Ardeii ar putea scădea riscul de boală Parkinson

Virozele şi inteligenţa

Nu există protecţie „pe jumătate“

   Un articol³ publicat miercuri (8 mai) în JAMADermatology vine parcă să ilustreze riscurile unui lucru făcut doar pe jumătate. Grupul din Graz al profesorului Rainer Hofmann-Wellenhof (cunoscut cititorilor noştri şi prin interviul acordat în exclusivitate pentru Viaţa medicală, în numărul 50/2012) a realizat o cercetare interesantă: a verificat efectul protecţiei conferite de loţiunile pentru bronzat (factor de protecţie solară 6,2, filtru UV A şi B) aplicate doar pe jumătate din suprafaţa nevilor pigmentari (melanocitici). Nevii protejaţi doar pe jumătate au fost expuşi la radiaţia ultravioletă emisă de o lampă cu xenon, în trei doze individuale de eritem minim. Leziunile au fost excizate după şapte zile, dar s-au făcut măsurători dermatoscopice şi clinice în zilele 0, 3 şi 7. Şi aici vine observaţia interesantă: în ziua 7, deci înainte de a practica excizia nevilor, dermatoscopia a evidenţiat o creştere a globulelor de culoare maro-neagră, puncte maronii, văl alb-albastru, reţea atipică şi vascularizaţie crescută în ambele jumătăţi ale leziunii pigmentare cutanate, fără să existe vreo diferenţă statistic semnificativă între zonele protejate şi celelalte.

Dogme vs. dovezi

   Pe măsură ce ştiinţa progresează, tot mai multe dogme – împământenite în facultăţile de medicină şi preluate ca atare de toţi practicienii – se dărâmă şi se schimbă. Miercurea aceasta (8 mai) a fost rândul încă unui postulat să se dovedească fals. Un articol⁴ publicat în Science Translational Medicine schimbă ceea ce ştiam despre germenii care migrează din colon, pentru a coloniza tractul urinar. Astfel, presupunerea că odată migrată urinar, o tulpină de Escherichia coli şi-ar schimba caracteristicile şi şi-ar pierde capacitatea de a creşte în alt mediu (precum colonul) este acum contrazisă. Studiul citat a demonstrat nu doar că tulpinile din colon şi cele care cauzează infecţii urinare greu de tratat sunt identice, dar chiar că acestea evoluează în tandem, tulpina cea mai rezistentă (modificată în tractul urinar) colonizând ulterior tubul digestiv (în detrimentul generaţiei anterioare). Iată deci că adaptarea la un mediu nou nu se face, în acest caz, cu pierderea caracteristicilor care permit supravieţuirea şi proliferarea bacteriană într-un mediu complet diferit. Autorii atrag astfel atenţia asupra dificultăţii de eradicare a infecţiilor rezistente, în condiţiile în care tratamentul antibiotic nu este la fel de eficient asupra tuturor surselor de infecţie.