Newsflash

Noutăţi în cercetare

de Dr. A. M. - feb. 6 2015
Noutăţi în cercetare

Leziuni cu specific românesc

 

   Imediat după decembrie 1989, România a fost subiect de ştiri în întreaga lume nu doar pentru revoluţia televizată şi atent regizată, ci, foarte curând, şi pentru mineriade ori pentru conflicte interetnice. Faima cea mai tristă a ţării noastre nu s-a construit în jurul conflictelor sângeroase de pe stradă, ci pe seama unor drame tăcute. Dramele copiilor abandonaţi în orfelinate sau case de copii, neglijaţi, abuzaţi şi maltrataţi de supraveghetorii şi institutorii abrutizaţi ai unui sistem inept, inapt şi complet nepăsător. Iar dacă ţara noastră a ieşit repede din topul internaţional al conflictelor civile şi al crimelor politice, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în privinţa copiilor instituţionalizaţi. Mai ales că în anul 2000 au fost puse bazele proiectului de intervenţie precoce în Bucureşti (Bucharest Early Intervention Project – BEIP), coordonat de Spitalul de Copii din Boston şi având ca parteneri o serie de universităţi şi fundaţii americane, alături de cele şase cămine de copii din Bucureşti. BEIP s-a dovedit a fi un proiect valoros, valoarea sa fiind cuantificată nu atât în numeroasele studii publicate în ultimul deceniu în importante reviste ştiinţifice (inclusiv un studiu în Science, în 2007), cât în implicaţiile directe asupra sănătăţii copiilor instituţionalizaţi, guvernul român interzicând acum instituţionalizarea copiilor mai mici de 2 ani, aceştia fiind plasaţi în familii adoptive.
   După ce, în studii anterioare, americanii de la BEIP au reuşit să dovedească, pe copiii abandonaţi din România, ravagiile asupra funcţionării socio-cognitive pe care le poate avea instituţionalizarea şi cum acestea pot fi diminuate sau chiar evitate prin adopţie, un nou studiu1 realizat în cadrul aceluiaşi proiect documentează modificări structurale la nivelul sistemului nervos central produse prin neglijare până la vârsta de 24 de luni. Rezultatele publicate lunea aceasta în JAMA Pediatrics au fost obţinute la distanţă de intervenţia iniţială (în care copiii instituţionalizaţi cu vârsta sub 2 ani au fost randomizaţi în două grupuri, o parte rămânând în casele de copii, iar ceilalţi fiind integraţi în familii adoptive), fiind de această dată vorba de copii cu vârsta de 8–11 ani. Au fost alcătuite trei grupuri: copii instituţionalizaţi (26 de copii), copii adoptaţi din orfelinate (23) şi, ca grup de control, copii care nu au fost niciodată instituţionalizaţi (20). Acestora li s-a efectuat un IRM complex, pentru tractografie, pentru a putea genera un model computerizat al tracturilor nervoase de la nivelul sistemului nervos central (substanţa albă). Apoi, 48 de tracturi de substanţă albă au fost comparate între cele trei grupuri în funcţie de patru parametri ai integrităţii substanţei albe.
   Fără a intra în detalii foarte tehnice, studiul a relevat asocieri semnificative între neglijarea în perioada de sugar şi afectarea microstructurală a integrităţii corpului de corp calos, tracturilor limbice, procesării senzoriale şi nu numai. Rezultatele de la copiii iniţial instituţionalizaţi dar adoptaţi în perioada de sugar au arătat că intervenţia precoce promovează dezvoltarea mai aproape de normal a substanţei albe la copiii anterior neglijaţi.
   Autorii şi-au propus să cerceteze în continuare legătura dintre profilul patologic al substanţei albe evidenţiat în studiu şi funcţionarea neurocognitivă şi psihiatrică pe termen lung.

 

Un drog de mare risc: zahărul

 

   Mai în glumă, mai în serios, una din substanţele la care mamiferele dezvoltă adicţie este... zahărul. Astfel, consumul excesiv de zahăr şi alimentarea compulsivă constituie pericole majore pentru sănătatea umană, însă alte intervenţii decât simpla restricţie calorică s-au dovedit ineficiente, periculoase sau de-a dreptul nocive până acum. Problema principală în combaterea adicţiei la zahăr o constituie, în fapt, posibilitatea interferenţei cu comportamentul alimentar normal, esenţial pentru supravieţuire.
   Două studii publicate ieri (29 ianuarie) în reputata revistă Cell reuşesc să clarifice mecanismele adicţiei la zahăr şi furnizează, implicit, posibile ţinte terapeutice pentru controlul supraalimentării compulsive. În prima2 din cele două cercetări, un grup de la MIT descrie circuitul neural implicat în apariţia adicţiei la zahăr. Într-o serie de experimente pe şoareci, atenţia s-a concentrat asupra proiecţiilor neuronale din hipotalamusul lateral (LH) în aria tegmentală ventrală (VTA), întrucât aceşti neuroni sunt implicaţi în mai multe mecanisme de recompensă – în alimentare, activitate sexuală, adicţie la droguri. Astfel, activarea optogenetică a căii LH-VTA la şoarecii bine hrăniţi a făcut ca aceştia să îşi prelungească durata mesei şi a crescut numărul recompenselor dulci (zahăr) solicitate de animale, chiar şi atunci când acestea aveau de suportat şocuri electrice la nivelul picioarelor pentru a ajunge la recompensă. În schimb, la animalele înfometate, inhibarea acestei căi nu a avut ca efect scăderea consumului de hrană, ci doar reducerea comportamentului compulsiv de căutare a unei recompense dulci. Cu alte cuvinte, circuitul neural LH-VTA conţine fibre care controlează selectiv consumul compulsiv (adicţia) de zahăr, fără a acţiona asupra mecanismului de alimentare necesar supravieţuirii.
   Cel de-al doilea studiu3 din Cell a fost realizat de un grup din Chapel Hill (Carolina de Nord) şi a studiat în detaliu neuronii din hipotalamusul lateral. Aici au fost identificate subtipuri de populaţii celulare cu caracteristici distincte, implicaţi în comportamentul de consum fiind neuronii GABA-ergici (care exprimă markerul Vgat – transportorul vezicular GABA), dar nu şi cei care conţin neuropeptidele implicate în alimentare (hormonul de concentrare a melaninei şi orexina).
   Tot la efectele neaşteptate ale unui comportament alimentar care favorizează consumul crescut de zahăr se referă şi un studiu4 publicat de un grup de la Harvard în Human Reproduction, revista Societăţii europene de reproducere şi embriologie umană. Într-o cohortă de fete cu vârste între 9 şi 14 ani, cercetătorii au observat o asociere între apariţia mai precoce a menarhei (cu o medie de 2,7 luni) la fetele care consumau cel puţin 1,5 porţii de băuturi răcoritoare cu zahăr, faţă de cele care consumau cel mult două porţii pe săptămână.

 

Durerea la sugari

 

   Prea puţină atenţie se acordă durerii resimţite de nou-născut şi sugar, mai ales că expresia durerii, la aceste vârste, nu diferă, de pildă, de cea a senzaţiei de foame sau a dermatitei de contact produse de aciditatea scaunului. Un grup londonez a publicat în revista Pain, a Asociaţiei internaţionale pentru studiul durerii, un foarte interesant studiu5 care a corelat un gest banal – vaccinarea – cu manifestările EEG la sugari sănătoşi născuţi la termen.
   Atât amplitudinea potenţialului electric legat de inoculare, cât şi scorul de comportament la durere s-au dovedit a creşte cu vârsta sugarului (mai pronunţate la 12 luni faţă de 1–2 luni), dar nu au fost corelate între ele. După contactul acului cu pielea, s-au înregistrat două complexe EEG tardive (fig. 1).
   Studiul este important deoarece furnizează dovezi asupra modului în care sugarii procesează informaţia nociceptivă şi ar putea sta la baza utilizării de analgezice la copii în primul an de viaţă.
 
 
 

Secretoneurina în insuficienţa cardiacă

 

   Un studiu6 publicat în Journal of the American College of Cardiology a cercetat valoarea prognostică a unei proteine circulante – secretoneurina, ale cărei valori serice cresc la pacienţii cu insuficienţă cardiacă (IC). Astfel, într-o cohortă de 143 de pacienţi spitalizaţi pentru IC acută, nivelurile serice de secretoneurină au fost în strânsă corelaţie cu mortalitatea, realizând o mai bună stratificare a riscului de deces decât alţi predictori de evoluţie infaustă. În plus, într-o altă cohortă de 155 de pacienţi cu stop cardiac indus prin aritmie ventriculară, nivelurile crescute de secretoneurină s-au asociat cu mortalitatea mai mare pe termen scurt. Deşi este nevoie de validarea acestui biomarker pe loturi mult mai mari şi în diverse alte situaţii clinice, secretoneurina ar putea să ajungă un predictor valoros al evoluţiei grave din afecţiunile cardiace.

 

D68 cu deficite neurologice

 

   Un articol7 publicat ieri (29 ianuarie) în Lancet comunică un focar de infecţii cu enterovirusul D68 (fig. 2) la copiii din Aurora (Colorado). Noutatea pe care o aduce acest articol constă în asocierea, la 12 copii (vârsta medie 11,5 ani), a paraliziei flasce acute şi a disfuncţiei de nervi cranieni. Cazurile au fost înregistrate în perioada 1 august – 31 octombrie 2014. Doar trei din zece copii care au prezentat disfuncţii ale nervilor cranieni au înregistrat o ameliorare simptomatică, însă toţi copiii cu afectare a mişcărilor membrelor au rămas cu un deficit rezidual.
   Deşi enterovirusul are ca principală manifestare infecţia respiratorie şi se transmite aerian prin particule infectante, evoluţiile din focarele de până acum nu s-au însoţit constant de manifestări neurologice, doar alte două cazuri prezentând o astfel de asociere. Cu toate acestea, nu trebuie omis faptul că D68 face parte din acelaşi gen (Enterovirus) cu poliovirusul.
   Autorii sugerează că, dacă modelul de infecţie cu afectare neurologică se va repeta pe viitor, ar putea fi nevoie de pregătirea unor terapii imunomodulatoare şi, eventual, a unui vaccin.
 
 
 

Percepţii terapeutice

 

   Efectul placebo nu ar trebui neglijat în potenţarea efectului terapeutic, ci dimpotrivă, utilizat mai des. Aceasta este una din concluziile unui mic dar interesant studiu8 publicat miercuri în Neurology. Pacienţilor cu boală Parkinson cu răspuns excelent la levodopa li s-a administrat ser fiziologic, dar li s-a spus că primesc un agonist dopaminergic nou – fie unul scump, fie unul ieftin. După ce au trecut „efectele“ primei injecţii, pacienţilor li s-a administrat o nouă doză de ser, de data aceasta spunându-le că este „celălalt“ medicament nou. Interesant este că, deşi ambele medicamente placebo au dus la îmbunătăţirea funcţiilor motorii, beneficiul a fost mai mare la pacienţii cărora li s-a spus că prima doză este din medicamentul nou şi scump. Amplitudinea efectului placebo a fost, în acest caz, la jumătate între efectul dat de levodopa şi cel dat de celălalt placebo, „ieftin“.

 

AVC cu alcool

 

   Consumul de alcool este un factor de risc binecunoscut pentru o sumă de afecţiuni cardiovasculare şi metabolice, însă nu se ştie cu exactitate care este impactul pe termen lung al abuzului de alcool la o anumită vârstă. O posibilă indicaţie în privinţa riscului de accident vascular cerebral vine însă dintr-un studiu9 publicat ieri în revista Stroke, în care întreaga populaţie din registrul suedez de gemeni (11.644 de persoane) a fost urmărită pe o perioadă medie de 43 de ani. Astfel, s-a observat că riscul de AVC la marii consumatori de alcool de vârstă medie este cu aproximativ o treime mai mare decât la persoanele de aceeaşi vârstă care consumă foarte puţin alcool. În plus, la marii băutori, riscul de AVC s-a dovedit a fi direct dependent de consumul de alcool, de abia după vârsta de 75 de ani căpătând o mai mare importanţă alţi factori majori de risc, precum hipertensiunea arterială sau diabetul zaharat. În plus, consumul mare de alcool a dus la apariţia stroke-ului cu aproximativ cinci ani mai devreme decât la gemenii cu un consum redus de alcool.

Notă autor:

1. Bick J et al. Effect of Early Institutionalization and Foster Care on Long-term White Matter Development: A Randomized Clinical Trial. JAMA Pediatr. 2015 Jan 26

2. Nieh EH et al. Decoding neural circuits that control compulsive sucrose seeking. Cell. 2015 Jan 29

3. Jennings JH et al. Visualizing hypothalamic network dynamics for appetitive and consummatory behaviors. Cell. 2015 Jan 29

4. Carwile JL et al. Sugar-sweetened beverage consumption and age at menarche in a prospective study of US girls. Hum Reprod. 2015 Jan 28

5. Verriotis M et al. Cortical activity evoked by inoculation needle prick in infants up to one-year old. Pain. 2015 Feb;156(2):222-30

6. Ottesen AH et al. Secretoneurin is a novel pronostic cardiovascular biomarker associated with cardiomyocyte calcium handling. J Am Coll Cardiol. 2015 Jan 26

7. Messacar K et al. A cluster of acute flaccid paralysis and cranial nerve dysfunction temporally associated with an outbreak of enterovirus D68 in children in Colorado, USA. Lancet. 2015 Jan 29

8. Espay AJ. Placebo effect of medication cost in Parkinson disease. A randomized double-blind study. Neurology. 2015 Jan 28

9. Kadlecová P et al. Alcohol consumption at midlife and risk of stroke during 43 years of follow-up. Cohort and twin analyses. Stroke. 2015 Jan 29

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe