Cât timp ai purtat halatul alb
ca student, cel mai rău lucru care probabil ţi s-a întâmplat în sistemul educaţional
medical a fost să nu fii băgat în seamă de nimeni. Odată ce devii rezident,
lucrurile se schimbă, fiindcă, în rândul medicilor care activează în sistem, ai
şi responsabilităţi faţă de colegi şi pacienţi, aşa că de acum halatul tău va
fi şi ţinta nemulţumirilor şi desconsiderării generale pe care o au pacienţii
pentru cadrele medicale, poate uneori şi pe drept, dar în majoritatea cazurilor
este un comportament rezultat din „educaţia“ primită de la mass-media. Aşadar,
dă-mi voie să te pregătesc un pic, micul meu coleg rezident!
Despre
imaginea medicului se discută frecvent mereu în presă şi televiziune – evident,
în 90% din situaţii, fiind prezentate cazuri din care imaginea medicului are de
suferit, neprezentate echidistant, ca să ne lămurim de ce anumite lucruri au
mers prost. Goana după senzaţional este mult mai importantă decât lămurirea
faptelor. Însă, în ciuda a ceea ce este prezentat în media, cei mai mulţi
medici îşi fac treaba cât se poate de profesionist. Şi asta fiindcă sunt
pasionaţi, dar mai ales responsabili de munca lor. Dar această majoritate este
departe de a primi respectul meritat din partea publicului. Rădăcina răului o
reprezintă veniturile foarte mici oferite de stat, care astfel încurajează
fenomenul plăţilor informale. Adică medicii sunt, până la urmă, „de cumpărat“.
Urmează să apară şi promoţii, vouchere, cupoane la plăţile informale, dacă tot
suntem în piaţa de retail. Măcar să ţinem pasul cu timpurile, nu?
Vreau,
de fapt, să îţi transmit trei idei importante. Prima: vrând-nevrând, medicul
reprezintă interfaţa dintre sistemul sanitar (aşa prost manageriat cum ştim
că este) şi pacienţi. Pacienţii, majoritatea lor sunt oameni simpli, ignoranţi
la problemele sistemului sanitar fiindcă au deja destule probleme rezultate din
degradarea stării de sănătate, vor arunca în cârca voastră toate neajunsurile
sistemului. Până la urma, cineva trebuie să fie de vină şi, cum voi sunteţi
acolo, la îndemână, de ce să nu se descarce pe voi? Încercaţi să vă puneţi în
locul unui pacient care, pe lângă faptul că nu înţelege în mare parte ce se
întâmplă cu starea lui de sănătate, şi asta îi generează un stres, situaţia lui
nu este deloc simplificată când stă ore în şir pe holurile spitalului, fără a
înţelege de ce nu mai vine medicul şi de ce „nu se uită nimeni la el“ – cum
bine auzim la tv. Astfel, este foarte uşor să formulezi acuzaţii de tipul:
„mori cu zile în spitale“. Deşi medicul respectiv a alergat întreaga zi pentru
a îndeplini toate responsabilităţile – îngrijitul pacienţilor de pe secţie,
programul operator, urgenţele care apar între timp, consultaţiile ulterioare.
Muncă multă, solicitantă, dar dezorganizată în ochii pacientului. Şi nu numai.
A doua
idee importantă: medicul nu este apărat de nimeni, din contră. Atunci când
îmbrăcaţi halatul pentru o nouă zi de muncă, îmbrăcaţi şi toate problemele
sistemului sanitar din ochii pacienţilor. Vă previn fiindcă trebuie să aveţi
nervii tari şi să nu luaţi asupra voastră toată nemulţumirea lor cu care aceştia
se prezintă by default la spital. Partea cu adevărat tristă este că
aceiaşi pacienţi complet nemulţumiţi de sistemul nostru sanitar (deşi timpul de
aşteptare la noi pentru investigaţii şi operaţii este foarte redus în comparaţie
cu alte ţări din Europa, inclusiv Franţa, Germania, Anglia), când trebuie să
meargă, odată la patru ani, să voteze, uită toate nemulţumirile şi votează la
fel de bine cum au făcut-o şi în trecut. Atât politicienii, cât şi pacienţii
sunt mulţumiţi cu „vinovaţii“ găsiţi. Medicul e hoţ, şpăgar, munceşte puţin. Am
găsit vinovatul, viaţa poate merge înainte de acum!
O a
treia idee pe care vreau să o transmit este legată strict de imaginea voastră
de medici care se proiectează în relaţia pe care o aveţi cu pacientul. Şi asta
nu o veţi învăţa cel mai bine decât mergând într-un spital ca pacient sau ca
aparţinător, însă nu vă grăbiţi să menţionaţi din capul uşii că sunteţi medici şi
deci meritaţi să primiţi un tratament mai bun. Comportaţi-vă ca nişte pacienţi
obişnuiţi (dar cu bun-simţ) şi studiaţi în acest timp alţi medici, dar şi
medicul curant. Un adevărat profesionist şi om înainte de toate se va comporta
frumos cu voi indiferent dacă îi puneţi sau nu placa: „Ştiţi, şi eu sunt
doctor“. Din exerciţiul acesta puteţi învăţa cel mai bine ce să faceţi şi ce să
nu faceţi ca medic în relaţia cu pacienţii. Pe cât vă ţin nervii şi energia,
trataţi-i pe ceilalţi aşa cum vreţi şi voi să fiţi trataţi.
