Pe la jumătatea lui iunie, când afară erau 32 de grade Celsius, a venit la cabinet un moșulică în vârstă de 83 de ani. Titirezul de 1,60 metri înălțime era îmbrăcat într-un costum bej vechi și mototolit. Pe sub pantaloni avea izmene groase izinite și purta niște bocanci rufoși, pe care mi-a spus că-i poartă fie iarnă, fie vară. În gură i-au mai rămas doar doi dinți fioroși, precum au carnasierele. Pentru că nu era mare aglomerație și l-am simțit că este cam nevorbit, l-am lăsat să-și spună necazurile.
    „Io nu știu cum de mai trăiesc. Amărât am fost în copilărie, dar și în tinerețe sau la anii ăștia de boșorog. Tata nu știa să se iscălească, dar a fost foarte deștept. Ara pământu’ de-l găsea dracii. M-am născut la Sâmburești, în fostul raion Drăgășani. Bunicii și părinții mei nu creșteau porci, ocoleau sarea și țuica, dar în zona aia era vie multă și au băut cisterne de vin. La școală m-am dus doar trei clase, eram bătăuș, arțăgos, dar de la muncă nu mă codeam. Porecla mea era «Gură Mare». Am avut meseria porcului: ce face porcu’ prin mocirlă, așa făceam io cu un Kirov de 180 de cai, marfă rusească de la Stalin. Brigadierii mă mai treceau ba pe tractor cu remorcă, ba pe un camion mare. Ce mă puneau, aia făceam. La mătură nu m-au trimis, dar nici la un birou. După o viață de hărtăneală, am o pensie de aproape 15 milioane. Femeia nu are nimic, pen’ că a fost cam neam prost la muncă. Domn’e, munca și carnea de porc e grele. Mor când văd la televizor că le dă la mulți ajutor social. De ce domn’e? Să fie ai dracu’, leneșii ăștia nu merită bani pe degeaba. În viață mi-au plăcut femeile, dar nu aveam timp de ele. Așa că le dădeam dracu’. Am două hectare de pământ, dar au crescut bălăriile pe ele. Nu mai am forță de muncă. Gata! Să vină moartea și cu asta basta!”