Cât de
mari sunt disparităţile veniturilor din sistemul medical? De la rezidentul abia
ieşit din facultate, la profesorul universitar implicat în numeroase proiecte
de cercetare, contractat de diverse companii farmaceutice şi spitale private,
fiecare doreşte să câştige cât mai bine. Chiar şi aşa, pe lângă diferenţele
mari din interiorul sistemului, mai sunt disparităţi şi faţă de alte profesii,
pentru a nu mai vorbi de diferenţele dintre medicii români şi cei din Occident.
În acest context mai larg, poate fi viabilă soluţia Ministerului Sănătăţii, de
a schimba legea salarizării (de la stat) a medicilor? (Dr. A. M.)
„De când fenicienii
au inventat moneda, mulţumirile sunt de prisos.“ (Sorin Oprescu)
Orice discuţie şi, implicit, orice soluţie
privind salariile medicilor din sistemul public de sănătate din România trebuie
să pornească de la faptul că între salariu şi venit există o diferenţă.
Pentru majoritatea medicilor, diferenţa rezultă din plăţile informale făcute de
pacienţi şi din practica privată efectuată în afara orelor de serviciu din
sistemul public. O categorie restrânsă de medici din România câştigă şi din
activitatea didactică, din contractele cu firmele farmaceutice şi din onorarii
plătite pentru alte activităţi profesionale.
Ca aproape tot ce are legătura cu România,
reperele fundamentale ale diferenţei dintre salariu şi venit nu pot fi
cunoscute cu precizie. Există însă cifre asumate de cei care vorbesc în numele
medicilor din România sau al societăţii civile. De exemplu, profesorul Vasile
Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a declarat, la
începutul anului trecut, că un medic specialist câştigă, în medie, 495 de
euro/lună. Un articol publicat în ianuarie 2012 de conferenţiarul Sorin
Paveliu, în numele Alianţei pentru o Românie Curată, citează un raport al Băncii
Mondiale care indică suma de 300 de milioane de euro – totalul plăţilor
informale din fiecare an. Cum plăţile informale nu sunt impozitate, suma reală
este cu cel puţin 40% mai mare, adică aproximativ 420 de milioane de euro/an.
Teoretic, beneficiarii sunt cei 30.000 de medici (dintr-un total de 39.000 cu
drept de practică) din sistemul public de sănătate, care „primesc“, în medie,
1.166 de euro/lună fiecare.
Ajungem, aşadar, la un venit lunar de 1.661 de euro/lună (sau 7.292 de lei/lună, la cursul
zilei). Proporţia reprezentată de plăţile informale este de 70% din venitul
medicilor, o cifră comparabilă cu cea a medicilor din Ungaria (62%), dar
substanţial mai mare ca în Polonia (50%)*.
O caracteristică importantă a plăţilor
informale este lipsa ajustărilor existente într-o economie de piaţă. Ne referim
aici la faptul că plata informală pentru, să spunem, o cezariană într-un spital
public nu este negociată deschis de cel care „cumpără“ cu cel care „vinde“
acest serviciu. Absenţa negocierii nu permite „comparative shopping“ – căutarea unui preţ mai avantajos pentru
„cumpărător“. În absenţa acestor mecanisme, cuantumul plăţii informale se
stabileşte în funcţie de informaţiile furnizate de cei care au efectuat aceste
plăţi în trecutul mai mult sau mai puţin apropiat. Din acest motiv, cum „totul
se scumpeşte“, plăţile informale pentru acelaşi act medical nu pot decât să
crească.
Distribuţia reală a compensaţiei financiare
a medicilor din România nu este cunoscută, pentru că sursele de venit nu sunt uşor
accesibile. Din declaraţiile de avere dezvăluite în presa din România rezultă
însă foarte clar că piramida veniturilor este foarte „ascuţită“. La vârf sunt
profesorii cu funcţii administrative în universităţi şi spitale, care cumulează
două-trei salarii substanţiale. Tot printre aceste persoane sunt şi recipienţii
celor mai multe contracte de cercetare clinică. Putem avansa şi posibilitatea că
profesorii universitari care îngrijesc bolnavi primesc plăţi informale mai mari
decât alţi medici. La baza piramidei sunt rezidenţii din anii I şi II, care
sunt plătiţi revoltător de puţin, de la bugetul de stat, şi au acces limitat şi
modest la plăţile informale. Forma piramidei explică fenomenul emigraţiei
tinerilor medici din România, care realizează cât de mică este şansa de a
ajunge la vârf.
Singura soluţie pentru schimbarea felului în
care sunt plătiţi medicii din sistemul public de sănătate din România este
impozitarea suplimentară a populaţiei, în vederea creşterii salariilor
medicilor de cel puţin trei ori faţă de cuantumul actual, însoţite de o
campanie viguroasă de educaţie în vederea eliminării plăţilor informale.
*Kornai J. Hidden in an envelope: gratitude
payments to medical doctors in Hungary. In Dahrendorf R (ed.). The paradoxes of
unintended consequences. Central European University Press, Budapest, 2000