Cutia virală a Pandorei

  Acum exact un deceniu, un grup din Marsilia reuşea să uimească întreaga lume comunicând descoperirea unui „virus gigant“¹, care avea să extindă dimensiunile maxime ale virusurilor la peste 0,7 micrometri, dar şi complexitatea genomică a acestora (peste 1.000 de gene). După zece ani de la descrierea Mimivirusului, acelaşi grup francez continuă să uimească lumea ştiinţifică: tot la amibe din sedimente acvatice, au fost identificate două noi virusuri gigante, de data aceasta uriaşe chiar şi în comparaţie cu unele bacterii. Raportul² este publicat în numărul de astăzi (19 iulie) al revistei Science. Cele două virusuri au dimensiuni de circa un micrometru (de trei ori mai mult decât bacteriile din genul Mycoplasma, de exemplu) şi genomuri de 2,5, respectiv 1,9 megabaze. Particulele virale sunt vizibile nu doar la microscopul electronic (v. figura), ci şi la cel optic. Pandoravirus salinus (descoperit în Chile) şi Pandoravirus dulcis (Australia), cum au fost denumite cele două noi megavirusuri, nu pot fi încadrate în niciuna din familiile de virusuri cunoscute şi, mai mult, originea lor filogenetică este incertă. Numele propus de grupul din Marsilia reflectă, de altfel, surprizele pe care studiul noilor virusuri este aşteptat să le aducă.

Diagnostic cu bisturiul

  Science Translational Medicine a publicat miercurea aceasta un foarte interesant studiu3 realizat de o echipă maghiaro-britanică. Cercetarea a avut la bază aşa-numitul concept de „bisturiu inteligent“ (iKnife), adică rezultatul combinării unui bisturiu electric cu un dispozitiv de spectrometrie de masă prin ionizare evaporatoare rapidă (REIMS); mai simplu spus, este vorba de un sistem care analizează aproape imediat fumul degajat de contactul bisturiului electric cu ţesuturile, putând distinge ţesutul sănătos de cel malign. Iniţial, echipa a studiat ex vivo probele tisulare recoltate de la 302 pacienţi (1.624 de probe de ţesut malign, 1.309 de ţesut non-canceros), pe baza cărora a fost creat un algoritm de identificare spectrometrică a fumului degajat. În continuare, tehnologia a fost utilizată în sala de operaţie, la 91 de rezecţii, în scop diagnostic. Probele tisulare excizate au fost, desigur, supuse apoi şi examenului histopatologic. Rezultatele comunicate sunt uimitoare: nu doar concordanţa identificării ţesutului malign a fost de 100%, între iKnife şi examenul histopatologic, dar dispozitivul electro-spectrometric a putut stabili tipul histologic al tumorii maligne şi a discriminat între tumori primare şi metastaze. Dacă metoda confirmă în studii clinice mai ample, implicaţiile ar fi uriaşe. Întâi, pentru că stabilirea siguranţei oncologice a unei rezecţii curative ar fi infinit mai facilă cu dispozitivul respectiv, dar nu trebuie deloc neglijat nici avantajul de a stabili un diagnostic intraoperator cu sensibilitate şi specificitate similare examenului histopatologic (iKnife are nevoie de doar trei secunde şi 0,1 mm³ de ţesut pentru diagnostic).

Bacteriile cu care trăim

Reverenţă soţilor Curie