FIV şi
retardul mental
Chiar
dacă natalitatea, ca indicator statistic, nu este influenţată semnificativ de
numărul de proceduri de fertilizare in
vitro finalizate cu nou-născuţi vii, aşa cum cei direct implicaţi
(financiar) în România ar vrea, poate, să se creadă, nu avem dubii că
reproducerea asistată este utilă şi necesară. Nu neapărat ca domeniu cu finanţare
publică, dar aceasta este o altă poveste.
În JAMA, săptămâna aceasta, au fost publicate
rezultatele unui amplu studiu1 populaţional, ce are la bază
registrul naţional suedez. Dorind să evalueze asocierea dintre diversele
proceduri de fertilizare in vitro
(FIV) şi tulburările de spectru autist sau retardul mental la copiii născuţi
prin reproducere asistată, grupul de epidemiologi şi biostatisticieni de la
Institutul Karolinska a colectat datele despre copiii născuţi în Suedia, în
perioada 1982–2007. Aceştia au fost urmăriţi clinic pentru autism şi retard
mintal până la finalul anului 2009. Pentru cazurile de FIV, s-a notat asocierea
cu tehnicile folosite: injectarea intracitoplasmică a spermei (IICS), cu sau fără
extracţie chirurgicală a spermei, şi utilizarea de embrioni proaspeţi sau
congelaţi.
Din
peste 2,5 milioane de copii născuţi în intervalul de 25 de ani, 30.959 (1,2%)
au fost rezultatul FIV. Cu autism au fost diagnosticaţi 6.959 de copii, din
care 103 născuţi după FIV (1,5%), iar cu retard mental 15.830, din care 180 născuţi
după FIV (1,1%). În ambele cazuri, nu a existat vreo asociere semnificativă
statistic, atunci când comparaţia s-a făcut doar cu naşterile cu un singur
produs de concepţie. În schimb, asocierea FIV cu IICS a relevat un risc relativ
de retard mental de 2,36% (cu embrioni congelaţi) sau de 1,6% (cu embrioni proaspeţi).
Într-un
editorial2 publicat în acelaşi număr al revistei, prof. dr. Marcelle
Cedars, directoarea Centrului de cercetare clinică pentru sănătatea femeii, din
cadrul Universităţii California – San Francisco, consideră că, deşi datele din
studiul suedez sunt liniştitoare în privinţa absenţei riscului de tulburări de
spectru autist, iar riscul absolut de retard mental este scăzut, în continuare
sunt necesare studii privind implicaţiile stimulării ovariene, ale culturilor
embrionare sau ale transferului embrionar multiplu.
Ficatul din cultură
RevistaNature a publicat ieri (4 iulie) un
articol3 pe care probabil că transplantologii din întreaga lume îl
vor primi cu mult interes. În primul rând, deoarece grupul japonez propune –
deocamdată la animale – o posibilă soluţie pentru criza globală de organe
vitale, în speţă ficatul. Plecând de la celule stem pluripotente induse (iPSC),
de origine umană, autorii studiului au urmat o cale surprinzătoare, în
încercarea lor de a recrea organul. Mai exact, au reuşit să inducă
autoorganizarea tridimensională a celulelor endodermale imature, pas cu pas,
prin interacţiunile organogenetice dintre celulele endoteliale şi cele
mezenchimale. S-au obţinut, în felul acesta, muguri hepatici embrionari, care
au fost apoi transplantaţi la şoareci. In
vivo, mugurii hepatici au crescut şi s-au dezvoltat, realizând structuri
asemănătoare ficatului adult. Testele imunohistochimice şi analiza expresiei
genice au arătat similitudinea dintre mugurii hepatici obţinuţi in vitro şi cei dezvoltaţi fiziologic,
în viaţa embrionară. După transplant, vascularizaţia a devenit funcţională în
48 de ore, ceea ce a stimulat maturarea celulară pe linia hepatocitelor. Mai
mult, ţesutul astfel format a îndeplinit funcţii specifice, precum producerea
unor proteine şi metabolizarea unor medicamente umane, în absenţa suportului
metabolic hepatic.
Chiar dacă aplicarea metodei la om este încă
departe, studiul japonez constituie un important pas înainte, fiind primul care
reuşeşte crearea unui organ complex, funcţional, pornind de la iPSC.
Programe
pentru copiii defavorizaţi
Un interesant studiu4 publicat
miercurea aceasta în PNAS arată
beneficiile unei intervenţii educaţionale ţintite în familiile cu copii de
vârstă preşcolară, cu un statut socioeconomic scăzut. Plecând de la ipoteza că
un program cu durata de opt săptămâni, ţintind stimularea atenţiei selective,
prin implicarea părinţilor şi a mediului familial, ar avea ca rezultat, la preşcolarii
din familii cu venituri modeste, obţinerea unor rezultate semnificative
statistic în mai multe domenii relevante pentru succesul şcolar, grupul din
Oregon a inclus 141 de copii într-un studiu controlat randomizat. Măsurătorile
electrofiziologice ale funcţiilor cerebrale implicate în atenţia selectivă, testele
cognitive şi comportamentele copiilor relatate de părinţi au indicat efecte
pozitive certe la copiii ai căror părinţi au fost implicaţi în şedinţe săptămânale
de câte două ore fiecare, dublate de participarea copiilor în grupe reduse
numeric. Mai mult, rezultate pozitive au fost observate şi la părinţi, ale căror
comportamente s-au îmbunătăţit, concomitent cu scăderea nivelurilor de stres.
Această
cercetare este importantă, deoarece arată că o intervenţie de scurtă durată
poate ameliora mecanismul neurologic al atenţiei selective, vulnerabil la
copiii ce provin din medii defavorizate; apoi, rezultatele cele mai bune s-au
obţinut prin implicarea părinţilor, nu doar prin participarea la cursuri a
copiilor. Nu în ultimul rând, deşi intervenţia a fost una ţintită, rezultatele
au depăşit domeniul de intervenţie, inclusiv prin efectele benefice avute
asupra părinţilor.