Un studiu recent arată
că dintre toți profesioniștii din SUA, medicii sunt cei care experimentează
unele dintre cele mai ridicate rate de epuizare emoțională la locul de muncă,
astfel încât încep să se simtă indiferenți față de cei pe care îi deservesc.
Mai mult de jumătate dintre medicii din SUA se simt așa, arată cercetări
recente. Pe de altă parte, un studiu publicat de Mayo Clinic a identificat
faptul că înregistrarea digitală a actelor medicale și a prescripției
medicamentelor ar fi legată de acest proces de epuizare emoțională, prin timpul
îndelungat pe care îl petrec în fața monitorului. Același studiu descrie și
faptul că doctorii mai în vârstă resimt mai mult acest sentiment, și pentru că
muncesc mai mult ca să se adapteze programelor electronice implementate în
activitatea lor medicală, iar în privința specialității, urologii, medicii de
familie, medicii ORL și neurologii au fost cei mai afectați. Introducerea
computerelor în camera de examinare are potențialul de a schimba focalizarea
medicilor departe de pacient și de interacțiunea umană, care este importantă
pentru medici, scriu autorii studiului.
În România se discută despre exodul medicilor și despre faptul
că nu atât nivelul de salarizare este cel incriminat, cât faptul că sistemul
alungă medicii. Dar sistemul de sănătate românesc este într-un proces continuu
de eficientizare, care a inclus introducerea înregistrărilor medicale în format
electronic, prescripția electronică a medicației, comunicarea prin mijloace
electronice cu instituțiile, respectiv a referatelor pentru tratamente sau
investigații scumpe, raportarea activității medicale pentru decontarea unor
servicii, ca să nu mai vorbim de raportarea datelor pacientului în DES.
Bineînțeles că acest sistem de digitalizare este benefic în primul rând
instituțiilor care reglementează sistemul de sănătate și putem spune că îl
eficientizează.
Dar, asta înseamnă că o serie de activități necesare introducerii
datelor în sistem sunt preluate de medici, și pentru că personalizarea actului
medical impune utilizarea token-ului personal al medicului, care îl identifică
în sistemul medical. Dacă la introducerea sistemului de identificare personală
acesta era utilizat doar pentru prescripția rețetelor, în prezent el este
folosit în toate etapele actului medical, de la înregistrarea datelor medicale
în fișa electronică a pacientului, la prescripția medicației în condica
electronică și până la elaborarea epicrizei și rețetei la externare. În
sistemul ambulatoriu sau la medicul de familie se regăsesc toate aceste etape,
la care se adaugă raportarea pe care medicul de familie trebuie să o facă la
Casa de asigurări de sănătate. Deci, la o analiză rapidă, putem constata că
medicul, care învață 10–12 ani pentru a practica în specialitate, și în care se
investește o sumă apreciabilă pentru instruire, fără să mai cuantificăm și
valoarea intrinsecă a unei persoane instruite în societate, ajunge să efectueze
în cea mai mare parte a timpului activitate de înregistrare de date, care poate
fi efectuată de personal instruit în activitatea de registrator, și care costă
cu mult mai puțin sistemul. Constatăm astfel că digitalizarea sistemului de
sănătate are impact mult mai mare decât în SUA, prin faptul că personalul
auxiliar sau complementar este subdimensionat.
În urmă cu peste zece ani, vizitând un spital din Franța, am
fost plăcut surprins de faptul că epicriza pacientului era dictată de medic pe
reportofon, care era apoi transcrisă de registratori sau secretare, în format
electronic. În România de azi, însă, în ciuda informatizării sistemului de
sănătate, persistă mentalitatea că „pianistul trebuie să care pianul”.
