Poate
fi asimilat un pacient oricărui alt consumator? Cum se trasează linia dintre
prestare de servicii şi exercitare a autorităţii profesionale a medicului? Este
îndreptăţit pacientul (plătitor) să pretindă şi să primească orice fel de
serviciu medical? (Dr. A. M.)
Pacientul
nostru este clientul nostru, iar medicina clinică reprezintă prestare de
servicii, contra cost, consumatorilor care decid sau sunt nevoiţi să apeleze la
noi. Autoritatea profesională a medicului trebuie înţeleasă numai ca plus de cunoaştere
şi discernământ în evaluarea cererii formulate de pacient/client şi în
aprecierea raportului risc/beneficiu al soluţiilor posibile. Pacientul/clientul
este îndreptăţit să pretindă orice fel de serviciu medical, dar medicul nu este
obligat să satisfacă orice cerere. Refuzul medicului este justificat de fiecare
dată când satisfacerea cererii clientului ar putea să încalce oricare dintre
cele patru principii fundamentale ale practicii clinice: non-maleficienţa,
beneficienţa, autonomia şi justiţia socială. Faptul că pacientul se oferă să ne
plătească direct (din buzunarul propriu) în loc ca plata să se facă prin
intermediul unui sistem de asigurare nu schimbă în niciun fel regulile
contractului.
O
ilustraţie clasică a acestor principii se referă la cazul unui binecunoscut
artist (Michael Jackson) care, într-o perioadă de patru ani, a solicitat şi obţinut
nu mai puţin de 10 intervenţii chirurgicale pentru modificarea trăsăturilor
faciale (rinoplastii, blefaroplastii, ridicarea şi augmentarea pomeţilor, lărgirea
şi indentarea bărbiei). Rezultatul a fost dezgustător şi terifiant, omul
transformându-se dintr-un african chipeş într-un personaj caricatural, de coşmar
sau film (ieftin) de groază. În acest caz, prestatorii de servicii au încălcat
principiul non-maleficienţei; obsesia estetică a lui Michael Jackson se datora
unei patologii psihiatrice (sindrom maniaco-depresiv, dismorfofobie, narcisism)
care nu a fost recunoscută şi tratată.
O
dilemă din aceeaşi categorie este întreruperea de sarcină, la cerere, o metodă
contraceptivă încă foarte des solicitată de „consumatorii“ din România.
Problema suscită numeroase polemici, mai toate legate de principiul autonomiei,
înţeles ca dreptul fiecărei femei de a decide dacă doreşte sau nu să continue
sarcina şi dreptul medicului de a refuza să presteze acest serviciu. Ca şi în
cazul chirurgiei estetice, avortul la cerere încalcă însă principiul
non-maleficienţei, atât din cauza riscurilor procedurale, cât şi a potenţialelor
efecte de durată, fiziologice (sterilitate) şi psihologice.
O
situaţie similară este reprezentată de solicitarea operaţiei de cezariană în
cazul unei sarcini care evoluează normal şi pentru care nu există niciun fel de
indicaţie medicală. În general, motivaţia acestor cereri are de-a face cu
evitarea durerii ocazionate de travaliu. Aşadar, sunt invocate principiile
beneficienţei şi autonomiei. Pe de altă parte, sunt ameninţate atât principiul
non-maleficienţei (din cauza posibilelor complicaţii intra- şi postoperatorii),
cât şi cel al justiţiei sociale (consum inutil de resurse umane şi materiale,
sustrase astfel din circuitul binelui general).
În
majoritatea cazurilor este vorba, aşadar, despre conflictul dintre expresia
autonomiei clientului şi principiul non-maleficienţei. Uneori însă, autonomia
reprezintă problema, cum ar fi cazul unui cuplu care adoptă religia islamică şi
solicită circumcizia copiilor lor minori, fără ca acestora să li se ceară
consimţământul.
Aequanimitas este titlul unui
discurs rostit în 1889 de sir William Osler, părinte-fondator al medicinii
interne în America de Nord; semnifică virtutea de a accepta lucrurile aşa cum
sunt.
