O banală transfuzie sanguină (dar înainte de descoperirea grupelor sanguine și a principiilor transfuziei) practicată ca o soluție ultimă, potențial salvatoare, avea să ducă la un rezultat tragic, chiar dacă executantul ei a fost celebrul doctor Carol Davila: „Una din operațiile care au făcut multă senzație în spitalul de la Mihai-Vodă a fost o transfuzie de sânge în 1857. Un soldat bolnav pierduse mult sânge și Davila a găsit cu cale să introducă sânge de la altă persoană, a cerut celor prezenți cine vrea să dea sânge. Un felcer a spus că dă el, s-a făcut o venesecție, Davila a umplut o seringă de cositor și a introdus sângele în vâna de la antebrațul bolnavului. Cel care a primit sângele a murit peste câteva ore, iar cel de la care a primit sângele a murit după puține zile din cauză că s-a infectat de erizipel“ (Severeanu, 1929).

Fragment reprodus din volumul „România Medicilor“, publicat de editura Humanitas. Constantin Bărbulescu, autorul lucrării, predă la Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca.