Newsflash

Omul și stabilimentul

de Adrian GHEORGHE - feb. 3 2017
Omul și stabilimentul
     Trecerea dintre anii 2016 și 2017 e marcată de schimbări notabile la vârful unor actori de prima linie pentru sănătatea globală. Organizația Națiunilor Unite are un nou secretar general începând cu 1 ianuarie 2017 în persoana fostului premier portughez António Guterres. Statele Unite, cel mai important donor guvernamental pentru dezvoltare, îl au deja președinte pe Donald Trump, un izolaționist declarat. Cel mai vizibil proces în derulare este poate cel pe care îl parcurge Organizația mondială a sănătății (OMS), unde în această săptămână (23–27 ianuarie) au fost selectați pentru etapa finală trei dintre cei șase candidați pentru funcția de director general, urmând ca anunțul oficial privind succesorul lui Margaret Chan să fie făcut la adunarea generală din mai. Și Fondul global de luptă împotriva HIV/SIDA, tuberculozei și malariei, care derulează programe și investiții în valoare de aproximativ patru miliarde de dolari anual, trece printr-o schimbare de leadership, urmează să numească un nou director executiv până în luna martie, odată cu întoarcerea lui Mark Dybul la catedra sa de la Universitatea Georgetown din Washington, DC. Aceste ultime două exemple sunt cum nu se poate mai diferite, atât prin natura instituțiilor, cât și prin momentul pe care fiecare îl traversează. Imaginea OMS continuă să fie vulnerabilă, în condițiile în care opinia publică internațională cere în mod repetat o reformă internă substanțială în urma managementului defectuos al epidemiei de Ebola. Fondul global, însă, tocmai a încheiat a doua parte a lui 2016 cu o realimentare a finanțării pentru următorii trei ani, în care a atras contribuții de aproape 13 miliarde de dolari – un succes remarcabil.
     Cât de mult contează, totuși, oamenii din fruntea unor astfel de instituții? La prima vedere, foarte mult. Câteodată, „mâna” omului se vede. Se poate argumenta că leadershipul individual determină decisiv funcționarea unei instituții și influențează decizii de politică. Ce exemplu mai bun decât acțiunea fermă a noului președinte american Donald Trump de a demantela Obamacare încă din prima zi după ceremonia de investire? Deși estimările privind efectele eliminării Obamacare sugerează că peste 30 de milioane de americani ar putea rămâne fără asigurare medicală în următorii zece ani, anulând cu prisosință progresele din ultimii ani, putem rămâne circumspecți privind efectele până la anunțul oficial privind ce anume va înlocui Obamacare. În condiții obișnuite, leadershipul individual intră sub lupă în momente de criză sau de schimbare, care fac un stil de conducere ineficient să iasă ușor la iveală. Dar eficient nu înseamnă întotdeauna și plăcut. Norvegiana Gro Harlem Brundtlandt a condus OMS cu o mână de fier între 1998 și 2003; pe lângă controlul relativ prompt al epidemiei SARS din China, în mandatul său a fost semnat primul tratat global privind controlul consumului de tutun, apreciat de specialiști drept un punct de referință în sănătatea publică modernă. Personalității mult mai agreabile a lui Margaret Chan, în schimb, îi este asociată o perioadă net mai controversată la vârf, începând cu exagerarea reacției față de gripa porcină și culminând cu dezastrul Ebola. Un alt exemplu, încă proaspăt și deocamdată de succes, este mandatul lui Matshidiso Moeti în fruntea WHO-AFRO. Specialista în sănătate publică din Botswana a reușit în ultimii doi ani să schimbe fața unei întregi organizații regionale decredibilizate anterior prin scandaluri de corupție și lipsă de capacitate tehnică. Organizația pe care o conduce a parcurs rapid drumul de la dezamăgire tacită la lider de opinie în eforturile de susținere a statelor africane să ia taurul de coarne pentru a accelera progresul către acoperirea universală cu servicii de sănătate. Un exemplu în acest sens este raportul lansat sub egida proprie în vara lui 2016, privind finanțarea publică a sănătății în Africa, cu o perspectivă pornind de la Declarația de la Abuja (2003) și încheind cu pași concreți pentru îmbunătățirea managementului fondurilor publice în viitor. Un document consistent tehnic și clar din punctul de vedere al viziunii pentru anii care urmează, fără obișnuitul bla-bla (déjà vu la nivel înalt, care înseamnă totul și nimic).
     Guvernanța sănătății publice globale este însă una complicată atât la nivel central, cât și la nivel local. Asta face ca intervenția individuală a unui singur om, fie el și în poziție de putere, să aibă din start limitele sale. În condițiile în care sănătatea publică este vârful de lance al utilizării dovezilor în medicină și, în sens mai larg, în decizii de politică publică, nu este suficient să fii un tehnocrat excepțional sau un politician extrem de abil pentru a face o treabă bună, care „să se cunoască”. Trebuie să fii ambele numai pentru a supraviețui și să le ai în combinația potrivită pentru a avea șanse la un mandat remarcabil. Interesele financiare și politice ale donorilor, birocrațiile istorice greu de urnit și descentralizarea ca nevoie organizatorică fac navigarea întregului teren extrem de complicată. În această navigare, publicul spectator – până la urmă, beneficiarul final și cel mai important al leadershipului – trebuie să vadă permanent că misiunea organizației este urmată fără ezitare pentru a continua să o susțină. „Drenarea mlaștinii” invocată de Donald Trump în campania sa electorală, cu referire la jocurile politice din Washington, e atractivă și pretabilă tuturor birocrațiilor, naționale sau supranaționale, care dau semne că și-au rătăcit menirea în jocuri de putere.
     Studiile care analizează sistematic modul în care funcționează astfel de organizații încep să apară. Concluziile lor pot deveni argumente solide și transparente pentru catalizarea și legitimarea reformei, acolo unde ea este necesară. Există tot mai mult interes în activitatea de autoevaluare a capacității instituționale pe anumite teme – de exemplu, interesul UNICEF pentru înțelegerea modului în care organizația își poate folosi și recalibra expertiza pentru a contribui la întărirea sistemelor de sănătate, o temă deja poziționată bine în discursul global și pentru care există finanțare, nu în ultimul rând de la Fundația Gates. La un alt nivel, o lectură care se anunță de mare interes este analiza comparativă „Guvernanța sănătății globale: cine conduce lumea și de ce?”, în pregătire la Oxford University Press, cu lansare în februarie 2017. Autorii – Chelsea Clinton, fiica fostului președinte american, și Devi Sridhar – examinează patru instituții cu rol și activități ample pe tema respectivă (OMS, Fondul global, Alianța globală pentru acces la vaccinuri și Banca Mondială), pentru a oferi o înțelegere privind modul în care ele funcționează și își exercită influența.
     Trecutul apropiat indică, însă, dezamăgitor, că nici măcar o tragedie asumată nu garantează schimbarea instituțională. Un articol publicat săptămâna aceasta în BMJ (Moon S et al, 356:j280) punctează cum recomandările congruente a nu mai puțin de șapte rapoarte diferite care au analizat răspunsul la epidemia Ebola (din mai mult de 40 pe subiect) sunt în stadii mixte de implementare, cu un progres încă dificil de detectat. Lumea post-Ebola rămâne una nesigură și la fel de vulnerabilă în fața unei pandemii comparabile, cum era și acum trei ani, deși cauzele și responsabilii se cunosc. Soluția sugerată este întărirea și simplificarea mecanismului de responsabilizare a tuturor instituțiilor cu mandat în sănătate globală (posibil de la nivelul Națiunilor Unite), care trebuie să acționeze împreună mai mult decât le permit aranjamentele și influențele politice complicate din prezent. Fereastra de oportunitate postcritică se închide în timp ce planurile de reformă se implementează neabătut, conform cu etosul de dinainte de reformă. As popular war advances, peace is not closer.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe