Să ni-l imaginăm pe autorul Notelor din jurnalul unui psihiatru, carte
intitulată „Odiseu fără Ithaca“ (Ed. Bastion, 2009, Timişoara), pe
profesorul doctor Mircea Lăzărescu, şef al Clinicii de Psihiatrie
„Eduard Pamfil“ a UMF „Victor Babeş“, plimbându-se, de pildă, prin „Le
Jardin du Luxembourg“, din apropierea Sorbonei, celebra grădină spre
care privea Marie de Médicis de la ferestrele palatului său. Din aleea
centrală a acestui parc – nu numai superb prin arhitectura peisageră,
dar şi încărcat de istorie, tradiţie, artă –, se ramifică alei, în
liniştea cărora meditaţia asupra lumii de ieri şi de astăzi ar putea fi
mai profundă, mai adevărată. Acest închipuit decor, bogat în sugestii
intelectuale, mi se pare potrivit pentru încercarea de a ilustra modul
cum şi-a închegat autorul – un psihiatru „sensibil la istorie, cultură
şi chiar filosofie, meseria sa pretându-se la asemenea deschideri“ –
Jurnalul său atipic. Astfel, călăuzit de Mnemosyna, dsa porneşte în
preumblare pe o „alee“ însemnată, să zicem, iulie 2008 şi, dintr-o dată –
după o logică proprie – se întoarce pe „cărarea“ rămasă în urmă: mai
2007, ori se abate pe una laterală: 2006… Revine şi, obişnuiţi cu
lectura textelor ce se desfăşoară pe multiple planuri, captivaţi,
totodată, de conţinutul interesant, de stilul clar şi alert, cititorii
îl însoţesc mai departe pe calea principală a consemnărilor sale despre:
capitale şi oraşe ale Europei, întâlniri profesioanle sau prieteneşti
cu personalităţi, reflecţii asupra tulburătorului secol încheiat şi a
celui în care, nu demult, am păşit…
După experienţa sugerată în scurtul
text introductiv Început: „Am trăit povestea cu tunelul… luminiţa“,
diaristul priveşte lumea cu (mai) multă curiozitate, i se pare empirică
şi pragmatică, dar mai ales cinică. „Au trecut vremile când, la noi, în
Europa, se murea pentru o idee şi lumea credea sau spera că viaţa
trebuie să aibă un rost. Mulţi dintre cei ce eram pe atunci au murit,
alţii s-au convertit. Nici nu mă bucur, nici nu mă înspăimânt de ceea ce
văd. Ca Ulise prin insule.“ (Subliminală trimitere la Glossa
eminesciană?) În volum, grupurile de note alese pentru Jurnal sunt
totuşi separate prin (nouă) cifre romane, reprezentând tot atâtea
capitole. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
