Obligativitatea asistenţei medicale este
reglementată de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum
şi de normele metodologice din 14 martie 2007 de aplicare a titlului XV
„Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi
servicii medicale, sanitare şi farmaceutice“ din Legea nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătăţii.
Obligativitatea asistenţei medicale
presupune că medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia de
a acorda asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane doar dacă au
acceptat-o în prealabil ca pacient. Criteriile de acceptare ca pacient sunt
următoarele: metoda de prevenţie, diagnostic, tratament la care urmează să fie
supusă persoana în cauză să facă parte din specialitatea/competenţa medicului,
medicului dentist, asistentului medical/moaşei; persoana în cauză să facă o
solicitare scrisă către medic, medicul dentist, asistentul medical/moaşă de
acordare a asistenţei medicale, cu excepţia cazurilor în care persoana este
lipsită de discernământ sau a situaţiilor de urgenţă medico-chirurgicală
(solicitarea va fi păstrată în fişa medicală sau, după caz, într-un registru
special); aprecierea medicului, medicului dentist, asistentului medical/moaşei
că prin acordarea asistenţei medicale nu există riscul evident de înrăutăţire a
stării de sănătate a persoanei căreia i se acordă asistenţă medicală
(aprecierea se face după un criteriu subiectiv şi nu poate constitui circumstanţă
agravantă în stabilirea cazului de malpraxis).
Trebuie menţionat că
medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa nu pot refuza să acorde
asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate pe criterii etnice, religioase şi de
orientare sexuală sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege. Mai
mult, medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia de a
accepta pacientul în situaţii de urgenţă, când lipsa asistenţei medicale poate
pune în pericol, în mod grav şi ireversibil, sănătatea sau viaţa pacientului.
Chiar dacă medicul, medicul dentist,
asistentul medical/moaşa au acceptat un pacient, relaţia dintre personalul
medical şi pacient poate fi întreruptă: odată cu vindecarea bolii; de către
pacient; de către medic. Medicul poate întrerupe relaţia cu pacientul în următoarele
situaţii: atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele
medicale obţinute, care justifică asistenţa altui medic cu competenţe sporite;
pacientul manifestă o atitudine ostilă şi/sau ireverenţioasă faţă de medic,
situaţie în care medicul va notifica pacientului dorinţa terminării relaţiei,
înainte cu minimum cinci zile, pentru ca acesta să găsească o alternativă, doar
în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătăţii pacientului
(notificarea se întocmeşte în dublu exemplar, unul fiind transmis pacientului
cu minimum cinci zile înaintea terminării relaţiei, iar celălalt exemplar
rămâne la medic; în notificare se va preciza că terminarea relaţiei în momentul
notificării nu pune în pericol viaţa pacientului). Dacă această întrerupere ar
pune în pericol sănătatea pacientului, atunci medicul nu poate întrerupe relaţia
cu pacientul. În plus, medicul trebuie să motiveze temeiul refuzului.
În situaţia în care personalul medical a
acceptat o persoană ca pacient, personalul medical are obligaţia aplicării
standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de practică în specialitatea
respectivă, aprobate la nivel naţional, sau, în lipsa acestora, a standardelor
recunoscute de comunitatea medicală a specialităţii respective.