Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Privilegiul medicului

Viața Medicală
Prof. dr. Gabriel M. GURMAN vineri, 25 august 2017
     Primul meu gând după ce am văzut citatul alăturat a fost că autoarea e medic. Și nu întâmplător. Dintotdeauna, am fost convins că noi, medicii, formăm un grup social privilegiat. Și voi dezvolta această idee în continuare. Întâi însă o precizare: Susanna Schrobsdorff nu e medic, ci jurnalist, o importantă membră a echipei editoriale a revistei americane „Time”.
     O primă remarcă: să nu confundăm privilegiul cu celebritatea. O mulțime de indivizi sunt celebri, dar, printre ei, doar o mică parte duce o viață privilegiată. Nu la celebritate se referă citatul alăturat.
     Nu e intenția mea de a ridica în slăvi pe cei avuți. Ei formează o pătură socială neomogenă, în ciuda faptului că ceea ce-i unește este, foarte probabil, lipsa grijii pentru ziua de mâine și capacitatea de a-și satisface o mare parte a dorințelor ivite peste noapte. Ei sunt un grup neomogen pentru că nu întotdeauna banul aduce și fericire – banul nu poate (de cele mai multe ori) cumpăra fericire. Ei nu seamănă unul cu altul pentru că nu toți sunt la fel de recunoscători sorții care i-a făcut bogați și nici capabili să returneze o parte (chiar mică) a averii dobândite în folosul societății în care trăiesc și în cadrul căreia au reușit să se distanțeze de restul mulțimii. Ei nu formează un grup omogen și pentru că „etiologia” avuției lor nu e unică. Unii au moștenit ceea ce au și tot ce li se pretinde e să nu ajungă la fundul sacului în timpul vieții, să lase câte ceva și urmașilor. Iar alții au izbutit să reușească financiar datorită calităților înnăscute sau câștigate, capacității de a înțelege legile banului și a le exploata în propriul lor folos. Și nu puțini din cei ce-și etalează, sub o formă sau alta, avuția, au ajuns la ceea ce au pe căi în cel mai bun caz misterioase, deci greu de înțeles și chiar mai greu de acceptat.
     Savanții, deschizătorii de drumuri în diverse domenii, marii literați, muzicienii sunt poate cunoscuți și apreciați de opinia publică, dar în niciun caz privilegiați. Unora le sunt recunoscute meritele doar după ce au dispărut, alții rămân de-a lungul vieții lor ascunși privirilor și interesului general, ocupați cu ceea ce consideră însăși esența prezenței terestre, dar în imensa majoritate a cazurilor existența lor poate fi definită ca modestă și îndepărtată de reflectoarele opiniei publice. Cât despre cei ce aparțin acestui grup de intelectuali rasați, pionieri pe tărâmul lor și cărora avuția materială le poate conferi termenul de privilegiați, numărul lor e minuscul.
     Dar oare noi, medicii, ne putem considera un grup privilegiat? Iată o întrebare la care răspunsul pare simplu. Noi formăm o pătură profesională intelectuală care posedă arta tămăduirii și această ipostază presupune un fapt ușor de înțeles: imensa majoritate a semenilor noștri are sau va avea, la un moment dat, nevoie de ajutorul nostru. Din acest punct de vedere, ne deosebim de toate celelalte profesii liberale. Proporția celor care necesită sprijinul unui avocat, inginer sau chimist e minimă în comparație cu axioma necesității intervenției medicului pe parcursul vieții oricărui semen al său. Dar, dacă m-aș limita doar la acest aspect, aș comite o nedreptate. Pentru că privilegiul de a fi medic nu se limitează la dreptul de a trata o suferință sau de a găsi leacul unei boli – pe scurt, de a fi responsabil de viața celui aflat în grija ta.
     Sunt convins că nu voi fi combătut pentru încercarea de a promova ideea că noi, medicii, suntem cei mai apropiați de sufletul uman. Acest aspect al profesiei noastre nu e un drept câștigat prin absolvirea unei facultăți, ci un privilegiu oferit, teoretic tuturor clinicienilor, de faptul că pacientul își deschide nu de puține ori sufletul în fața noastră și dezvăluie aspecte ale vieții sale într-o măsură mult mai mare decât ar face-o chiar cu prilejul unei spovedanii religioase. Acest privilegiu ne oferă posibilitatea de a înțelege, mai bine decât mulți alții, sufletul uman. Nu întâmplător, medicina oferă societății numeroși scriitori de valoare, mai mulți decât oricare altă profesie liberală. Noi înțelegem natura umană mai bine decât alții și folosim ceea ce aflăm de la un pacient pentru a ajuta pe un altul, aflat la restriște, pentru că medicul acumulează experiență nu numai privitor la administrarea de medicamente sau la mânuirea bisturiului. Noi ascultăm, notăm și căutăm să înțelegem dedesubturile suferinței, pentru a oferi alinare, nu numai fizică. Și apoi încercăm, de multe ori cu succes, să aplicăm cele învățate la un alt pacient, aflat într-o stare sufletească similară, oferindu-i astfel un sfat ce nu poate veni de la nimeni altcineva.
     Medicii nu sunt pauperi. Iată încă un privilegiu, uneori trecut sub tăcere. Oare câți dintre noi sunt conștienți de faptul că, practic în întreaga lume, nu există șomaj în profesia medicală? Am mai avut ocazia să amintesc că numărul medicilor activi, oriunde în lume, crește în progresie aritmetică, dar nevoia de medici se dezvoltă în progresie geometrică. Gama afecțiunilor care pot fi tratate e cu mult mai largă decât în urmă cu jumătate de secol, când mi-am început cariera profesională. Noțiunea apelării la medic pentru orice suferință a devenit universală, nicio stare patologică nu justifică atitudinea pasivă a pacientului, ci îl obligă imediat să ceară ajutorul unui specialist. Dorința de a obține o a doua opinie a devenit obișnuință, mulți pacienți nemaiputând lua o decizie importantă în absența acesteia. Din aceste motive, în multe țări, autoritățile medicale simt nevoia de a prelungi activitatea profesională a medicului, oferindu-i posibilitatea de a-și continua activitatea după ieșirea la pensie.
     În cea mai mare parte a lumii dezvoltate, medicul e retribuit decent, ceea ce îi asigură o viață onorabilă, fără frica zilei de mâine. În felul acesta, îi sunt eliberate gândurile și activitatea, dedicate tratamentului pacientului aflat în îngrijirea sa. Așa cum nimic nu e egal în lume, nici venitul lunar al medicului salariat nu e egal de la o țară la alta, de la o instituție medicală la alta și nici de la o specialitate medicală la alta. Dar să o spunem pe șleau: în lumea de azi (și chiar cea de ieri) nu există medici cerșetori! La polul celălalt, se află o mică proporție, medicii avuți. Agoniseala lor își are originea în practica particulară, un proces social cunoscut de zeci de ani, din momentul când societatea a hotărât să ofere cetățeanului posibilitatea de a se asigura medical pentru o modestă sumă de bani, dar, în același timp, să-i dea dreptul de a apela la medic. Nu cred că există posibilitatea de a aprecia, mai mult sau mai puțin corect, câți medici sunt bogați. Experiența mea de viață mă face să cred că proporția e mică, chiar foarte mică, ceea ce ar trebui să convingă pe cei din jurul nostru că ne practicăm meseria nu pentru avantajele ei pecuniare (limitate), ci pentru că am hotărât, fiecare din noi și cu mai toți împreună, ca, practicând aceeași profesie, să ne dedicăm îngrijirii pacientului.
     Dacă vorbim de privilegiu, în cazul nostru el e reprezentat de faptul că ni se permite să fim responsabili pentru soarta pacienților noștri. Sunt convins că nu toți gândim la fel și că pentru unii această realitate nu e considerată privilegiu, ci obligație, iar pentru alții – o corvoadă. Nu cred în unanimitatea de păreri.
     Poziția socială elevată e plină de capcane. Ea poate duce cu ușurință la o falsă senzație de superioritate, de comportare de castă, de desconsiderare a celor din jur care nu împart cu noi aceeași profesie. Celebra poveste despre medicul care, la începutul carierei, se consideră adjunctul Celui de Sus, dar, când avansează în vârstă și în ierarhia profesională, vede în Puterea Supremă un adjunct al său și nimic mai mult, se potrivește perfect subiectului tratat aici. Adevăratul tămăduitor însă e un individ modest, conștient de limitele sale și care se comportă față de cei ce-l înconjoară ca egal între egali. El acordă fiecăruia respect, salută portarul spitalului în fiecare dimineață și oferă o vorbă bună celor cu care cooperează zi de zi pentru ameliorarea suferințelor pacienților pe care îi tratează. Dar, mai ales, adevăratul tămăduitor e convins că și viața sa e limitată în timp și că starea sănătății sale nu e asigurată de la bun început și pe vecie doar pentru că a ales meseria potrivită. Sunt convins că oricare din confrații mei care a devenit, peste noapte, pacient, înțelege rostul acestor gânduri.
     Pe scurt, privilegiul nostru constă în posibilitatea de a fi modești și conștienți de darul oferit de societatea în care trăim, acela de a fi privilegiați. Și nimic mai mult.

 

„Uneori, avem nevoie să ne amintim nouă înșine cât de privilegiați suntem posedând importante avantaje sociale sau materiale în viața de toate zilele.”
(Susanna Schrobsdorff)


 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC