Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătății spune, la alineatul doi al articolului 442, că „răspunderea
disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor din România, potrivit prezentei
legi, nu exclude răspunderea penală, contravențională sau civilă, conform
prevederilor legale“. Prin urmare, chiar dacă un personal medical ar fi
sancționat disciplinar, acesta tot va putea fi tras la răspundere din punct de
vedere penal.
Tragerea la răspundere pe cale penală
presupune îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de Codul Penal cu privire
la o infracțiune sau a mai multora. Astfel, de exemplu, în cazul vătămării
corporale, este necesară existența unei fapte care a cauzat o infirmitate, afectarea
sănătății unei persoane sau leziuni traumatice care au necesitat, pentru
vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic
grav și permanent, avortul sau punerea în primejdie a vieții persoanei.
La fel ca în cazul răspunderii civile prin
intermediul instituției răspunderii civile delictuale, în cazul în care un
element al infracțiunii lipsește, cel prezumat vinovat nu poate fi tras la
răspundere din punct de vedere penal. Deși probele sunt în principiu
asemănătoare în procedurile civile și penale, respectiv înscrisuri, martori,
audieri, expertiză, modalitatea de constituire a probelor și etapele ce trebuie
urmărite în administrarea acestora sunt diferite.
Procedura în cazul tragerii la răspundere
penală a personalului medical începe prin depunerea unei plângeri penale, care
se înaintează, de obicei, la organele de cercetare sau urmărire penală de la
locul săvârșirii infracțiunii. În urma plângerii penale depuse, va începe etapa
cercetării și a urmării penale, o etapă care presupune practic adunarea
probelor pentru stabilirea sau nu a existenței săvârșirii unei infracțiuni.
Prin urmare, se audiază părțile implicate, se solicită toate documentele utile
sau se dispune efectuarea unei expertize ori prezentarea altor probe necesare
sau utile cercetării.
Etapa cercetării și urmăririi penale se
finalizează prin emiterea unei ordonanțe de către parchetul competent, fie
pentru trimiterea în judecată a personalului medical având în vedere săvârșirea
unei fapte penale, fie pentru neînceperea urmării penale împotriva personalului
medical. Indiferent de soluție, aceasta se poate ataca la prim-procuror și
ulterior la judecătoria competentă.
În cazul în care judecătoria menține
soluția de netrimitere în judecată, hotărârea instanței nu va mai putea fi
atacată la o instanță superioară. Astfel, decizia va rămâne definitivă,
constatându-se astfel nevinovăția celui prezumat a fi vinovat.
Dacă judecătoria va considera că personalul
medical se face vinovat de săvârșirea unei fapte penale, atunci hotărârea
acesteia poate fi atacată la instanța imediat superioară, urmând ca aceasta din
urmă să pronunțe o decizie ce nu mai poate fi atacată.
În ce privește consecințele stabilirii unei
răspunderi penale, trebuie remarcat că, în raport cu infracțiunea în sine,
sancțiunile diferă. Spre exemplu, în cazul vătămării corporale din culpă,
sancțiunea pleacă de la pedepsirea cu închisoare de la trei luni la un an sau
cu amendă.
