Adevărat întemeietor al biologiei celulare, George Emil Palade a studiat în amănunt celulele pancreasului exocrin. O descriere a mecanismelor de sinteză şi transport al proteinelor secretate de acestea, aşa cum reies din lucrările savantului, este realizată de prof. dr. Virgiliu Păunescu.

"> Pancreasul în cercetările lui George Emil Palade - Viața Medicală

Pancreasul în cercetările lui George Emil Palade

de Prof. dr. Virgiliu PĂUNESCU - ian. 9 2013
Pancreasul în cercetările lui George Emil Palade

Adevărat întemeietor al biologiei celulare, George Emil Palade a studiat în amănunt celulele pancreasului exocrin. O descriere a mecanismelor de sinteză şi transport al proteinelor secretate de acestea, aşa cum reies din lucrările savantului, este realizată de prof. dr. Virgiliu Păunescu.

   George Emil Palade (1912–2008), format ca medic sub influenţa unor renumiţi maeştri ai Şcolii de medicină româneşti, ca Fr. Rainer, sub a cărui îndrumare şi-a efectuat teza de absolvire în medicină, sau Gr. T. Popa şi N. Gh. Lupu, dar apreciat şi de Amza Jianu, Daniel Danielopolu, dar mai ales de Matei Balş, a dovedit că este un om de ştiinţă format, când, în 1947, a început să lucreze în Institutul Rockefeller.
   În secolul XX, al medicinii moderne, cunoştinţele medicale au avansat într-un ritm nemaiîntâlnit. Datorită unei înţelegeri mai profunde a modului în care funcţionează organismul uman, cercetarea medicală a dus la descoperirea multor metode de investigaţie, de diagnostic şi de tratament. Cercetările lui G. Em. Palade s-au desfăşurat într-o perioadă în care cunoştinţele asupra structurii celulare impuneau un studiu amănunţit, deşi trecuseră aproape 300 de ani de la obţinerea primelor cunoştinţe în acest domeniu.
   Toate organismele vii sunt formate din unităţi vii, anatomice, care sunt celulele, aşa cum a arătat anatomopatologul francez Marie-François Xavier Bichat (1771–1802), ale cărui lucrări stau la baza histologiei. Fiecare celulă are un nucleu (lat. nucleus – sâmbure), în care se găseşte materialul genetic – ADN – şi asigură ereditatea, ale cărei legi au fost elaborate în 1865 de către Gregor Mendel (1822–1884). În jurul nucleului se află citoplasma (cito + plasma – formaţie subţire), care conţine organitele ce-i permit să funcţioneze. În jurul citoplasmei se află membrana celulară. Între organitele din plasmă se află complexul Golgi, descoperit de histologul italian Camillo Golgi (1843–1926). Golgi a primit, împreună cu Santiago Ramón y Cajal, Premiul Nobel pentru Medicină sau Fiziologie în 1906. Mai recent, Walther Flemming (1843–1905) a descoperit mitocondria (lat. mitos – aţă; chondros – granule).
   După 1800, în epoca revoluţiei industriale, numeroase descoperiri au contribuit la fundamentarea ştiinţei şi a medicinii, cu numeroasele ei specialităţi. În 1858, Rudolph Carl Virchow (1821–1902) pune bazele medicinii moderne în fundamentarea histologiei, fiziologiei şi patologiei, prin publicarea lucrării „Cellular-Pathologie“(„Zellular-Pathologie“). De reţinut şi faptul că, în 1859, în prima zi de la apariţia lucrării lui Charles Darwin (1809–1882), intitulate „On the origin of species by means of natural selection“ („Despre originea speciilor prin selecţie naturală“), cele 1.250 de exemplare ale lucrării au fost epuizate. Doctrina selecţiei naturale a schimbat fundamental biologia şi ştiinţele naturale.
   Principalele componente ale celulei fuseseră descoperite cu ajutorul microscopului optic, dar structura biochimică a organitelor celulare nu putea fi studiată cu acest instrument. Deşi microscopul electronic fusese inventat de către fizicienii germani Max Knoll şi Ernst Ruska, în 1931, pentru detectarea microdefectelor metalelor, aplicarea lui în biologie nu s-a însoţit de rezultate eficiente. Microscopul electronic foloseşte fascicule de electroni, mărind imaginile de peste 10.000 de ori, ceea ce face ca imaginile să fie neclare, aşa cum au arătat primele rezultate. Multitudinea organitelor celulare şi dimensiunea lor sub o milionime de milimetru au impus studiul separat al componentelor celulare. G. Em. Palade, Albert Claude şi Keith Porter, care lucrau la Universitatea Rockefeller, au propus studierea fiecărei componente celulare. A. Claude urmărea obţinerea de organite celulare prin ultracentrifugare şi studierea lor ulterioară la microscopul electronic, privind structura şi biochimia lor, în vederea stabilirii funcţiei acestora. Separarea organitelor celulare şi ultracentrifugarea în ser fiziologic la turaţii de 10.000–25.000 pe minut duceau la fragmentarea organitelor, iar interpretarea imaginilor la microscopul electronic era greu de realizat. Ideile lui Palade au fost cele care au permis continuarea cercetărilor în descifrarea structurii electronooptice a celulei (1). Palade a propus ca, pentru menţinerea integrităţii componentelor celulare, acestea să fie centrifugate într-o soluţie de sucroză şi nu în ser fiziologic, cum se efectua până atunci. Palade a destăinuit că a avut această idee cunoscând o tehnică din vremuri străvechi, pe care o foloseau mama şi mătuşile sale, care, la prepararea de dulceţuri de caise, piersici, cireşe şi vişine, pentru a menţine fructele întregi peste iarnă, foloseau o soluţie hiperconcentrată de sucroză. Palade a mai remarcat că fixatorul folosit la obţinerea imaginilor la microscopul electronic avea pH-ul acid, ceea ce altera imaginea. A propus tamponarea fixatorului folosit, tetraoxidul de osmiu, la un pH apropiat celui fiziologic, până la 7,5. Fixatorul – numit şi fixatorul Palade – a început să fie utilizat în cercetarea biologică (2). În acest fel, au fost obţinute imagini clare la microscopul electronic şi a urmat o perioadă cu numeroase realizări. Datorită avantajelor oferite de microscopia electronică, după 1952, începe efectuarea unor experienţe complexe, caracterizate printr-o acurateţe ştiinţifică. Descoperirile lui Palade şi ale colaboratorilor au contribuit la crearea unei noi ştiinţe, biologia celulară. Multe dintre aceste lucrări au avut ca obiect de studiu celulele pancreasului exocrin (3, 4).
   Pancreasul (lat. pan – tot; creas – carne) a fost ignorat mult timp, atât ca organ, cât şi ca sediu al patologiei. Prima descriere a pancreasului i se atribuie lui Herophilus (335–280 î.Hr.). Multitudinea observaţiilor anatomice efectuate de către Galen (cca 130–200 d.Hr.) pe gladiatorii răniţi, dar şi în disecţiile efectuate pe diferite specii animale, au oferit numeroase detalii despre pancreas. După 1.000 de ani, apar referiri la pancreas în cartea lui Jacopo Berengario da Carpi (1460–1530) intitulată „Isagogae breues et exactissimae in anatomia humani corporis“ („Scurtă introducere în anatomia corpului uman“) sau în „De humani corporis fabrica libri septem“, din 1543, a lui Andreas Vesalius (1514–1564), unde este ilustrat pancreasul. Cu Vesalius, creşte importanţa studiilor anatomice. Identificarea în 1642 a canalului pancreatic principal, de către Johann Georg Wirsung (1589–1643) este primul pas în explorarea funcţiei pancreasului exocrin şi a bolilor sale. Lucrările din perioada 1846–1849 ale lui Claude Bernard (1813–1878) şi, mai ales, excelentul „Mémoire sur le pancréas et sur le rôle de suc pancréatique dans les phénomènes digestifs, particulièrement dans la digestion des matières grasses neutres“ au avut un mare impact în cunoaşterea funcţiilor pancreasului exocrin, cu rol major în digestie.
   Pancreasul, organ parenchimatos, este o glandă mixtă, în care componenta endocrină, ce reprezintă 20% din volumul glandei, este constituită din insulele Langerhans, de formă sferică, şi a căror secreţie, vărsată direct în sânge, controlează metabolismul glucidic. Componenta exocrină reprezintă aproximativ 80% şi este formată din lobulii pancreatici, vizibil separaţi de ţesut conjunctiv, care conţine vase de sânge, nervi, limfatice şi canale excretorii. Lobulii pancreatici sunt formaţi din acini pancreatici, unitatea morfofuncţională a pancreasului exocrin, şi din canalele secretorii. Celulele acinare pancreatice sunt specializate în sinteza, stocarea şi secreţia enzimelor digestive. Pancreasul are o capacitate de a sintetiza şi elabora proteine pe gram de ţesut mai mare decât orice alt organ. Celulele acinare pancreatice sintetizează şi secretă 6–20 g de enzime digestive în 24 de ore, într-un volum de 2,5 l de lichid. Majoritatea enzimelor digestive sunt proteolitice, amilolitice, lipolitice şi nucleaze (v. tabelul). Enzimele pancreatice sunt depozitate în celulele acinare şi secretate în canalele pancreatice sub formă inactivă. Activarea enzimelor are loc în lumenul duodenal, unde enterochinaza transformă tripsinogenul în tripsină, care, la rândul ei, activează celelalte proenzime pancreatice.
   Pancreasul este folosit ca model pentru demonstrarea mecanismelor de sinteză şi transport al proteinelor secretate de celulele acinare pancreatice. Celula acinară pancreatică are formă piramidală, cu baza situată pe membrana bazală, iar vârful converge spre lumenul canalului intraacinar. Suprafaţa bazală a fiecărei celule acinare este formată din fibre de colagen şi o bogată reţea de capilare. Fibrele nervoase aferente, simpatice şi parasimpatice, străbat membrana bazală şi se termină în celulele acinare. Aspectul celulei acinare se schimbă în funcţie de alimentaţie şi de fazele digestiei. Celula acinară este polarizată în raport cu nucleul. Porţiunea bazală a celulei acinare prezintă bazofilie intensă, determinată de acumularea de ARN, prezent în poliribozomii ataşaţi reticulului endoplasmic. În regiunile infra- şi paranucleare, citoplasma conţine siste­mul de membrane al reticulului endo­plasmic, complexul Golgi şi granulele de zimogen.
Nucleul este de formă sferică, cu unul sau mai mulţi nucleoli, cu cromatină densă. Este situat în porţiunea bazală a celulei. Complexul Golgi este situat între nucleu şi granulele de zimogen. Granulele de zimogen sunt mai numeroase în porţiunea apicală a celulei. Structurile subcelulare ale celulei acinare sunt vizibile la microscopul electronic, care măreşte imaginile cu mult peste 30.000 de ori. La microscopul electronic, complexul Golgi apare format din două feţe distincte (5): una orientată către elementele reticulului endoplasmic, care apare dilatată şi parţial lipsită de ribozomi, şi care, frecvent, prezintă vezicule pe suprafaţa sa. Faţa internă, concavă, conţine granule de zimogen în diverse faze de formare şi mai conţine şi lizozomi. Granulele de zimogen în fazele iniţiale se disting de lizozomi prin configuraţie şi prin histochimie. Lizozomii au un rol important în turnoverul organitelor intracelulare şi, în special, în turnoverul din timpul secreţiei active. Granulele secretorii, de zimogen, au formă sferică şi sunt prevăzute cu o membrană. Granulele conţin enzime în stare nativă. La microscopul electronic, granulele de zimogen sunt de două feluri: clare şi dense. Cele clare se găsesc în faza iniţială şi devin dense, mature, după eliminarea apei. Granulele din preajma complexului Golgi conţin precursorii granulelor de zimogen (6). Fiecare granulă de zimogen conţine 12–15 enzime digestive diferite, din care aproximativ 90% sunt granule de proteine (7, 8). Granulele mature de zimogen sunt stocate în regiunea apicală a celulei acinare, sub membrana apicală a celulei, care trimite numeroşi microvili în spaţiul luminal al acinului. Microvilii conţin proteine contractile. Granulele mature de zimogen sunt eliberate din celula acinară în lumenul canalului intraacinar printr-un proces de exocitoză, în care conţinutul granulelor este secretat în lumenul canalului intraacinar. În procesul de exocitoză, membrana granulelor de zimogen fuzionează tranzitoriu cu faţa internă a membranei apicale a celulei acinare (4, 6, 1). În timpul exocitozei, numărul microvililor aflaţi la polul apical al celulei acinare se reduce, fără ca suprafaţa totală a membranei laminale să se reducă drastic, apoi se reface. În canalul intraacinar se deschid canaliculele intercelulare aflate în partea apicală dintre două celule acinare. Între două celule acinare alăturate există un complex joncţional (9).
   Mitocondria, de formă cilindrică, alungită, apare pe secţiune conţinând mai multe creste şi granule. Structura fină a mitocondriei a fost descrisă de Palade (3, 10–12).
   Reticulul endoplasmic rugos se află predominant în regiunea bazală a celulei acinare şi mai puţin în regiunea apicală (13, 14). Este compus din numeroase cisterne paralele de care sunt ataşaţi ribozomii, ce dau aspectul de structură granulară.
   Descrierea la microscopul electronic a ribozomilor o datorăm lui G. Em. Palade, care i-a numit „a small particulate component of the cythoplasm“ (15), devenind apoi cunoscuţi şi sub numele de „granulele lui Palade“. Ribozomii ataşaţi reticulului endoplasmic sunt sediul sintezei proteinelor (6, 16). Căile pe care ribozomii ataşaţi reticulului endoplasmic le folosesc pentru transportul proteinelor secretorii au fost descrise pe pancreasul exocrin de cobai (17, 18). Palade şi colaboratorii au identificat şase etapele succesive ale secreţiilor proteinelor de către celulele acinare pancreatice: sin­teza, segregarea, transportul intracelular, concentrarea, sto­carea intracelulară şi eliminarea din celula acinară (6, 16, 19). Secreţia proteinelor este vectorială şi ireversibilă, culminând cu eliberarea granulelor secretorii prin fuziunea membranelor granulelor cu plasmalema celulei acinare (16).
   Biosinteza proteinelor a fost confirmată după injectarea la animale a aminoacizilor radioactivi, care apar rapid în fracţiile microzomale derivate din reticulul endoplasmic, substanţa radioactivă găsindu-se în toate fracţiunile celulare ale pancreasului (20–22). Fracţiile microzomale sunt compuse din acid ribonucleic şi proteine. De asemenea, fracţiile microzomale formează vezicule cu diametrul de 140–150 Å. Particulele de ribonucleoproteine denotă că sinteza proteinelor are loc în ribozomi (6, 21–23). Folosirea analizei autoradiografice a procesului secretor în celulele acinare pancreatice a fost extinsă şi la procesul secretor al glandei parotide (24), glanda având o structură anatomică asemănătoare pancreasului. În organismele evoluate, expresia genică a proteinelor într-un ţesut este atât intracelulară, cât şi extracelulară. Macromoleculele celulare conţin semnale intrinseci în timp şi în spaţiu. Semnalele moleculelor de ADN şi ARN reglează specificitatea ţesuturilor. Etapele acestui proces includ segregarea proteinelor secretorii şi a proteinelor lizozomale în reticulul endoplasmic rugos, urmată de inserţia proteinelor transmembranare în stratul bilipidic, apoi modificarea acestor proteine şi sortarea proteinelor de membrană şi a celor secretorii şi lizozomale în compartimentele secundare şi terţiare.
   Proteinele sintetizate în ribozomii ataşaţi citoplasmei membranelor reticulului endoplasmic rugos sunt transportate la membranele spaţiilor cisternelor din aceste organite. Proteinele pancreatice destinate secreţiei sunt sintetizate ca lanţuri mari de polipeptide, proteine presecretorii, conţinând 15–20 de aminoacizi reziduali. În prezenţa membranelor microzomale, cele 14 proteine presecretorii devin proteine secretorii mature. După traversarea stratului dublu de lipide al membranelor, lanţurile de polipeptide conţin structura primară sau secundară. Structura terţiară se obţine exclusiv în spaţiul intracisternal al reticulului endoplasmic rugos. Sinteza proteinelor parcurge următoarele etape: sinteza, apoi translocarea prin membranele cisternelor reticulului endoplasmic rugos, urmată de procesarea proteolitică, apoi dezvoltarea conformaţională, incluzând formarea legăturilor bisulfidice şi obţinerea expresiei activităţii prebiologice sau biologice. Proteinele secretorii, după sinteză, tind să rămână asociate la suprafaţa membranelor, iar după străbaterea membranelor reticulului endoplasmic rămân în lumenul cisternelor (6). Multe dintre proteinele secretorii ale pancreasului provin din precursori. Adăugarea aminoacizilor la reziduul terminal se consideră că este un semn al legării ribozomilor membranelor reticulului endoplasmic şi recru­tării proteinelor membranelor reticulului în străbaterea, ca printr-un tunel, a membranelor spre lumenul cisternelor reticulului. Străbaterea este facilitată de natura hidrofobică a aminoacizilor adiţionali. Un număr de proteine citoplasmatice şi microzomale şi molecule de acid ribonucleic sunt necesare legării semnalului şi ribozomilor la microzomi şi transportului spre polipeptide. Proteinele localizate exclusiv în reticulul endoplasmic rugos sunt frecvent întâlnite şi în alte fracţiuni ale membranelor (25, 26). Proteinele secretorii sunt sintetizate în polizomii de la marginea membranelor reticulului endoplasmic, traversează membranele şi ajung în spaţiul cisternal, unde sunt segregate (27) şi apoi vor fi modi­ficate în complexul Golgi (28, 29). Bio­geneza proteinelor de membrană cuprinde trei procese: bio­sinteza individuală a fiecărui component proteic şi lipidic, transferul componen­telor în locul unde vor fi asamblate şi asam­blarea individuală a moleculelor în complexul macromolecular (30, 31). Structura membranelor biologice, în modul cel mai simplu, este un model triplu, adică: proteină, lipid, proteină. În general, mai mult de 75% din lipidele mem­branelor sunt fosfolipide, cardio­lipina fiind fosfolipidul major în membrana mitocondriei. În membrana mitocondriei, peste 75% sunt proteine. Glicoproteinele din membrane, după natura legăturii dintre oligozaharid şi fosfolipid, se împart în două categorii: legate de azot şi legate de oxigen (28). Procesul de glicozilare are loc prin intermediul membranelor de graniţă (28). Calea de transport intracelular al glicoproteinelor de membrană este de la reticulul endoplasmic la complexul Golgi şi la plasmalemă (32). Fluxul poate avea loc între membranele diferitelor com­parti­mente sau prin fuziunea membra­nelor unor vezicule dintr-un comparti­ment cu cele din alt compartiment (16). Ruta transportului intracelular a protei­nelor a fost stabilită cu ajutorul leucinei marcate (16, 21). Fazele incipiente analizate la cobai cu chimotripsinogen marcat sugerează că, după sinteza proteinelor în ribozomii membranelor reticulului endoplasmic rugos, acestea sunt transportate în granulele de zimogen (20–22). Palade şi colaboratorii au arătat, pe date radio­autografice, că proteinele secretorii sunt transportate succesiv de la reticulul endoplasmic rugos la complexul Golgi şi apoi la veziculele condense şi la granulele de zimogen (16). Cinetica transportului proteinelor între compartimentele celulei acinare a fost urmărită la cobai prin marcarea proteinelor cu leucină izotopică prin autoradiografie la microscopul electronic (6). Transportul proteinelor este diferit în perioade de timp între compartimentele celulare. Curba cineticii mişcărilor leucinei marcate izotopic în transportul intracisternal arată că aceasta apare în reticulul endoplasmic rugos după zece minute, având o valoare de 80%, pentru ca după 20 de minute să scadă brusc la 20% şi să se menţină scăzută, sub 10%, pe toată perioada experimentului de 120 de minute (17). În complexul Golgi substanţa apare după 30 de minute, cu o valoare de 40% şi apoi scade treptat sub 10%, la 120 de minute. În veziculele condense apare după 30 de minute, cu o valoare de 40%, se menţine la o oră la valoarea de aproximativ 30% şi scade treptat la finele a 120 de minute. În veziculele de zimogen, substanţa radioactivă apare după 30 de minute, cu o valoare de aproximativ 10% şi creşte treptat până la 60% la 120 de minute (16) (fig. 1). Folosirea chimotripsinogenului radioactiv pe fracţiuni celulare pan­creatice de şobolan arată că proteinele sintetizate în ribozomii alăturaţi reticulului mitocondrial endoplasmic rugos sunt transportate în fracţiunile de zimogen (20). Compo­nentele granulelor de zimogen sunt transportate în timp diferit (22). Cel mai rapid transport a fost observat pentru tripsinogen, chimotripsinogen 2, procarboxipeptidaza A2 şi lipaza A2. Un transport încetinit s-a observat pentru amilaze şi procarboxipeptidaza B. Rata transportului nu depinde de punctul izoelectric, de greutatea moleculară sau de prezenţa carbohidraţilor, ci de interacţiunea dintre proteinele secretorii ale reticulului endoplasmic rugos. Autoradiografiile la microscopul electronic au arătat că secreţia se face plecând de la reticulul endoplasmic rugos (30) la complexul Golgi (29, 34) şi apoi la granulele secretorii (30). Modalitatea stimulării secreţiei celulelor acinare pancreatice se corelează cu gradul eliminării produşilor de secreţie. Numărul granulelor de zimogen scade cu aproape 35% când animalul de experienţă este flămând, iar dimensiunile scad cu 20%. Prelungirea stimulării secreţiei pancreatice prin infuzie cu secretagoge reduce aproape total numărul granulelor, iar diametrul acestora se reduce la jumătate. După stimularea colinergică a secreţiei la cobai, creşterea tranzitorie a lumenului acinar nu este echivalentă cu pierderea în granule (35). Continuând stimularea cu secretagoge, conţinutul ţesutului pancreatic în amilaze, lipaze şi chimotripsinogen scade aproximativ la 70% (35). Sinteza proteinelor în diverse membrane este independentă una de alta. Proteinele diverselor membrane din diversele compartimente ale celulei sporesc în plasma apicală, în timp ce altele se reciclează în complexul Golgi şi în reticulul endotelial (6). În granulele mature are loc un proces de agregare, o mare cantitate de proteine ocupând un spaţiu minim.
   Eliberarea proteinelor secretorii din celula acinară are loc prin procesul de exocitoză. Studiul cineticii eliberării granulelor de zimogen pe pancreasul de cobai a inclus activitatea a trei enzime (amilaza, lipaza şi ribonucleaza), potenţialul proteolitic al tripsinogenului, chimotripsinogenului şi procarboxipeptidazelor, după incubarea cu secretagoge, şi a arătat eliberarea sincronă şi în proporţii constante (17, 18). Secreţia granulelor de zimogen reflectă adaptarea la nivelul sintezei proteinelor.
   În diverse modele experimentale s-au folosit diferite substanţe, care să interfereze cu metabolismul celulei acinare pancreatice sau cu una din etapele căilor secretorii, sau prin blocarea fluxului proteinelor în compartimentele celulare. Astfel, puromicina inhibă sinteza proteinelor, substi­tuind ARN de transfer în sinteza lanţurilor polipeptidice. Lanţurile incomplete de polipeptide se eliberează în spaţiul reticulului endoplasmic rugos şi se acumulează în organitele intracisternale. Un alt medicament, ca vinblastina, interferează cu transportul din spaţiul intracisternal al reticulului endoplasmic rugos spre complexul Golgi. Aceste modificări duc la activarea lizozomilor şi la degradarea părţilor sechestrate în reticulul endoplasmic rugos sau la autofagocitoză sau necrofagie. Colchicina interferează cu procesul de condensare, ceea ce duce la lărgirea vacuolelor condense. Stimularea hormonală a celulei acinare pancreatice duce la descărcarea bazo-laterală din celula acinară a proteinelor şi nu la cea apicală. Exocitoza este perturbată de etionină, care produce crinofagie.
   Marile descoperiri ale lui G. Em. Palade au fost posibile datorită dezvoltării microscopiei electronice, domeniu în care a introdus tehnici noi. Dacă, în 1906, Camillo Golgi descoperă o componentă importantă a celulei, complexul Golgi, Palade a demonstrat rolul acestuia şi a descoperit în 1955 ribozomii, sediul producerii proteinelor celulare. Eforturile ştiinţifice ale lui Palade şi ale colaboratorilor au fost încununate cu atribuirea, în 1974, a Premiului Nobel pentru Medicină sau Fiziologie. Cei trei laureaţi, Albert Claude (1898–1983), Christian de Duve (n. 1917) şi George Emil Palade (1912–2008) au contribuit la „descoperirea privind organizarea structurală şi funcţională a celulei“ şi „a fost creată o nouă ştiinţă, biologia celulară“, s-a arătat în discursul de prezentare a laureaţilor. O continuare a eforturilor lui Palade o reprezintă faptul că Premiul Nobel pentru Chimie din anul 2009 a fost acordat, pentru „studii privind structura şi funcţiile ribozomilor“, savanţilor Venkatraman Ramakrishnan, Thomas A. Steitz şi Ada E. Yonath, care au determinat structura ribozomilor prin metoda cristalografică. Cercetările în biologie celulară continuă nu numai în laboratorul în care Palade şi-a desfăşurat lucrările, la San Diego, unde, cu litere mari, pe clădire, stă scris: „George Palade Laboratories for Cellular and Molecular Medicine“, dar şi la Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“ din Bucureşti, condus de fosta colaboratoare a lui Palade, acad. Maya Simionescu.

Notă autor:

Bibliografie

1. Palade GE. A study of fixation for electron microscopy. J Exp Med. 1952 Mar;95(3):285-98

2. Iftimovici R. George Emil Palade – Spovedania unui învingător. Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2007

3. Palade GE. Electron microscopy of mitochondria and other cytoplasmic structures. Int. Simp. of Enzymes, Detroit, 1995. pp. 185-215

4. Palade GE. Functional changes in the structure of cell components. In: Subcellular Particles, Ayashi T. (editor). Ronald Press, New York, 1957. pp. 64-83

5. Farquhar MG, Palade GE. The Golgi apparatus (complex)-(1954-1981)-from artifact to center stage. J Cell Biol. 1981 Dec;91(3 Pt 2):77s-103s

6. Palade G. Intracellular aspects of the process of protein synthesis. Science. 1975 Aug 1;189(4200):347-58

7. Greene LJ, Hirs CH, Palade GE. On the protein composition of bovine pancreatic zymogen granules. J Biol Chem. 1963 Jun;238:2054-70

8. Reggio HA, Palade GE. Sulfated compounds in the zymogen granules of the guinea pig pancreas. J Cell Biol. 1978 May;77(2):288-314

9. Farquhar MG, Palade GE. Junctional complexes in various epithelia. J Cell Biol. 1963 May;17:375-412

10. Hogeboom GH, Schneider WC, Palade GE. The isolation of morphologically intact mitochondria from rat liver. Proc Soc Exp Biol Med. 1947 Jun;65(2):320

11. Hogeboom GH, Schneider WC, Palade GE. Cytochemical studies of mammalian tissue of mithocondria and submicroscopic particular material. J Biol Chem. 1948;172:619-35

12. Palade GE. The fine structure of mitochondria. Anat Rec. 1952 Nov;114(3):427-51

13. Palade GE, Porter KR. Studies on the endoplasmic reticulum. I. Its identification in cells in situ. J Exp Med. 1954 Dec 1;100(6):641-56

14. Palade GE. Studies on the endoplasmic reticulum. II. Simple dispositions in cells in situ. J Biophys Biochem Cytol. 1955 Nov 25;1(6):567-82

15. Palade GE. A small particulate component of the cytoplasm. J Biophys Biochem Cytol. 1955 Jan;1(1):59-68

16. Jameson JD, Palade GE. Production of secretory proteins in animals cell. In: International Cell Biology, 1976-1977, Brinkley BR, Porter KR. (eds). The Rockeffeler University Press, New York, 1977. pp. 308-17

17. Scheele GA, Palade GE, Tartakoff AM. Cell fractionation studies on the guinea pig pancreas. Redistribution of exocrine proteins during tissue homogenization. J Cell Biol. 1978 Jul;78(1):110-30

18. Scheele GA, Palade GE. Studies on the guinea pig pancreas. Parallel discharge of exocrine enzyme activities. J Biol Chem. 1975 Apr 10;250(7):2660-70

19. Redman CM, Siekevitz P, Palade GE. Synthesis and transfer of amylase in pigeon pancreatic micromosomes. J Biol Chem. 1966 Mar 10;241(5):1150-8

20. Siekevitz P, Palade GE. A cyto-chemical study on the pancreas of the guinea pig. III. In vivo incorporation of leucine-1-C14 into the proteins of cell fractions. J Biophys Biochem Cytol. 1958 Sep 25;4(5):557-66

21. Siekevitz P, Palade GE. A cytochemical study on the pancreas of the guinea pig. 5. In vivo incorporation of leucine-1-C14 into the chymotrypsinogen of various cell fractions. J Biophys Biochem Cytol. 1960 Jul;7:619-30.

22. Siekevitz P, Palade GE. A cytochemical study on the pancreas of the guinea pig. 6. Release of enzymes and ribonucleic acid from ribonucleoprotein particles. J Biophys Biochem Cytol. 1960 Jul;7:631-44

23. Palade GE, Siekevitz P. Pancreatic microsomes; an integrated morphological and biochemical study. J Biophys Biochem Cytol. 1956 Nov 25;2(6):671-90

24. Castle JD, Jamieson JD, Palade GE. Radioautographic analysis of the secretory process in the parotid acinar cell of the rabbit. J Cell Biol. 1972 May;53(2):290-311

25. Howell KE, Ito A, Palade GE. Endoplasmic reticulum marker enzymes in Golgi fractions–what does this mean? J Cell Biol. 1978 Nov;79(2 Pt 1):581-9

26. Ito A, Palade GE. Presence of NADPH-cytochrome P-450 reductase in rat liver Golgi membranes. Evidence obtained by immunoadsorption method. J Cell Biol. 1978 Nov;79(2 Pt 1):590-7

27. Redman CM, Siekevitz P, Palade GE. Synthesis and transfer of amylase in pigeon pancreatic micromosomes. J Biol Chem. 1966 Mar 10;241(5):1150-8

28. Bretz R, Bretz H, Palade GE. Distribution of terminal glycosyltransferases in hepatic Golgi fractions. J Cell Biol. 1980 Jan;84(1):87-101

29. Jamieson JD, Palade GE. Intracellular transport of secretory proteins in the pancreatic exocrine cell. I. Role of the peripheral elements of the Golgi complex. J Cell Biol. 1967 Aug;34(2):577-96

30. Ernster L, Siekevitz P, Palade GE. Enzyme-structure relationships in the endoplasmic reticulum of rat liver: a morphological and biochemical study. J Cell Biol. 1962 Dec 1;15(3):541-62

31. Palade GE. Problems in intracellular membrane traffic. In: Membrane recycling. Ciba Foundation Symposium, Pitman Books Ltd., London. pp. 1-14

32. Meldolesi J, Jamieson JD, Palade GE. Composition of cellular membranes in the pancreas of the guinea pig. II. Lipids. J Cell Biol. 1971 Apr;49(1):130-49

33. Meldolesi J, Jamieson JD, Palade GE. Composition of cellular membranes in the pancreas of the guinea pig. 3. Enzymatic activities. J Cell Biol. 1971 Apr;49(1):150-8

34. Jamieson JD, Palade GE. Intracellular transport of secretory proteins in the pancreatic exocrine cell. II. Transport to condensing vacuoles and zymogen granules. J Cell Biol. 1967 Aug;34(2):597-615

35. Jamieson JD, Palade GE. Synthesis, intracellular transport, and discharge of secretory proteins in stimulated pancreatic exocrine cells. J Cell Biol. 1971 Jul;50(1):135-58

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe