă, dacă ambii părinţi lucrează, cine are grijă de copii? Vârstnicii pot umple acest gol, iar în ţări precum a mea sau a dumneavoastră, aşa se întâmplă, bunica are grijă de copii. Iar aceasta este o funcţie socială foarte pozitivă, care trebuie apreciată, îngrijită şi răsplătită.
– Ce altceva mai pot face sistemele de sănătate şi societatea în general pentru a se adapta?
– Calea cea mai substanţială ar fi găsirea unor modalităţi de a lupta împotriva demenţei. Dar pentru moment, acest lucru nu este posibil, medicaţia existentă nu este corespunzătoare, nu inversează procesul, ci doar întârzie progresia bolii. Au fost îmbunătăţiri în medicaţie, dar ne dorim schimbări mai radicale. Nu ştiu dacă le vom obţine sau dacă le vom obţine curând. Sistemul nervos este foarte sensibil şi foarte diferenţiat faţă de alte organe, este mai uşor să intervii în organe mai puţin diferenţiate decât în cele foarte delicate şi diferenţiate. Aşa că trebuie să ne adaptăm la consecinţe. Aceasta necesită servicii pentru persoanele cu disfuncţii cognitive, în sensul promovării interacţiunii sociale. Este nevoie de mai multă cercetare, pentru a vedea dacă stimularea cerebrală poate oferi beneficii permanente – există unele cercetări care arată că stimularea cerebrală îmbunătăţeşte funcţiile cognitive, dar doar temporar, din păcate. Şi este nevoie de înţelegerea dintre generaţii, de înţelegerea problemelor pe care generaţia mai vârstnică le are de către generaţiile tinere, de solidaritate. Din păcate, în această perioadă de tranziţie pe care societăţile o traversează, observăm schimbarea atitudinii celor mai tineri spre un comportament borderline, prin care toate interesele lor se concentrează asupra lor înşişi. Nu există solidaritate, identificarea cu problemele celorlalţi. În loc să se reducă, prăpastia dintre generaţii creşte.
   – Se poate interveni în vreun fel?
   – Educaţia este importantă, dar atitudinile nu se schimbă de pe o zi pe alta, asta ia mult timp. În istoria culturii şi civilizaţiei, acest fenomen se produce periodic. Poţi avea perioade de solidaritate, urmate de perioade de introversie şi comportament borderline. Şi uneori este greu să influenţezi natura periodică a fenomenelor.
   – Ce fel de îngrijire ar trebui să primească vârstnicii cu afecţiuni mintale?
   – Crearea unor servicii de tip spitalicesc pentru persoanele vârstnice nu-i un lucru pozitiv, cercetările arată că şansele de supravieţuire ale celor scoşi din mediul lor obişnuit sunt reduse. Cea mai bună cale este de a păstra persoana vârstnică cu defecte cognitive în cadrul familiei, ceea ce creează o presiune considerabilă asupra membrilor familiei. Aşa că membrii familiei ar trebui încurajaţi şi sprijiniţi să îndeplinească acest rol foarte important. Nu are sens să cheltuieşti bani – am spus asta despre schizofrenie, dar e valabil şi pentru demenţă – pentru crearea de servicii semiazil care nu au rezultate bune. În ţările tradiţionale, precum cele mediteraneene, sprijinirea familiei este soluţia recomandabilă. Mă refer la sprijin financiar şi urmărirea de către asistenţii sociali, sprijin pentru medicaţie – aspect important în perioadă de criză economică, fiindcă medicamentele sunt scumpe – aspecte practice, precum scoaterea vârstnicilor în oraş într-o cafenea, unde să joace cărţi, să bea o cafea, să stea de vorbă, să citească un ziar. Totul individualizat, bineînţeles, în funcţie de cultură. Iar dacă nu există familie, poţi stabili un sistem de familie adoptivă, noi facem lucrul acesta în Grecia pentru pacienţi psihotici, schizofreni.
    – Nu există însă reacţii din partea opiniei publice, care se teme de prezenţa acestor pacienţi, văzuţi ca potenţial violenţi, în sânul societăţii?
   – În Grecia acest tip de gândire nu este răspândit. Există uneori pacienţi periculoşi, dar astfel de cazuri nu se prea mai întâlnesc din două motive. În primul rând, medicaţia modernă, de la introducerea clorpromazinei în psihofarmacologie, poate fi eficientă, nu mai vezi tablourile clinice ale schizofreniei pe care Kraepelin le descria acum mult timp. De pildă, catatonia practic a dispărut. Tabloul clinic exploziv pe care-l vedeam în trecut a dispărut şi el. Pe lângă medicaţie, avem o schimbare a conceptului societal al bolii mintale, stigmatizarea a scăzut. Deci sunt semne încurajatoare că se va obţine o schimbare în percepţia, tratamentul şi prevenirea schizofreniei, astfel încât pacienţii cu disfuncţii cognitive să fie mai bine toleraţi în societate decât în trecut.
   – Forumul de la Gastein din acest an a avut mai multe sesiuni dedicate sănătăţii mintale. Ce v-a atras atenţia în timpul discuţiilor?
   – Am fost impresionat de discuţia despre efectele crizei financiare: nu doar guvernele, ci şi populaţia consideră sănătatea mintală ca având prioritate mai mică la finanţare, opinia publică este că dacă trebuie tăiate fonduri din asistenţă medicală, atunci trebuie tăiate din zona sănătăţii mintale. Asta pentru că există discriminare, pentru că se crede că aceşti pacienţi nu au aceleaşi drepturi ca cei cu boli somatice. În toate ţările, serviciile care au avut cel mai mult de suferit sunt cele de sănătate mintală. În Grecia, serviciile medicale în general, dar şi cele de sănătate mintală au fost lipsite de multe fonduri, aşa că nu au personalul necesar, şi dacă la asta adaugi faptul că există nevoi mai mari, mai presante ale pacienţilor, care nu pot plăti medicii şi psihiatrii privaţi, înseamnă că toţi merg la serviciul public, care nu este în stare să-i ajute în măsura în care ar avea nevoie. Poate că trebuie să ne adaptăm la situaţie, de pildă prin medicaţie mai ieftină, organizarea serviciilor, astfel încât să fie mai productive sau la fel de eficiente cu mai puţini bani. Dar obligaţia noastră, a personalului din domeniul sănătăţii mintale, este de a convinge societatea că aceşti pacienţi au aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi. În acest sens, cred că e greşit din partea pacienţilor cu boli mintale să insiste să-şi spună „utilizatori de servicii“ sau „clienţi“, să nege termenul de pacient. Asta nu se întâmplă cu nicio altă specialitate medicală, şi nu face decât să crească stigmatizarea, pentru că se diferenţiază ei singuri de pacienţii cu boli fizice.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.