Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Patul de spital

Viața Medicală
Adrian GHEORGHE vineri, 20 ianuarie 2017
    Într-un oarecare sistem de sănătate centrat pe pacient, patul de spital este măsura tuturor lucrurilor. Numărul paturilor de spital dictează – direct sau indirect – dimensiunea personalului, volumul cheltuielilor, proiecția rambursărilor din contractul cu casa de asigurări. Dincolo de considerente administrative, tot patul este măsura succesului în reforme (Câte paturi s-au redus?) și în politici de sănătate (Fie cum o fi următorul spital județean sau regional, dar câte paturi are? Nuanțat, câte sute sau câte mii de paturi are). Definirea și planificarea rolului spitalelor într-un sistem de sănătate nu e o știință exactă, dar o privire rapidă asupra literaturii de specialitate și asupra altor țări din Europa arată că orice spital de peste 500 de paturi începe să fie mare. La noi, 500 de paturi sunt doar până la etajul întâi. De la o mie în sus parcă începem să ne simțim în siguranță.
   Ca indicator, patul are avantaje puține, dar notabile. Cam la fel ca moartea. E relativ ușor de recunoscut și de numărat. E asociat cu măsuri simple ale activității și ale consumului de resurse, ceea ce îl face ușor de inclus în raportări și planificări de orice fel, de la planuri arhitecturale până la contracte și bugete. Problema e că fie paturi, fie uși, dulapuri sau ferestre (după cum remarca un expert) – toate oferă cam același nivel de informații despre ce se întâmplă cu adevărat într-un spital: zero. Numărul de paturi dintr-un spital sau dintr-o secție nu spune și nici nu garantează nimic din intensitatea, volumul sau calitatea îngrijirilor. Adică exact aspectele care interesează pentru măsurarea și asigurarea performanței. Asta îl face complet manipulabil: pe același număr de paturi poți interna mai mulți sau mai puțini pacienți, cu patologii mai mult sau mai puțin complexe, pentru mai multe sau mai puține zile și oferindu-le mai multe sau mai puține servicii cu mai mult sau mai puțin personal medical și cu un volum mai mare sau mai mic de medicamente și materiale sanitare – după gust și interes. E pretabil „combinațiilor” cu alți indicatori, precum rata de ocupare sau medic per pat, în funcție de stimulentele sau penalitățile din legislația de moment.
   Patul păcătuiește și prin lipsa de flexibilitate față de preferințele pacienților, avansul tehnologic și adoptarea unor noi modele de organizare și furnizare a serviciilor. Pe măsură ce procedurile și metodele de investigație și tratament devin tot mai neinvazive și urmăresc deplasarea intensității îngrijirilor către comunitate, cu scopul reducerii costurilor și al limitării perturbărilor în viața pacientului, utilizarea patului ca bază a furnizării actului medical se cere justificată tot mai riguros. Reversul este rezistența la schimbare și inovație, respectiv blocarea implementării acestor dezvoltări de către cei interesați să își asigure supraviețuirea într-un sistem în care patul dictează – totul în detrimentul pacientului. De ce să operăm o cataractă într-o după-amiază când putem să avem un pacient internat zile întregi? Conform legii lui Roemer, un pat construit e un pat ocupat. În fața evoluțiilor rapide de structură demografică, profil de morbiditate și tehnologie, patul e un instrument de planificare și rambursare prea rigid pentru a putea asigura îngrijiri moderne, în orice accepțiune de modernitate.
   Întrucât nu concentrează activitate medicală, ci doar oferă premisele pentru ca pacienții să se afle „în preajma” activității medicale, așteptând să li se întâmple „ceva”, patul devine, contrar misiunii sale, premisa solidă pentru ineficiență și o calitate îndoielnică a îngrijirilor medicale. Numărul din 8 ianuarie 2017 al revistei Lancet  tratează pe larg tema supra- și subutilizării îngrijirilor medicale pe baza unei revizii globale a principalelor forme de suprautilizare a intervențiilor care nu funcționează, respectiv de subutilizare a celor care chiar funcționează. Vorbim despre studii care raportează magnitudini importante, nu fărâmături: 50% din pacienți primesc inutil prescripții de antibiotice (China), 25–30% din operațiile de înlocuire a genunchiului nu sunt necesare (Spania și Statele Unite). Utilizarea corespunzătoare a îngrijirilor medicale e invocată, în acest context, drept următoarea frontieră – pentru cercetare și implementare – în asigurarea calității actului medical. O ședere prelungită într-un spital defect înseamnă „mult și rău”, nu „mult și bine”.
   Fundamental, așadar, patul ca bază de planificare a capacității medicale nu poate contribui la atingerea obiectivelor unui sistem de sănătate modern. E ca și cum la tema „Construiți un avion capabil de viteză supersonică” s-ar răspunde cu „Propunem un avion cu zece mii de șuruburi”. E chiar ok și dacă n-are deloc șuruburi, pentru că șuruburile în sine nu-l fac să zboare mai sus ori mai repede; cu condiția, desigur, să nu fii în businessul cu șuruburi, caz în care viteza specificată e doar un pretext pentru a plasa șuruburile. Ar avea sens ca un sistem de sănătate centrat pe pacient să fie planificat și operaționalizat pe baze care au în centru... tot pacientul. Mai exact, la nivel populațional, pe fluxurile distincte de pacienți care au nevoie de îngrijiri și pe structurile care le pot oferi complexitatea de care au nevoie. În acest punct, modelarea se complică, dar devine și interesantă, pentru că poate oferi răspunsuri la întrebarea care interesează de fapt: cum mă pot pregăti pentru a face față eficient cererii de îngrijiri medicale din viitor, pe ale cărei volum și complexitate să le și pot prezice?
   Cu fluxul de pacienți în centrul planificării, patul devine o resursă alături de altele – oameni, echipament, consumabile, spațiu – care sunt necesare în diferite cantități și la diferite intervale de timp în procesul de producție a actului medical. Pentru anumite tipuri de pacienți, patul poate fi o resursă esențială. Pentru altele, una prea puțin importantă. Cât timp modelul de îngrijire îi tratează pe toți pacienții ca având neapărată nevoie de un pat, calitatea îngrijirii lor poate fi cel mult uniformă, însă nu adecvată nevoilor medicale și fără șanse reale de a folosi judicios resursele.
   Modul în care concepte din managementul industrial, precum lean thinking, pot fi folosite – nu doar pentru optimizarea unui spital, dar și pentru planificare la nivel de sistem – este încă în curs de dezvoltare. Tranziția pe scară largă de la planificarea bazată pe paturi la cea bazată pe fluxuri de pacienți nu e, așadar, iminentă. Între timp, pregătirea ei cere cultivare prin sisteme informaționale și capacitate de analiză care să informeze dialogul pe subiect și să modifice treptat concepția că a petrece mult timp într-un spital mare e vreun lucru bun. Poate doar pentru personaje de roman.

 

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.