Costurile infecţiei cu virusul West Nile
România
a fost una din primele ţări care s-au confruntat cu o epidemie cu virusul West
Nile, în 1996. Trei ani mai târziu erau documentate primele cazuri de pe
continentul nord-american, la New York, ulterior virusul răspândindu-se pe tot
continentul, din Canada în America Latină. Virusul West Nile este un arbovirus
din familia Flaviviridae. Transmiterea
sa la om se face prin înţepătura de ţânţar (fig.
1), vectorul principal, care face astfel legătura dintre rezervorul
principal – păsările – şi om. Chiar dacă România a fost prima ţară care s-aconfruntat cu o epidemie cu VWN, primul studiu privind impactul economic pe
termen lung al infecţiei cu acest arbovirus vine de peste Atlantic, de la un
grup de la CDC Atlanta.
Cercetarea1,
publicată săptămâna aceasta în American
Journal of Tropical Medicine and Hygiene, are meritul de a documenta cu
rigurozitate costurile manifestărilor clinice cauzate de infecţia cu VWN, pe
baza datelor culese dintr-un focar epidemic, cu urmărirea pe termen lung (cinci
ani) a pacienţilor. Pentru aducere aminte, cele mai severe complicaţii ale
infecţiei cu virusul West Nile sunt encefalita, meningita, forma combinată a
acestora, dar şi paralizia flască acută, care apar la una din 150 de persoane
infectate. Costurile iniţiale au ajuns, în medie, până la 25.000 de dolari
pentru un pacient cu paralizie şi până la 20.000 de dolari petru un pacient cu
encefalită. Pe termen lung însă, costurile îngrijirilor medicale şi ale
productivităţii scăzute au ajuns la peste 22.000 de dolari pentru un pacient cu
paralizie şi la peste 10.000 de dolari pentru un pacient cu meningită.
Datele
din cohorta studiată (Colorado, 2003) au fost extrapolate la numărul de pacienţi
înregistraţi în SUA în perioada 1999–2012, autorii estimând o pierdere economică
medie de 778 de milioane de dolari. Rezultatele propriu-zise sunt foarte utile,
se afirmă într-un editorial2 care însoţeşte studiul amintit,
deoarece ele furnizează o bază pentru factorii de decizie, atunci când trebuie
stabilite intervenţiile de sănătate publică şi cheltuielile aferente. Pentru că
sunt diferenţe importante între fondurile pe care le-ar presupune stârpirea ţânţarilor,
cercetările pentru crearea unui vaccin şi, respectiv, tratamentul infecţiei şi
al complicaţiilor pe termen lung.
Reactivitatea încrucişată a alergenilor
Un
apropiat colaborator al săptămânalului nostru a publicat săptămâna trecută, în Iranian Journal of Allergy, Asthma, and
Immunology, un foarte interesant articol3 privind posibilele
probleme pe care migrarea populaţiei le-ar putea ridica, dată fiind prezenţa
diferitelor specii ale aceloraşi familii de plante, în arealuri diferite, apărând
deci posibilitatea unor reacţii alergice încrucişate. Dr. Ovidiu Berghi (foto)
se referă, în articolul publicat de revista ce apare la Teheran, la mai multe
specii de plante din familia Oleaceae,
cu potenţial alergogen şi cu răspândire în zonele locuite de populaţie de
origine română. Practic, tânărul alergolog român se referă la faptul că măslinii,
foarte răspândiţi în bazinul mediteranean, sunt una din primele cauze de
alergii în acest areal.
Interesul
economic pentru cultivarea acestei plante (Olea
europea) este foarte mare, astfel încât suprafeţele cu măslini depăşesc două
milioane de hectare în Spania şi un milion de hectare în Italia. Aceste două ţări
au înregistrat însă o imigraţie importantă a românilor, în ultimele două
decenii, iar populaţia respectivă a fost astfel expusă la polenul de măslin,
puternic alergogen. Problema este însă alta: familia Oleaceae include, pe lângă genul Olea, din care face parte măslinul, şi genuri ca Ligustrum, Fraxinus şi Syringa. Care
sunt însă plantele din aceste genuri? Aflăm, din articolul semnat de Ovidiu
Berghi, că e vorba de o varietate de specii care includ gardul viu (Ligustrum vulgare), frasinul şi
liliacul (Syringa vulgaris). Practic,
odată deveniţi alergici la polenul de măslin, prin expunerea directă la acesta,
românii aflaţi la muncă în Spania sau Italia vor deveni alergici şi la plante
comune în spaţiul românesc, dată fiind existenţa unei reactivităţi încrucişate
între plantele din familia Oleaceae. Observaţia
publicată în revista iraniană este importantă, deoarece are implicaţii
practice: în cazul românilor care au lucrat o perioadă de timp în bazinul
mediteranean, testele de sensibilitate la alergeni vor trebui să includă şi
testarea la polenul de măslin.
Pe
lângă faptul că formulează o ipoteză interesantă, articolul de faţă este
important şi pentru că dovedeşte o apetenţă pentru cercetare în mediul privat –
autorul nefiind afiliat unei universităţi de medicină sau unei clinici
universitare. Este lăudabil, totodată, faptul că articolul a fost publicat
într-o revistă internaţională indexată în PubMed
şi ISI, al cărei conţinut este accesibil integral gratuit.
Viaţa e mai roz fără fumat
BMJ a publicat online marţea aceasta (11
februarie) rezultatele4 unei analize sistematice a studiilor care au
cercetat influenţa renunţării la fumat asupra sănătăţii mintale. Concluziile
metaanalizei sunt că întreruperea fumatului se asociază cu un grad mai redus de
depresie, anxietate şi stres, dar şi cu o mai bună dispoziţie şi cu o calitate
a vieţii mai bună faţă de persoanele care continuă să fumeze. Efectul
înregistrat pare să fie chiar mai important decât acela al tratamentului
antidepresiv.
Microbiomul intestinal şi latitudinea
Un
studiu5 publicat miercuri (12 februarie) în Biology Letters, revistă editată de Royal Society, abordează un
aspect puţin studiat dintr-unul din cele mai dinamice şi mai hot subiecte ale cercetării medicale din
prezent. Astfel, despre ponderea bacteriilor Bacteroidetes şi Firmicutes
în microbiomul intestinal se cunoaşte deja că variază de la un om la altul şi că
înclinarea balanţei, de pildă, în favoarea celor din urmă se asociază cu
obezitatea. În ce măsură este însă balanţa influenţată de temperatura mediului
extern, de climă? Rezultatele testelor efectuate la peste o mie de persoane sănătoase
din 23 de populaţii au arătat că există o corelaţie pozitivă între latitudine şiFirmicutes, dublată de o corelaţie
negativă între Bacteroidetes şi
latitudine (fig. 2).
Crede, dar totuşi cercetează!
Două studii recente aduc informaţii
importante pentru cunoaşterea şi înţelegerea noastră asupra vaccinului
anti-HPV. Întâi, un articol6 publicat în Pediatrics, revista Academiei Americane de Pediatrie, spulberă
mitul propagat – din neştire, dacă nu din rea-voinţă – de cercurile religioase
conservatoare şi de diverse alte părţi interesate în obstrucţionarea vaccinării,
în general. Anume, una din teoriile vehiculate şi abitir susţinute de figuri
eminamente evlavioase a fost aceea că vaccinul anti-HPV administrat tinerelor
fete ar altera percepţia acestora asupra comportamentului sexual la risc şi
le-ar îndrepta „pe calea desfrâului“. Iată că, în sfârşit, avem şi dovezi. Că
nu este aşa. Astfel, 339 de adolescente şi tinere femei, cu vârste de 13–21 de
ani, au completat câte un chestionar imediat după administrarea primei doze de
vaccin, repetând gestul la două şi la şase luni de la momentul iniţial. Fără a
intra prea mult în detalii, altminteri disponibile în revista Pediatrics, percepţiile nu s-au
schimbat, indiferent de experienţele sexuale anterioare ale tinerelor
vaccinate.
Al
doilea studiu7 legat de vaccinarea anti-HPV a apărut miercuri în JAMA şi a urmărit asocierea dintre numărul
de doze de vaccin tetravalent administrate şi incidenţa condiloamelor. Cohorta
cercetată a fost definită prin accesarea registrelor suedeze de sănătate, unde
fetele şi femeile cu vârste de 10–24 de ani au fost urmărite timp de cinci ani
dacă s-au vaccinat anti-HPV şi dacă au fost diagnosticate cu condiloma (date de
tipurile 6 şi 11 de HPV, faţă de care asigură protecţie vaccinul tetravalent).
Rezultatele analizate statistic indică o reducere a riscului de condiloma după
administrarea regimului complet de trei doze de vaccin tetravalent, dar şi
administrarea a doar două doze s-a însoţit de o reducere semnificativă a
riscului.