Newsflash

Să ne mai jucăm puţin de-a medicina

de Dr. Rodica PERCIUN - mar. 4 2014
Să ne mai jucăm puţin de-a medicina
   Oare ceea ce se tipăreşte în colţul din dreapta jos sau stânga sus, pe reţetă, de câteva zile, va îndeplini dorinţa doctorului Buşoi? Adică, în sfârşit, practicianul va explica pacientului cum stă treaba cu medicamentul cu pricina? Credeţi oare că alte minute adăugate celor 10–15, cât poţi pierde cu prescrierea, nu sunt cele destinate unui consult real, unei discuţii care include oricum şi justificarea medicaţiei? Nu se poate percepe incredibilul furt autorizat al timpului destinat pacienţilor?
   Dacă aştept să parcurg etapele prescrierii, timpii morţi prin nevalidări, completarea inutilă a altor câmpuri în aceeaşi unitate de timp pentru – frecvent – mai mulţi pacienţi decât cei decontaţi de Casă instituţiei la care suntem angajaţi, veţi percepe, eventual, ce ucigătoare birocraţie ne-aţi pregătit şi ce pedeapsă pentru că am ales să practicăm şi consultul (cu dialogul implicit). Dacă adaug lipsa unor minime instruiri în ceea ce intenţionaţi să modificaţi abrupt (cu vina de rigoare a celor ce manageriază o instituţie sau alta), nu pot decât să am sentimentul unei profunde culpe medicale pentru că am acceptat toţi termenii de lucru.
   Vizualizaţi noua variantă a reţetei. Aşa-zisa justificare medicală a tratamentului, în unul sau două cuvinte, va reprezenta mai târziu o statistică? Imposibil, aşa cum este concepută. O prescriere are nevoie de DCI, dar şi de DC, dacă nu uităm că staţia terminus este farmacia. În ceea ce priveşte, iată, doar un aspect al specialităţii mele: insulinele de tip uman sunt singurele de pe piaţă (ca, de altfel, în majoritatea ţărilor) şi, conform instrucţiunilor scrise primite, trebuie să fie aruncate într-o găleată comună. Dar acestea au reprezentanţi comerciali diferiţi ca dinamică, premixaţi sau nu, bazali, rapizi sau analogi. Trebuie săptămâni, uneori reintervenţii, schimbări de formule terapeutice sub automonitorizare, pentru a opta în favoarea unei scheme. Odată stabilită şi verificată, ea poate fi schimbată la intervenţia unor evenimente morbide, acute sau cronice. Ce alege farmacista din colecţia de insuline dacă pacientul nu a memorat în luni sau ani care este numele insulinei pe care şi-o administrează şi dacă prescripţia nu-l specifică? Îi dăm un bilet pacientului uituc sau neinstruit, voi fi sfătuită, deci alt bilet, alte minute, alte comentarii şi avertismente spre siguranţa pacientului (copil, adult sau cu Alzheimer, autonom sau cu aparţinători avizaţi sau nu).
   Am luat ca exemplu doar insulinele (nu sunt asimilate, conform Agendei Medicale, produselor biologic de tip uman). Situaţia este valabilă pentru multe specialităţi, să ne gândim la oncologie, psihiatrie, infecţioase, cardiologie... Cine cu cine se joacă? Să presupunem că tratez cazuri justificate medical (ce alte tipuri de cazuri, dacă nu medicale, sunt finalizate cu prescripţii medicale şi în ce specialităţi?), şi pot utiliza şi DC, după cum specifică Ordinul nr. 1.509/2013. Ce opinii rezultate din experienţă, răspuns terapeutic, profil al comorbidităţilor poate convinge nemedici sau medici nepracticieni pentru alegerea unui preparat sau altul? Eu am întocmit fişe de farmacovigilenţă, dar ele au un specific bine precizat şi inaplicabil în opţiunea curentă pentru o schemă terapeutică sau alta (cu rarisime excepţii).
   Atingem şi o altă coardă sensibilă, probabil complet necunoscută celor ce doar iau decizii şi sunt prost sfătuiţi, educaţia în bolile cronice şi cu potenţial invalidant. Pacienţii sunt din ce în ce mai numeroşi şi cad în cârca unui personal, care, împuţinat numeric şi cu probleme de subzistenţă, la rându-i, are aproape întotdeauna nevoie de o echipă medicală, de timp real de consultaţie, de tihnă pentru a judeca o situaţie clinică sau alta. Daţi-ne timpul necesar să facem un act medical mai aproape de ceea ce este corect şi util! Cu sistemul birocratic actual, extrem şi profund anti-practică medicală, cu semnături şi parafe pe documente supraîncărcate cu informaţii neconforme cu realitatea (vezi justificarea medicaţiei, descărcată de informaţie utilă medicală), ucideţi în practician fărâma de pasiune rămasă.
   Repet ceea ce am mai spus şi cu altă ocazie: numai cei care nu s-au desprins de practica reală, minuţioasă, mai ales clinică, pot sesiza depersonalizarea, automatismul uniform, suprasarcina birocratică şi ucigătoare ale fărâmei de entuziasm, ale empatiei faţă de cei care ne deschid uşa. Şi ceea ce este tot atât de rău: ştergerea ambiţiilor profesionale.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe