Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă

Pânza subțire a normalității

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU vineri, 30 septembrie 2016
    Când l-am întâlnit pe profesorul Aurel Romila, în primul an de rezidențiat, era deja consultant, dar în continuare foarte activ. I-am frecventat cu asiduitate cursurile și prezentările de caz pentru studenții la psihologie, din fiecare marți dimineață. Erau prezentări foarte diferite de standardul învățat din manualele oficiale de psihiatrie, cum e cel al lui Kaplan și Saddock, sau cele (semi-)structurate pe clasificările organizațiilor profesionale. Păreau mai curând niște interviuri antropologice, în care conta mai mult unde s-a născut pacientul decât dacă și-a pierdut interesul și plăcerea pentru activitățile zilnice timp de minimum două săptămâni. Prima lecție a fost că nu trebuie să caut suferința cu lumânarea, punând seturi specifice de întrebări, că e mult mai important să știu să ascult în tăcere, ea se aude oricum. Dar asta a fost doar începutul. Psihiatria profesorului Romila nu e o disciplină închisă, repliată în sine și stagnantă în dogme și standarde, ci o poartă deschisă, un amalgam uimitor de umanități medicale, în care se întâlnesc rigoarea sistematică a filozofiei cu echilibrul muzicii clasice. În același timp, nu era nicio urmă de narcisism sau histrionism în acele prezentări: Romila este unul dintre ultimii intelectuali contemporani care nu e îndrăgostit de imaginea și discursul său. Cartea sa, „Psihiatria“, cu totul diferită de cum ne putem imagina un tratat medical sintetic, e un text viu și mișcător, foarte oral, al cărui informalism aparent ascunde maximumul de rigoare posibil având în vedere complexitatea subiectului. Este, în același timp, un text foarte dificil, mai curând dedicat psihiatrului versat decât studentului sau rezidentului începător. Și azi, ca și în trecut, Romila rămâne o figură excentrică a psihiatriei românești, dar nu pentru că ar fi dorit-o, ci pentru că este prea complexă pentru mediul și paradigma de astăzi, când poți fi psihiatru fără să fi auzit de Kant și Hegel și fără să fi citit nimic din gânditorii clasici ai psihiatriei. Ne revendicăm de la Kraepelin, Jaspers sau Henri Ey, dar nimeni nu le mai deschide manualele: pare suficient să citim ultimele ghiduri de practică ale Asociației americane de psihiatrie.
    Mă bucur să văd că profesorul Romila e la fel de proaspăt și în prezent, ba chiar primește atenție din partea presei centrale și e șeruit prin social media, deși ar merita interviuri mai bune decât cele care primesc titluri cu multe majuscule și epitete („DIAGNOSTIC DUR al societății românești: un PSIHIATRU avertizează“ și ceva despre bani și sex). Am reținut, dintr-un astfel de interviu, ideea subțierii stratului social de normalitate. Conform profesorului, cei „normali psihic“, funcționali, în putere, împliniți pe direcția cea bună, se află undeva la mijloc, dar sunt din ce în ce mai puțini: un strat subțire, o linie. Dedesubt se află cei oprimați sau „depresivii“, iar deasupra agresorii sau „psihopații“. Această structură include o teorie a ratării. Majoritatea oamenilor, încercând să-și atingă potențialul, să-și împlinească planul existențial, se izbesc de stratul psihopatic și se ratează. Nu există scăpare decât în periferie, în extreme, în circ. O imagine simplă pentru cititorul „Evenimentului Zilei“, dar puternică. Am simțit imediat o rezonanță undeva în propria mea conștiință.
    Pentru că și eu, ca oricine, îmi pun problema propriei ratări. Când generația mea de psihiatri a intrat în rezidențiat, eram hotărâți să mișcăm psihiatria din temelii. Nu doar din entuziasm naiv tineresc, ci pentru că trebuia și părea deja inevitabil. Și, la început, speranțele noastre au fost plauzibile. Unele lucruri s-au urnit, mai ales sub presiune exterioară, apoi mecanismul încâlcit a scârțâit sfâșietor și s-a oprit. Cei mai ambițioși dintre noi s-au lovit din plin de stratul psihopatic, de politicieni brusc și iremediabil dezinteresați de chestiunea sănătății psihice. Cei mai puțin ambițioși s-au lovit de dificultatea vieții de zi cu zi, de salariile infime, de teancurile de facturi, de oboseala interminabilă a gărzilor, de nevoia umilă dar perfect naturală și justificabilă de a ne construi mai întâi propriile vieți personale. Foarte mulți au plecat, foarte puțini s-au întors. Trebuie să te integrezi într-un sistem, într-un grup social, nu poți fi rebel la nesfârșit. Și ne-am integrat cu toții, într-un fel sau altul. Pentru că, pentru cei mai mulți dintre noi, ambiția și-a schimbat direcția: nu mai urmăream să schimbăm lumea, cidoar să fim normali. Fără să ne-o fi spus-o profesorul, aflam pe propria piele cât de dificilă era sarcina asta. Și nu doar pentru psihiatri, bineînțeles, ci în mod special pentru toți cei ce lucrează în sănătate. Suspectez că, în medicină, stratul normalității este și mai subțire decât în restul societății. La urma urmelor, spunea alt coleg, unde se termină normalul celorlalți, normalul nostru de abia începe. Suspectez că, în medicină, este mult mai ușor să fii ori psihopat, ori depresiv. Mai suspectez că fac parte mai curând din a doua categorie. Nu sunt un depresiv clinic, sunt un om fericit din multe puncte de vedere, dar, strict profesional, există posibilitatea certă să fi ratat plasarea pe orbită. M-am stabilizat pe alta, am rutina mea zilnică, am un flux constant de pacienți și nu comit eroisme. Sunt înlocuibil. Mă mulțumesc cu stabilitatea și cu faptul că nu mă scufund. Ar putea fi mai bine.
    Dar ar putea fi și mult mai rău. Aș putea fi tu, politicianule. Aș putea fi tu, cel care ai tras frâiele atâta vreme. Nu citești textul ăsta și nici nu îți pasă, dar măcar eu încă am responsabilitatea, angoasa propriului destin și a destinelor pacienților mei. Asta mă face să exist, mă validează. În ce constă existența ta?

 

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC