Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Relevanţa cercetării clinice

Viața Medicală
Prof. dr. Peter MANU joi, 3 octombrie 2013

De curând au fost decernate premiile Lasker, iar anunţarea premiilor Nobel se va face în perioada următoare. În vreme ce primele au două secţiuni distincte pentru cercetarea fundamentală, respectiv pentru medicina clinică, Premiul Nobel pentru medicină pare să-i defavorizeze pe clinicieni. Este cumva cercetarea clinică mai puţin importantă? (Dr. A. M.)

 

   Începând din 1901, Premiul Nobel pentru medicină şi fiziologie a fost acordat până acum de 108 ori. Din cauza războaielor mondiale, distincţia nu a fost decernată în 1915–1918 şi 1940–1942, iar în 1925 Comitetul Nobel a considerat că niciuna dintre propunerile evaluate nu merită premiul. Până acum, numai şapte premii Nobel au fost acordate pentru cercetări clinice, toate legate de introducerea unor noi modalităţi diagnostice sau terapeutice: fototerapia pentru lupus vulgaris (Niels Finsen, 1903), chirurgia afecţiunilor tiroidiene (Emil Kocher, 1909), introducerea insulinei în practica clinică (Frederick Banting şi John Macleod, 1923), malarioterapia (Julius Wagner-Jauregg, 1927), cateterizarea cardiacă (Werner Forssman, 1956), hormonoterapia cancerului de prostată (Clark Higgins, 1966) şi diagnosticul infecţiei cu Helicobacter pylori la bolnavii cu ulcer gastric (Barry Marshall şi Robin Warren, 2005). Aşa că a spune că „Premiul Nobel pentru medicină pare să-i defavorizeze pe clinicieni“ este un eufemism; un fenomen care se produce în 6,7% din cazurile unei serii de asemenea dimensiuni trebuie considerat rar şi posibil lipsit de relevanţă (95% interval de încredere 2,9–11,5%).
   Dacă acceptăm că Premiul Nobel identifică în mod corect descoperiri fundamentale pentru medicină, atunci este uşor de observat că, din primul deceniu al existenţei sale, distincţia a fost acordată pentru progrese incontestabile, fie de ordin general, fie legate de boli cu răspândire largă şi mortalitate ridicată. Primul laureat, Emil von Behring, a fost premiat în 1901 pentru descoperirea serului antidifteric. L-au urmat, în aceeaşi decadă, Ronald Ross (caracterizarea cauzei malariei, 1902), Ivan Pavlov (fiziologia secreţiilor gastrice, 1904), Robert Koch (descoperirea bacilului tuberculozei, 1905), Camillo Golgi şi Ramon y Cajal (neurohistologie, 1906), Ilya Mecinicov şi Paul Ehrlich (imunologie, 1908) şi Albrecht Kossel (descoperirea acizilor nucleici, 1910).
   Cercetarea clinică poate avea însă o uriaşă importanţă. Motivul pentru care nu va fi (aproape) niciodată considerată de calibru Nobel stă tocmai în specificitatea ei. Progresele făcute într-un anumit domeniu sunt netransferabile la bolnavii cu altă boală sau, de multe ori, la cei cu un alt fenotip, o altă expresie clinică a aceleiaşi boli. Din acest punct de vedere, reputaţia şi vizibilitatea obţinute de cercetători, cel puţin aşa cum sunt măsurate în mod obişnuit, nu sunt indicatori potriviţi pentru şansa la Nobel.
   Un exemplu la îndemână este oferit de doi distinşi colegi, profesorii Tudor Ciuleanu şi Gheorghe Benga, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj. Tudor Ciuleanu, oncolog, este medicul cu cel mai mare număr de citări în literatura internaţională din istoria României. Articolul semnat ca prim autor de profesorul Ciuleanu care a atras cel mai mult atenţia altor cercetători a fost publicat în Lancet în 2009 (T Ciuleanu, T Brodowicz, C Zielinski et al. Maintenance pemetrexed plus best supportive care versus placebo plus best supportive care for non-small-cell lung cancer), citat până acum în 649 de alte publicaţii. Al doilea este Gheorghe Benga, fiziolog, membru corespondent al Academiei Române, care a fost citat de 92 de ori pentru un articol apărut în Biochemistry în 1986 (G Benga, O Popescu, VI Pop et al. p-Chloromercuri benzenesulfonate binding by membrane proteins and the inhibition of water transport in human erythrocytes). Este de notorietate faptul că cercetările publicate de profesorul Benga în acest articol (şi altele din aceeaşi perioadă) au avut o contribuţie excepţională pentru înţelegerea mecanismelor fiziologice care menţin homeostazia intracelulară şi ar fi trebuit, justificat, să fie considerate pentru Premiul Nobel. Pe de altă parte, cercetarea clinică a profesorului Ciuleanu, exemplară în toate privinţele, se adresează numai celor care practică oncologia tumorilor solide şi nu are absolut nicio şansă să fie propusă pentru Nobel. De unde mă aflu însă, la aproape jumătate de secol în medicină, pot să spun, cu admiraţie nemărginită pentru omul şi profesorul Gheorghe Benga, că am mai multe de învăţat de la Tudor Ciuleanu.

 

Aequanimitas este titlul unui discurs rostit în 1889 de Sir William Osler, părinte-fondator al medicinii interne în America de Nord; semnifică virtutea de a accepta lucrurile aşa cum sunt.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC