Pacient, nevăzător, 42 de ani, insuficiență renală (dializat),
agitat, cu durere în piept. Monitorul arată fibrilație atrială paroxistică cu
ritm rapid (AV 160).
Medicul: Spuneți-mi ce s-a întâmplat. De când vă doare în piept?
– Domn’ doctor, eu am făcut diaree zilele astea, am potasiul
scăzut și mă simt rău. Trebuie să mă duceți la „Carol Davila“, să-mi
administreze ăia niște potasiu. Știți, eu acolo fac dializă. Am mâncat și o
banană pentru potasiu și tot nu-mi revin.
– Domnule, problema dv., în momentul acesta, este fibrilația. Nu
vă duc la „Carol Davila“, ci la primul spital de urgență. Dar, înainte, trebuie
să vă administrez medicație, poate ieșiți din fibrilație până la spital.
– Da, faceți-mi ceva acasă, că poate nu mai merg la spital. Am
program diseară. Și, oricum, eu merg numai la „Carol Davila“. Și dați-mi și niște
nitroglicerină, să-mi treacă durerea din piept.
– Nu vă dau nitroglicerină, pentru că tensiunea dv. nu este
suficient de mare. Încerc să vă reduc ritmul cardiac și vă va ceda și durerea.
– Domnule, dar nu-mi dați nimic de durere? Măcar un șoc electric
(zice el ironic).
– Asta pot, dacă doriți (zâmbește). E o șansă mare să ieșiți din
fibrilație.
În timpul acesta, administrăm medicație. Fibrilația rămâne, dar
se reduce ritmul cardiac și, în consecință, durerea.
Pacientul, vizibil mai bine: Gata, nu mai merg la spital. Mi-e
mai bine. Mamă, adu o limonadă pentru domnii!
Mama: Ce zici, maică?
Tatăl: Zice să faci o limonadă. Aoleu, tu nu auzi, acesta nu
vede.
Într-un târziu, simțindu-se mai bine, pacientul, irascibil de
fel, acceptă să meargă la spital. Acolo, ne despărțim amici, după ce ne-a
întrebat cum ne cheamă, în ce zodie suntem și ne-a invitat la un concert folk,
în Centrul vechi.