Andrei Popescu şi-a strâns bursa de merit pe câteva luni şi a învăţat singur să programeze ca să facă prima platformă de e-learning pentru mediciniştii români, dar s-a lovit de refuzul profesorilor săi atunci când le-a cerut ajutorul cu materiale ştiinţifice şi cazuri clinice…
  Acum patru ani, Andrei stătea în ultimul rând al amfiteatrului mare de la Institutul „Victor Babeş“ şi se uita disperat la foile roase şi îngălbenite ale conferenţiarei de Anatomie patologică care dicta pe nerăsuflate informaţii vechi de zeci de ani. „Una e să ştii şi alta să înţelegi. Cum înţeleg eu dacă îmi dictează fără să-mi arate un exemplu, o poză?“, se gândea Andrei în plictiseala din colţul amfiteatrului. (...)
"> Platformă naţională de e-learning cu banii de bursă pe trei luni - Viața Medicală
Newsflash

Platformă naţională de e-learning cu banii de bursă pe trei luni

de Dr. Sorina VASILE - ian. 7 2011
Platformă naţională de e-learning cu banii de bursă pe trei luni

   Andrei Popescu şi-a strâns bursa de merit pe câteva luni şi a învăţat singur să programeze ca să facă prima platformă de e-learning pentru mediciniştii români, dar s-a lovit de refuzul profesorilor săi atunci când le-a cerut ajutorul cu materiale ştiinţifice şi cazuri clinice…
  Acum patru ani, Andrei stătea în ultimul rând al amfiteatrului mare de la Institutul „Victor Babeş“ şi se uita disperat la foile roase şi îngălbenite ale conferenţiarei de Anatomie patologică care dicta pe nerăsuflate informaţii vechi de zeci de ani. „Una e să ştii şi alta să înţelegi. Cum înţeleg eu dacă îmi dictează fără să-mi arate un exemplu, o poză?“, se gândea Andrei în plictiseala din colţul amfiteatrului. (...)

   Andrei Popescu şi-a strâns bursa de merit pe câteva luni şi a învăţat singur să programeze ca să facă prima platformă de e-learning pentru mediciniştii români, dar s-a lovit de refuzul profesorilor săi atunci când le-a cerut ajutorul cu materiale ştiinţifice şi cazuri clinice…
   Acum patru ani, Andrei stătea în ultimul rând al amfiteatrului mare de la Institutul „Victor Babeş“ şi se uita disperat la foile roase şi îngălbenite ale conferenţiarei de Anatomie patologică care dicta pe nerăsuflate informaţii vechi de zeci de ani. „Una e să ştii şi alta să înţelegi. Cum înţeleg eu dacă îmi dictează fără să-mi arate un exemplu, o poză?“, se gândea Andrei în plictiseala din colţul amfiteatrului.
   Prima platformă de educaţie medicală online Când şi-a auzit colegii plângându-se de aceeaşi situaţie şi la alte materii, Andrei s-a decis să schimbe lucrurile – şi-a cumpărat mult ceai verde ca să poată sta treaz nopţile şi a învăţat singur programare. În puţin timp, a pus pe picioare un site, pe care l-a numit MedicalStudent, gata să primească cursuri actualizate, poze şi cazuri clinice. „Pe atunci nu ştiam bine ce e o platformă de e-learning, am făcut-o intuitiv, voiam doar să umplu nişte goluri pe care le simţeam ca student în momentul acela. Nu căutam să înlocuiesc orele de curs, ci doar să fac în aşa fel încât eu şi colegii mei să înţelegem materia mai bine“, spune Andrei.
   Şi-a plătit domeniul site-ului din bursa pe trei luni şi a bătut din uşă în uşă la catedrele din facultate, ca să-l ajute cu materiale didactice scrise în limba română. Dar niciun profesor nu a dorit să audă de proiectul lui care voia să ajute studenţii cu poze şi cazuri clinice puse online.
 
   „Dacă mă vede proful că-ţi dau ceva, mă mănâncă cu fulgi cu tot“
   Un tânăr asistent de la Radiologie i-a spus că i se pare o idee bună, dar nu îi poate da radiografii pentru că „dacă mă vede proful că-ţi dau ceva mă mănâncă cu fulgi cu tot, iar dacă mă văd colegii o să mă comenteze la congrese“… Profesorul lui de Radiologie i-a spus sec că nu îi dă nimic pentru că, dacă pune ceva online, nu o să mai vină nimeni la curs. Alt profesor s-a răstit la el: „De ce să pun online, să râdă cei de la Iaşi de mine?“. Conferenţiarul de Anatomie i-a spus că nu îi dă voie să facă nici măcar o poză în sala lui de disecţii, dacă nu-şi înregistrează proiectul sub coordonarea lui…
 
   I-a dat cu mâna tremurată munca de şapte ani
   Andrei s-a dus apoi, la recomandarea unei colege, la dr. Mihai Ceauşu, un asistent universitar „deschis la minte“ de la catedra de Anatomie patologică. Doctorul l-a ascultat cu atenţie, l-a aprobat şi i-a pus în braţe cu mâna tremurată un CD cu cazuri clinice şi poze de morfopatologie la care a trudit timp de şapte ani. Andrei a folosit mai multe limbaje de programare şi a integrat toate pozele într-o aplicaţie – astfel a apărut primul atlas online de histopatologie din ţară (morfopat.MedicalStudent.ro). „Şefa catedrei de morfopatologie din „Victor Babeş“, prof. dr. Carmen Ardelean, era încântată, nu-i venea să creadă cum «zboară» pozele şi cât de uşor era acum de urmărit diagnosticul probelor histologice. Şi ce am făcut e arhaic din punct de vedere tehnic“, povesteşte Andrei.
 
   Sute de mesaje cu mulţumiri în câteva săptămâni
   Medicinistul a fost surprins, în săptămânile următoare, de numărul mare de mail-uri cu mulţumiri pe care le primea de la studenţi din toată ţara – aşa a aflat că la Cluj nu aveau imagini de microscopie şi că la Iaşi profesorul le citea sec dintr-o carte. Asta l-a ambiţionat să dezvolte portalul MedicalStudent.ro, o revistă ştiinţifică online susţinută de o comunitate cu peste 2.200 de membri din universităţile de Medicină şi Farmacie din ţară şi din Republica Moldova. Portalul are două atlase gratuite (morfopat.MedicalStudent.ro, farmacognozie.MedicalStudent.ro) şi o platformă de e-learning (epatholgy.ro).
 
   Reţea de socializare în care utilizatorii discută despre cazuri clinice şi diagnostice
   Din 2010, ePathology.ro este o platformă de studiu pentru Anatomie patologică şi conţine suport de curs şi lucrări practice, cu peste 2.000 de fotografii de micro- şi macroscopie originale şi cu o secţiune de telepatologie bazată pe o reţea de socializare în care utilizatorii pun online cazuri clinice rare şi discută diagnostice. Cu acest proiect, Andrei Popescu a fost premiat la multe congrese şi a câştigat primul loc la secţiunea „Studentul Anului“ la Gala Premiilor în Educaţie 2010 organizată de Fundaţia „Dinu Patriciu“.
   De două luni, Andrei e în Germania şi învaţă acolo Ortopedia în programul nemţesc de rezidenţiat. Nu a renunţat însă la MedicalStudent.ro şi coordonează din străinătate studenţii care actualizează zilnic site-ul: 20 de redactori şi peste 100 de colaboratori.
   Visul lui Andrei Popescu este ca această comunitate online să se susţină singură – studenţii să vină singuri cu idei de articole, de promovare sau de îmbunătăţire a conţinutului. „Mai mult, comunitatea Medicalstudent.ro joacă un rol de incubator pentru idei de îmbunătăţire a sistemului de învăţământ medical. Actualizarea informaţiilor şi costurile foarte mici sunt principalele atuuri ale mediului online. Noi am încercat să deschidem ochii profesorilor, să le arătăm că se poate şi nu trebuie prea mulţi bani – doar voinţă şi pasiune. Nici nu cred că am fi avut acelaşi impact dacă era o chestiune de profit la mijloc“, spune zâmbind Andrei.


 
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe