Acasă
Omul care vorbeşte singur e urcat pe scenă de o echipă de medicinişti
Dr. Sorina VASILE
vineri, 24 iunie 2011
Studenţii se joacă cu teatrul absurd din piesa lui Matei Vişniec. Despre manipulare, medicină şi consumerism (...)
Joi, pe la miezul
nopţii, doi studenţi la medicină – Bogdan şi fratele lui geamăn, Dragoş
(de care e aproape imposibil să-l deosebeşti) – s-au furişat în parcul
Politehnicii şi au râcâit scoarţa unui copac mare şi bătrân. A mers
lejer, în cinci minute au decojit exact cât aveau nevoie. A doua zi au
uscat coaja de lemn la soare, au adunat câteva braţe de crengi verzi din
parcul Operei şi au montat împreună un copac pe scena din „Preoteasa“ –
Casa Studenţilor, unde se joacă teatru în seara asta.
Sala e întunecată ca un dulap de haine, aşa că abia vezi că lângă copac
e prinsă în şuruburi o bancă de lemn. În partea cealaltă a scenei e o
masă cu ceainic şi scaune vechi cu spătar care parcă sunt scoase dintr-o
cafenea veche franţuzească. La intrare poţi cere un bilet din teancul
gri pe care scrie mare, cu alb: „omul care vorbeşte singur de Matei
Vişniec“. Jos e o siglă cu două măşti care acoperă parţial un caduceu.
Unul din gemeni e îmbrăcat în halat alb, iar celălalt într-un costum
negru cu pălărie. Se ascund repede înainte de spectacol. Dintr-un colţ
al sălii, se aude în surdină melodia lui Yann Tiersen, Le valse d’Amelie, de pe coloana sonoră a unui film franţuzesc – Le fabuleux destin d’Amelie Poulain. Se stinge şi dâra de lumină prin care vedeai scena. E linişte.
Teatrul lui Juju şi Şerban
Juju, adică Ioana (a primit porecla de la lucrările practice de
anatomie, când a venit cu un halat brodat cu „Juju“), e anul II şi e din
Brăila. Acolo era actriţă la trupa de teatru din liceu şi îi plăcea aşa
de mult să joace, că s-a gândit serios să dea la UNATC. I-a trecut
repede dorinţa pentru că: „teatrul îl poţi face în timpul liber, dar
medicina nu“. Când a venit la sediul Societăţii Studenţilor în Medicină
din Bucureşti, a aflat că facultatea nu are trupă de teatru şi s-a
apucat să facă una.
Aşa l-a întâlnit pe
Şerban, boboc la Medicină, care voia şi el să facă trupă de teatru.
Şerban face teatru din clasa a IX-a, are experienţă în organizare – în
liceu a pus pe picioare un festival de teatru-concurs pentru tineri, ID
Fest (Ingenious Drama Festival) – şi a ţinut training-uri despre dramaturgie pentru cei înscrişi la festival.
Au anunţat pe toate reţelele de socializare că vor studenţi la medicină
cărora le place teatrul, ca să-şi facă trupă. După ce s-au înscris cam
25 de oameni, Şerban şi-a rugat prietenii studenţi la UNATC să-i
selecteze pe cei mai talentaţi dintre ei. Acum sunt zece oameni, iar
trupa se numeşte M.D. Drama (Medical Doctor Drama).
După selecţie, au urmat luni întregi de repetiţii, exerciţii de dicţie
cu creionul în gură, pantomimă şi mişcare scenică. Şerban a regizat
piesa şi a ţinut permanent legătura cu studenţii de la UNATC pentru feedback profesionist.Fluturele se aşază pe ţigara mea
Azi, sala e plină de studenţi – unii şi-au adus şi părinţii. Cei din
primul rând luminează pereţii încăperii cu blitzurile orbitoare ale
aparatelor de fotografiat.
Pe scenă, o
fată se uită prin fereastră la iubitul ei cu care nu a vorbit niciodată.
Îl urmăreşte de zece ani şi crede că îi poate controla orice mişcare.
Povesteşte prietenelor ei cum băiatul se mişcă doar la semnele ei. Îşi
ţine respiraţia, masează umărul, şterge ochelarii. Roteşte mâna, ca
băiatul să-şi arunce chibritul. Una din prietenele de pe scenă observă
că băiatul vorbeşte singur şi îi spune: „Poate că-ţi spune cuvinte de
amor. Poate că ratezi o mare dragoste“.
Câteva minute mai târziu, băiatul îi zice unui prieten cum poate
controla fiecare mişcare a fetei. Când îşi aruncă chibritul, fata se
opreşte din rotit mâna. Pleacă după ce îşi termină ţigara şi lasă
privirea în podea când prietenul îi spune: „A închis fereastra. (...)
Poate că ratezi o mare iubire“.
Povestea
fetei şi a băiatului este întreruptă odată la câteva minute de
scene-manifest care nu sunt prezente în piesa originală a lui Vişniec.
Actorii încremenesc, iar câteva fete se ridică din sală şi încep să
strige: „Karl Marx e un geniu!“, „McDonald’s!“, „Tu cu cine faci
banking?“.
În altă pauză se aude vocea
răguşită a unui bărbat (o înregistrare a lui Vişniec): „E o zi când
fluturele vine şi mi se aşază pe ţigara aprinsă. Eu îl privesc uluit cum
se face scrum. Îmi dau seama că este vorba de o sinucidere cu substrat
politic, dar nu înţeleg de ce a ales tocmai ţigara mea“.
Ultima intervenţie care opreşte piesa e a gemenilor. Dragoş joacă rolul
unui doctor impostor – din acela, cum spune fratele lui, „care
păcăleşte oamenii prin bioenergie sau alte tratamente alternative fără
niciun folos“.
Bogdan, îmbrăcat la costum, trece prin parc să se întâlnească cu cineva,
dar e prins de fratele său – doctorul cel rău – şi este hipnotizat.
Impostorul încearcă să îi fure banii, dinţii şi portofelul. Când omul în
halat alb pleacă, Bogdan rămâne în transă pe un scaun mimat. Face
pantomimă.
Ce-i cu piesa asta?
La sfârşitul spectacolului, actorii şi spectatorii disecă înţelesurile
piesei: „Sper că v-aţi dat seama că întreaga piesă e despre manipulare,
nu?“, întreabă unul din actori. Sala scoate un da prelung.
Dragoş strigă: „Pacientul îl duce pe doctor în braţe şi nu invers!“.
Juju îmi explică mai încolo, pe un ton dulce: „Fiecare are senzaţia că
îl poate controla pe celălalt, dar de fapt toţi sunt dintr-o rutină
amestecată cu dragoste“.
Şerban râde: „Ne
învârtim toţi în jurul Pământului, devenind într-un sens nonsens
contrasensul dublurii – încercând în perpendicularitatea perpendicularei
ca să ne învârtim în jurul aceluiaşi ax“.
Matei Vişniec a fugit din România în 1987 şi acum e jurnalist în Franţa, la RFI (Radio France Internationale).
În Franţa, este al doilea dramaturg român care se impune în lumea
selectă şi conservatoare a teatrului francez, după Eugen Ionescu. În
România, e unul din cei mai jucaţi autori după ’89. Acum câteva luni,
explica într-un interviu sensul pieselor sale: „Nu scriu ca să îi deprim pe oameni, scriu pentru ca ei să gândească, să găsească soluţii personale sau colective“.
