Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Războaiele şi progresul medicinii

Viața Medicală
Dr. Martin S. MARTIN joi, 12 iunie 2014
Cu atenţia întregii lumii aţintită de câteva luni asupra Europei de Est, a Mării Negre şi a Crimeii, mulţi dintre noi am simţit nevoia să revedem istoria zbuciumată a acestei zone. Şi, căutând să-mi reamintesc epopeea războiului Crimeii (1853–1856) – unul din multele războaie ruso-turce –, am redescoperit şi componenta de istorie medicală legată de memoria lui. Conflictul s-a desfăşurat între armata şi flota rusă, pe de-o parte, şi echivalentele alianţei dintre  Franţa, Marea Britanie, Imperiul Otoman şi Sardinia, de partea opusă. Motivul real a fost expansiunea Rusiei împotriva Imperiului Otoman, în scădere de forţă, combinată cu strategia Franţei şi Angliei de a limita creşterea puterii Imperiului Rus. Pretextul declanşării ostilităţilor a fost intenţia Rusiei de a acorda protecţie creştinilor ortodocşi din imperiul turcesc. Ruşii au fost învinşi şi războiul a avut un număr enorm de victime (350.000), acesta fiind momentul militar care a deschis calea conflagraţiilor asociate cu un număr mare de răniri, îmbolnăviri şi pierderi de vieţi.
Aveau să urmeze războiul de secesiune din Statele Unite ale Americii, cele două războaie mondiale, războiul din Coreea, cel din Vietnam şi contemporanele noastre conflicte militare din Irak şi Afganistan, incluse în termenul de „războiul antiterorist“. Fiecare a adus o creştere a puterii, dar şi a distrugerilor militare, fiecare s-a asociat cu noi forme de patologie de război şi a impus noi provocări pentru medicina militară. Tragediile războaielor au dat omenirii, pe lângă munţii de suferinţă şi moarte, progrese şi descoperiri care au împins medicina înainte.
Amândouă părţile beligerante din războiul Crimeii, confruntate cu marele număr de răniri, au introdus primele forme de spitale militare de campanie. De partea rusă, Nicolai Ivanovici Pirogov, şeful misiunii medicale, a practicat chirurgia de urgenţă în zona de luptă, fiind considerat părintele chirurgiei de campanie. El a fost printre primii chirurgi din Europa care au folosit anestezia cu eter şi primul care a făcut-o pe răniţii de război. Tot el a inventat aparatul gipsat pentru tratarea fracturilor. Partea britanică a adus la spitalele de campanie surori medicale, conduse de celebra Florence Nightingale, care a înlocuit îngrijirea bolnavilor de volun­tari fără experienţă, cu cea făcută de surori educate şi antrenate. Englezii au intro­dus şi igienizarea trupelor şi spi­talelor, în condiţiile în care victimele bolilor transmisibile erau mai numeroase decât cele prin agresiunea armelor.
În războiul civil american (1861–1865), chirurgii au practicat amputaţiile precoce, care au salvat multe vieţi. De asemenea, au abordat şi plăgile abdominale, care duceau invariabil la moarte dacă nu se intervenea devreme. Rezultatele nu au fost însă cele aşteptate, în primul rând din cauza complicaţiilor infecţioase. Asepsia şi antisepsia aveau să fie introduse abia după 1865. Tot în războiul civil american, chirurgii au învăţat că rănile toracelui trebuie închise cât mai devreme. În acelaşi conflict, au apărut ambulanţele militare care aduceau răniţii de pe câmpul de luptă la spitalele de campanie.
Primul Război Mondial a făcut cunoştinţă lumii cu gazele toxice şi cu politraumatismele legate de efectele artileriei grele. De asemenea, bolile transmisibile (febra tifoidă, tifosul, dizenteria, malaria, febra galbenă) şi noua patologie de tranşee (foot-and-mouth disease, degerăturile, malnutriţia, scorbutul) au ridicat mari probleme doctorilor, dar au şi stimulat introducerea măsurilor de igienizare mai eficiente şi a tratamentelor specifice.
Cel de-al Doilea Război Mondial, caracterizat prin fronturi întinse, bombardamente de aviaţie asupra unităţilor militare şi centrelor civile, mişcări rapide de blindate şi asedii prelungite a dus la identificarea sindromului de strivire, a şocului traumatic, rănirilor mixte (arsuri plus politraumatisme) şi a împins înainte specialităţile de ortopedie, neurochirurgie, tratament al arsurilor şi şocului, ca şi transfuziile de sânge. A dezvoltat serviciile medicale în etape. Armata americană a introdus penicilina pe scară largă. Populaţia din marile centre urbane asediate, ca şi cea din lagărele de concentrare, a fost un material pentru cunoaşterea mai bună a sindroamelor de malnutriţie prelungită. Au apărut primele victime ale armelor nucleare.
În conflictele din Coreea şi Vietnam s-a învăţat foarte mult despre tratamentul şocului. Perfuziile au fost instalate la locul rănirii şi evacuările rapide, prin folosirea largă a elicopterelor, au devenit regula. Mutarea specialiştilor (chirurgi vasculari, neurochirurgi, intensivişti) în imediata apropiere a zonei de luptă a salvat vieţi şi membre. Experienţa supravieţuitorilor războiului din Vietnam a făcut posibilă recunoaşterea sindromului de stres posttraumatic.
Foarte multe din strategiile, instrumentele, materialele şi metodele de tratament dezvoltate în războaie şi-au găsit aplicaţii largi în serviciile de urgenţă, ambulanţe, serviciile chirurgicale şi terapiile intensive. Le folosim pe scară largă în fiecare zi. Generalul dr. Kevin Kiley a spus: cele mai multe lucruri pe care le facem azi în medicina de urgenţă se bazează pe experienţa acumulată în junglele din Asia de Sud-Est la sfârşitul anilor ’60 (Stanford Medicine Magazine, 2007).
Cele mai recente conflicte, războaiele antiterorism din Irak şi Afganistan, au adus şi ele lucruri noi. Un pas mare înainte a fost desfiinţarea garourilor şi înlocuirea lor cu metode noi de oprire a sângerării. Un altul a fost transformarea unor avioane în unităţi de terapie intensivă zburătoare, în care se fac toate intervenţiile şi tratamentele necesare bolnavilor care sunt scoşi din zona frontului. Un rănit care ajunge în prima oră (the golden hour) la spitalul de campanie de azi are peste 95% şanse să rămână în viaţă şi să fie salvat, indiferent de tipul de rănire (San Antonio Express News, 2013).
La marile spitale şi centre de recuperare s-au introdus metode noi de reconstruire a corpurilor grav rănite, prin numeroase operaţii seriate. Ele sunt urmate de lungi programe de recuperare funcţională, fizică şi psihologică. O nouă categorie de pacienţi a apărut în lumea noastră: oameni tineri, cu multiple invalidităţi, educaţi şi antrenaţi să fie funcţionali, cât mai independenţi posibil şi să se adapteze unei existenţe în care trebuie să înveţe totul de la început. Numărul total  al acestora depăşeşte 32.000.
În zilele atacurilor critice susţinute la adresa Administraţiei Veteranilor din SUA pentru neglijenţă, fals în acte şi birocraţie care a produs victime, trebuie să ne amintim şi de părţile pozitive şi să aducem un omagiu marilor performanţe făcute de echipele medicale din aceeaşi organizaţie.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC