Cu
câțiva ani în urmă, am participat la un eveniment științific dedicat prevenției
și tratării osteoporozei. Participanții erau medici de familie, endocrinologi,
reumatologi sau de medicină fizică și recuperare. La un moment dat, unul dintre
vorbitori a făcut un test. Mai întâi ne-a întrebat dacă suntem în situația de a
recomanda tratament sau măsuri preventive în osteoporoză cu modificarea
stilului de viață. Aproape toată lumea din public a ridicat mâna. Apoi ne-a
rugat pe toți să ne ridicăm în picioare, ceea ce am și făcut. Ulterior, a
invitat să se așeze toți bărbații și femeile care nu sunt la o vârstă care să
pună încă problema de prevenție a osteoporozei la nivel personal. Aproape
jumătate dintre noi ne-am așezat. Apoi a rugat să ia loc toate doamnele care nu
ating un anumit nivel de mișcare zilnic sau săptămânal (nu mai rețin exact cât
a descris). Au mai rămas vreo zece persoane. În cele din urmă, i-a invitat să
ia loc pe toți cei care nu beau unul sau două pahare de lapte zilnic. Doar două
femei au rămas în picioare din vreo 80 de persoane. În acest fel, a demonstrat
că este destul de ușor să spui altuia ceea ce crezi/știi tu că ar trebui să
facă, dar, când ești în situația de a o face pe pielea ta, lucrurile se
complică.
Mulți
medici își consideră misiunea încheiată atunci când îi spun pacientului ce are
de făcut; dincolo de asta, responsabilitatea îi aparține acestuia. Rezultatul
este adeseori ceva cu suma nulă, indiferent dacă ești medic sau pacient.
Pacienții fie nu știu cum să facă schimbarea și astfel renunță, fie se simt
copleșiți de multitudinea schimbărilor necesare și, din nou, renunță. Ei ajung
să vadă schimbarea la modul totul sau nimic, alb sau negru, ratând astfel chiar
șansa oferită de o schimbare cât de mică, dar cu beneficii certe asupra
sănătății și moralului în privința propriei abilități de a face schimbări.
Un
sondaj* realizat în rândul cardiologilor români releva următoarele aspecte cu
referire la factorii de risc cardiovascular (în paranteză, pentru referință, am
trecut valorile răspunsurilor cardiologilor americani la aceleași întrebări):
13% sunt fumători actuali (1% în SUA), 16% au hipertensiune, 30% au
dislipidemii, 30% sunt supraponderali și 8% sunt obezi (33%, respectiv 4%), 22%
nu fac niciun exercițiu fizic săptămânal (18% în SUA), iar activitățile fizice
sunt pe locul al șaptelea în topul preferințelor (primul loc la cardiologii
americani). Vă întrebați ce rost au cele de mai sus? Simplu, modificarea
stilului de viață este cea mai importantă măsură pentru prevenția accidentelor
cardiovasculare, iar cei mai îndreptățiți să le promoveze sunt înșiși
cardiologii. Din câte observăm însă, destui dintre aceștia sunt în situația
paradoxală de a nu practica ceea ce predică. Ar putea asta să influențeze
calitatea actului medical? Nu există dovezi în această direcție, însă temeri
da. Consider că este mai ușor să convingi pe cineva cum să se lase de fumat
atunci când tu ai făcut-o, că poți inspira mai ușor pe cineva să facă
activități fizice atunci când tu însuți ai o disciplină în această direcție, că
poți inspira mai ușor modificări în regimul alimentar atunci când tu însuți
te-ai luptat cu asta. La extrema cealaltă, mă tem că va fi greu (dacă nu
imposibil) să inspiri toate cele de mai sus atunci când ele nu reprezintă nimic
pentru stilul tău de viață sau atunci când tu însuți ai încercat și ai
abandonat de fiecare dată.
Eu
nu am încetat să cred în rolul de model al medicului în societate. Poate părea
o nouă așteptare abuzivă de la un om căruia deja i se cere prea mult și i se
oferă în schimb prea puțin. Îmi pare rău că lucrurile stau așa în societatea
noastră și sper să apară cât mai curând schimbări în bine. Dar, cel puțin în
ceea ce privește îmbrățișarea și împărtășirea unui stil de viață sănătos, este
vizibil (și încă de la mare distanță) că asta reprezintă o soluție win-win
pentru toți cei implicați: medic, pacienți și societate. În plus, asta chiar se
află sub controlul absolut al medicului. O sămânță care a început să
încolțească este inițiativa clubului sportiv al Societății Române de
Cardiologie, Athletic Cardio Club. Puteți vizita și vă puteți chiar înscrie în
club: www.roacc.ro. Acolo mi-a fost dat să întâlnesc medici fericiți și,
într-o măsură destul de mare, despovărați.
* Petriș A, Tatu-Chițoiu G, Pop C. Repere
ale calității vieții la medicul cardiolog român: rezultatele unui chestionar
colegial. Congresul național de cardiologie, 2012
