S-a dus la medicină pentru că, în liceu,
avusese note bune la toate materiile (dar niciuna nu i se părea interesantă),
iar mama spusese că doctorii fac mulţi bani din şpagă sau pot pleca în Vest,
unde câştigă bine. Mama – om de afaceri prosper – ştia ce spune.
A intrat la facultate fără efort. „Toceala“
n-a fost o problemă. Stagiile însă au fost. Bolnavii erau nişte inşi urâcioşi şi
sâcâitori; medicii îndrumători erau tipicari. Pe scurt, o plictiseală mai mare
nici că se putea. O schimbare avea de făcut. Să înlocuiască stagiul cu
„aventura“ din „târg“? Conştiinţa nu-i permitea să chiulească. Se adresa
asistenţilor universitari: „Dacă vă plătesc stagiul, nu mă puteţi scuti de
prezenţă?“. Punând răul înainte – că ei nu se lasă plătiţi – şi-a ales, din
propria grupă, „perechea“. Cu care putea să se sărute pe la colţuri în mult
prea îndelungile ore de stagiu. La examene – majoritatea teste-grilă – s-a
prezentat excelent. Ţinea minte tot ce citea. A terminat facultatea cu medie
mare. Mai apoi, şi-a luat doctoratul şi participa la congrese, unde lua aproape
mereu cuvântul. Doar bolnavii continuau să fie enervanţi. Chiar şi când îşi
prezentau „obolul“.
De curând însă, nervozitatea i-a scăzut. A
aflat că va prelua şefia de la un „monstru sacru“ al medicinii româneşti, care
împlinise vârsta de 65 de ani. Era ca o victorie împotriva „expiraţilor“
tipicari. „Jos bătrânii!“ Am alcătuit acest portret-robot anume pentru uzul
domnului ministru al sănătăţii şi al domnilor doctori preşedinţi de colegii ale
medicilor, care ştiu prea bine că vârsta biologică, a creativităţii şi capacităţii
profesionale maxime, nu o pot stabili, pentru fiecare om în parte, poliţiştii/funcţionarii
de la Evidenţa Populaţiei, dar nu fac absolut nimic pentru impunerea în practică
a acestui crucial adevăr ştiinţific.
Celorlalţi colegi le-aş propune o susţinută
(şi masivă) campanie antigenocid profesional, la care să participe, eventual, şi
studenţii. Are cineva putere şi curaj s-o lanseze?