„Profesorul Cantacuzino a fost însăși
întruparea integrală a puterii, voinței și inteligenței omenești, un exemplar de
rasă cum trebuie veacuri pentru a-l dărui unui popor.” Sunt cuvinte rostite de Nicolae
Iorga în anul 1934. Referindu-se cel mai probabil la scarificarea realizată pentru
administrarea vaccinului BCG, Tudor Arghezi a spus: „Opera fundamentală a Profesorului
Cantacuzino este Institutul de Seruri și Vaccinuri care îi poartă numele. Utilitatea
acestui institut, care lucrează constant, cu echilibrul liniștit al marilor opere,
este pe cât de netrâmbițată, pe atât de imensă. Semnătura lui anonimă se găsește
pe brațul fiecărui copil născut cu câteva zeci de generații, ca o ștampilă și ca
o garanție de sănătate”.
Am ales ca pentru această săptămână să
extrag câteva citate din cartea „Ion Cantacuzino
– Opere alese”, sub redacția prof. dr. Ion Mesrobeanu, apărută în anul 1965.
„Chiar din anul al II-lea de studii medicale își dă externatul. (...) Prietenii
lui povesteau că se distingea prin zelul depus în îngrijirea bolnavilor, prin entuziasmul
cu care lucra. Cu plăcere se oferea să înlocuiască pe interni la gardă.”
„În toamna lui 1894 este numit profesor
suplinitor de morfologie animală la Facultatea de științe din Iași, unde desfășoară
o deosebită activitate didactică, împărtășind tinerelor generații de studenți din
capitala Moldovei multe dintre comorile intelectuale ce le strânsese în timpul perioadei
de pregătire din Franța. Făcea lecții strălucite, conținând solide noțiuni de biologie
generală, în care teoriile transformiste erau expuse cu talentul didactic excepțional
pe care-l poseda.”
„Pe studenții săi naturaliști îi conducea
în excursii, în pădurile și bălțile din jurul Iașului, pentru a le insufla și lor
interesul și dragostea adâncă de natură ce-l stăpânea, demonstrându-le bogăția faunei
și florei, învățându-i sistematica și erborizarea, în care era un eminent și un
savant amator. A fost cel dintâi care i-a inițiat pe studenții naturaliști în tehnicile
de histologie. (...) Izvorul activității didactice intense depuse rezida în dorința
vie de care a fost stăpânit totdeauna de a împărtăși altora cunoștințele și ideile
sale generoase. Când simțea că reușește să capteze întreaga atenție a auditoriului
său, cele ce spunea luau un accent de o convingere și elocvență atât de vie și de
strălucitoare, încât reușea să-l farmece pentru totdeauna.
Cu toată activitatea intensă ce o desfășura,
găsea timp, împins de generozitatea inimii sale, să dea consultații și îngrijiri
medicale gratuite studenților și funcționarilor nevoiași, tuturor celor în suferință
și care nu dispuneau de mijloace spre a se trata. Laboratorul său din Iași era și
un dispensar.”
„Făptura lui, personalitatea sa atrăgeau
pe toți, în special pe cei tineri. Secretul acestei atracții este dezvăluit de el
însuși, printr-o mărturisire pe care o face mult mai târziu, asupra mobilelor care
determină acțiunile vieții sale: «Cea mai
mare bucurie a mea a fost de a împărtăși tinerilor știința pe care o dobândisem
și de a deștepta în mintea lor dorința de a ști mai departe și de a-și adânci cunoștințele.»
Și mai spunea tot atât de clar: «Egoismul
nu poate fi creator; unde nu este dragoste, de acolo fuge tineretul.» Astfel
se explică de ce atât de mulți tineri au venit să lucreze în modestul laborator
de medicină experimentală de pe atunci. Au rămas, mulți dintre ei, grupați într-un
fel special de comunitate, însuflețită de același gând, de aceleași simțiri, în
slujba unui țel folositor științei, culturii, sănătății în patria noastră.”
„Era extraordinar prin remarcabila lui
personalitate științifică, prin erudiția sa vastă, prin aplicația și perseverența
pe care le punea în urmărirea țelurilor propuse, prin superioara putere și de analiză
și de generalizare în judecățile sale, grație cărora trăgea concluziile cele mai
juste. Fără îndoială, a fost unul dintre cei mai mari profesori pe care i-a avut
universitatea românească. Aceste mari calități explică și succesele realizate.”
„Cursurile pe care le făcea erau cu totul
aparte. Iar în preajma orei de curs nu-l mai preocupa nimic altceva decât pregătirea
lui. Își ordona și-și alegea vasta documentare strânsă pentru fiecare parte a lecției
cu o grijă impresionantă. Claritatea expunerii ajungea la cea mai mare, mai deosebită
măiestrie atunci când cita la curs experiențele importante, fundamentale ale patologiei
experimentale. Erau alese numai cele perfect exemplificatoare, cu cel mai adânc
simț pedagogic, și expuse într-o formă căreia nu i se mai putea aduce vreo modificare.
Studenții nu mai auzeau, ci vedeau cum se desfășoară experiența în fața lor.”
„Pentru lucrările practice cu studenții
și cu medici ce se specializau avea o deosebită grijă: cerea colaboratorilor ca
ele să fie perfect pregătite, la curent cu ultimele tehnici, adecvate necesităților
sanitare ale rețelei medicale.”
„În 1908 este numit director general
al Serviciului sanitar, post pe care-l acceptă pentru a încerca să îndrepte starea
deplorabilă a sănătății populației (...) Activitatea lui, în cursul căreia s-a dovedit
a fi nu numai un gânditor și un om de laborator, ci și un excelent organizator și
militant pentru apărarea sănătății poporului, a culminat cu Legea sanitară din 1910,
care-i poartă numele. (...) Prin legea din 1910, lupta devenea mai efectivă contra
cauzelor generale ale boalelor și se asigura stabilitatea în funcțiuni a medicilor
care erau scoși de sub tirania administrațiilor locale, deseori invadate de politicianism.
Medicul dobândea dreptul, în raza circumscripției lui, să ia măsurile impuse de
nevoile sanitare și să ceară executarea lor. Spitalele erau trecute, pentru a le
da o conducere unitară, autorității centrale.
Medicii, selecționați prin concurs, numai
după un anumit stagiu în locul pe care-l ocupau erau numiți definitiv. Retribuția
lor a fost sporită față de trecut; gradația în salarii a fost introdusă și pensionări
erau prevăzute. Pentru a le da posibilitatea de a-și împrospăta cunoștințele și
a se ține în curent cu progresele realizate, cursuri de perfecționare au fost introduse,
la care medicii erau obligați să ia parte pe serii, la anumite epoce ale anului.”
Semnificativ pentru perioada în care
ne aflăm, atașez câteva paragrafe din cartea „Ion Cantacuzino”, de Petre Tăutu. Editura Tineretului. 1964. „La încheierea
păcii, România cunoaște o situație dificilă, devenind obiectul luptei pentru concesiuni
(și profituri) între monopoliștii «aliați». În țară, grupurile capitaliste se împart
și ele în două tabere.
În acest timp, în comisiile experților
se studiază cu o savantă încetineală frontierele României, se fac retușuri mici,
se discută situația minorităților. Când marile tratative economice sunt puse la
punct în culise, Tratatul de la Trianon poate fi bun de semnat. Brătianu se retrage
lăsând lui Vaida sarcina de a îndeplini această formalitate. În noul cabinet ministerial, Ion Cantacuzino este numit ministru și primul
delegat al României pentru semnarea tratatului. Personalitate europeană, binecunoscut
de oamenii de știință și cultură din țările apusene, profesorul e un patriot autentic
și cu totul în afara tranzacțiilor financiare. El își pune iscălitura la Trianon,
cu convingerea că s-a ajuns, în sfârșit, la realizarea năzuinței seculare de unitate
națională. Alături de dânsul mai semnează încă un om de știință român – tot atât
de străin de speculațiile capitaliste: Mihai Ciucă.”
Q. E. D.
