Newsflash

Oameni dintr-o bucată

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - apr. 24 2017
Oameni dintr-o bucată
     În medicină nu este ușor să ai prieteni. Cazurile reale de prietenie sunt rare înspre foarte rare. Dar, dacă nu există atât de multă prietenie, cel puțin colegialitate ar trebui să existe. În lipsa camaraderiei este greu să realizezi o medicină de calitate. Cine le știe singur pe toate?
     Le spun uneori studenților mei că sunt multe lucruri ce se pot învăța din cărți, dar sunt și destule situații în care ai mare nevoie de un călăuzitor. Este bine să ai alături pe cineva cu experiență care fie să îți explice pe înțelesul tău anumite manevre sau tehnici, apoi să urmărească modul în care le execuți, fie chiar să le înfăptuiască împreună cu tine. Orice gest medical pare dificil până îl realizezi personal.
     Este ușor de înțeles pentru că toți trec prin aceste experiențe și mulți își aduc aminte că înainte de a efectua o injecție (în orice zonă a corpului, prin orice tehnică) au avut o temere și poate că au amânat acest gest așteptând momentul în care să se considere în stare de acțiune. Însă, după prima injecție intramusculară, surpriză: iată că nu a fost atât de greu! La fel și în cazul altor manopere. Să pui o perfuzie, să examinezi complet și corect un pacient, să realizezi cu bine un examen electrocardiografic, să nu greșești atunci când vrei să inoculezi 0,1 ml de substanță strict intradermic, să palpezi în mod corespunzător splina, sau să ai grijă ca microorganismele puțin năbădăioase și cam lente să ți se dezvolte pe mediul de cultură, sunt tot atâtea exemple pentru care este bine să ai pe cineva care să îți fie alături, cel puțin la prima încercare.
     Cam așa a fost și în laboratorul dedicat antigenelor micobacteriene, de la etajul patru, aflat într-una din clădirile Institutului „Cantacuzino”. Totul a început de la o serie de discuții privind soarta și salvarea unui băiețel condamnat printr-un diagnostic insuficient gândit (tuberculoză intratabilă). Am citit multe documente și mai ales am pus în aplicare mai toate testările posibile și imposibile, urmărind să demonstrăm implicarea în infecție a unor bacterii care nu au bunăvoința să se dezvolte pe mediile de cultură de astăzi pe mâine, ci necesită multă răbdare și chiar unele imbolduri din partea celui care le examinează. Am lucrat cu antigene, cu seringi, cu seruri, am realizat tehnica ELISA într-o variantă neautomată, am văzut care este blândețea și comportamentul cobailor din laborator, am pândit zile și săptămâni apariția unora dintre culturi, ne-am mirat împreună atunci când am evaluat culturi care erau obținute de la pacienți la care se presupunea că este vorba de tuberculoză (și nu era) sau invers și era vorba de implicarea unor micobacterii non-tuberculoase. Am cerut și am obținut (prin cunoscuți) anumite substanțe care nu se găseau în România și am realizat medii de cultură pe care le puteam vedea doar în cărți, dar și multe altele. Toate au fost posibile numai prin grija, colegialitatea, prietenia cuiva care nu era doar priceput, ferm, atent, protectiv, impunător, blând, ci putea fi un formator de școală de microbiologie și imunologie. Nu demonstra prietenie pentru oricine, dar colegialitatea era linia călăuzitoare permanentă.
     Îmi aduc aminte o altă zi, când eu făcusem o greșeală mare. Era aproape de vremea prânzului și am fost convocat într-unul din laboratoarele mari. Acolo erau prezenți toți colegii din laborator. Domnul Dinu stătea pe una dintre mesele de laborator cu picioarele atârnând și privea înspre pardoseală. Mi-a aruncat o privire scurtă, apoi nu s-a mai uitat la mine. Toți erau ochi și urechi. Eu, de asemenea. Nu îmi imaginam ce o să urmeze. A început să vorbească punând mai întâi o întrebare. Apoi mi-a înmânat un document și m-a îndemnat să mă uit, să citesc și să răspund. Nu prea aveam ce să răspund în afară de faptul că îmi părea rău că judecasem eronat. Am cerut iertare dar nu speram că o s-o și primesc. De la acel moment nu îmi aduc aminte aproape nimic legat de subiectul de mai sus în afară de faptul că în ciuda greșelii mele am fost acceptat în continuare drept  coleg. Chiar nu îmi aduc aminte dacă am simțit în lunile și anii următori o modificare de atitudine (meritată). Nu știu câți dintre cei pe care îi cunosc ar fi procedat în acest mod.
     Îmi aduc aminte și modul în care se purta cu ceilalți. De fapt, erau numai persoane de sex feminin până la apariția mea acolo (exceptând colegul care se ocupa de autoclavare și cu care nu aveam prea des interacțiuni). Fiecare avea dreptul la inițiativă, dar, desigur, toate inițiativele erau prezentate și șefului de drept. Așa cum este, de fapt, normal. Dacă în societatea românească actuală s-ar proceda corespunzător, evoluția acesteia ar fi cu mult mai bună. Respectarea regulilor și ierarhiilor este cu adevărat importantă.
     Pentru că era ferm și spunea tuturor lucrurilor pe nume nu era iubit de oricine, dimpotrivă. Dar nu am văzut să accepte interferențe în ceea ce considera că este drept, corect. Nu putea influența dezvoltarea mai multora, dar se ocupa cu mare atenție de cei din echipa pe care o conducea. Aparent era singurul care „se pricepe și le face pe toate”. Dovada modului în care s-a ocupat de colegi a fost dată atunci când nu a mai putut să lucreze. Momentul a fost foarte dureros. Mai avea încă atât de mult de oferit! Suferința a fost lungă și grea. Însă devotamentul soției a fost determinant. Nu doar că a beneficiat de cea mai bună îngrijire în familie, dar soția sa a preluat încet-încet și toate îndatoririle din laborator. Modul în care s-a împărțit între casă și institut în toți acei ani a fost unul remarcabil. Nu doar că la momentul lansării finanțării proiectelor de cercetare a fost printre primii câștigători de proiecte în calitate de director de proiect și coleg, dar printr-o muncă asiduă și uneori acerbă a reușit să modernizeze laboratorul, aducându-l la standarde care permiteau efectuarea și mai multor tehnici de diagnostic sau manopere utile în cercetare. După modelul soțului său aceasta realiza anumite activități (dificile pentru ceilalți) personal și încerca la rândul său să crească în jur persoane care să continue această activitate. Colegi adevărați, oameni dintr-o bucată, prieteni!
     Așa ne-am dori să fie peste tot, așa ne-am dori să apară drept ofertă a sistemului medical, clinici și laboratoare unde să mergi cu plăcere, să nu simți scurgerea timpului, să simți cum din toate ungherele se revarsă bunătatea, colegialitatea, profesionalismul. Iar în zilele care au mai rămas din această săptămână, să nu uităm să ne gândim la sporul duhovnicesc, la importanța familiei și la un nou început.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe