Marker imagistic pentru
inflamația coronariană
Un studiu1 publicat miercuri (12
iulie) în Science Translational Medicine descrie o metodă imagistică
ingenioasă prin care ar putea fi detectată precoce inflamația vaselor
coronariene, o caracteristică importantă a procesului de aterogeneză, dar și a
plăcilor aterosclerotice vulnerabile, a căror ruptură duce la evenimente
cardiovasculare majore, precum sindroamele coronariene acute sau accidentele
vasculare cerebrale ischemice acute. Testele actuale de inflamație dozează
biomarkeri serici (proteina C reactivă) nespecifici pentru vasele coronariene
sau pentru procesul de aterogeneză și nu pot identifica plăcile aterosclerotice
vulnerabile. Singurul biomarker imagistic neinvaziv cu valoare prognostică
pentru prevenția primară este scorul de calciu coronarian, însă acesta descrie
modificări structurale ireversibile ale peretelui vascular și nu poate fi
modificat prin administrarea, de pildă, de statine, medicamente care reduc
riscul cardiovascular.
Un grup cu cercetători de la
Oxford și din Atena a plecat însă de la o ipoteză interesantă, anume că
inflamația vasculară ar putea fi cuantificată prin evaluarea modificărilor pe
care le induce la nivelul țesutului adipos perivascular. Astfel, vasele
inflamate eliberează citokine care împiedică acumularea de lipide în țesutul
gras perivascular, după cum au demonstrat-o studiile in vitro, ex vivo șiin vivo. Mai departe, grupul de cercetători a dezvoltat o metodă de
analiză angio-CT tridimensională a țesutului perivascular, utilizând în acest
scop piese anatomice rezecate de la 453 de pacienți care au urmat diverse
proceduri operatorii cardiace și corelând patologia tisulară cu imagistica CT
existentă. Astfel, a fost descris un parametru imagistic nou, denumit indice CT
de atenuare a grăsimii (FAI), utilizat pentru a descrie mărimea și conținutul
în lipide al adipocitelor. Noul parametru a fost apoi validat pe un lot de 40
de pacienți, la care s-a realizat și imagistica (mult mai costisitoare) PET-CT.
Studiul a continuat pe o cohortă de 273 de pacienți, la care FAI în vecinătatea
arterelor coronare a reușit să identifice precoce in vivo cazurile de
boală coronariană cu expresie subclinică, precum și modificările dinamice
produse la nivelul țesutului adipos perivascular ca urmare a variațiilor
inflamației vasculare. Mai mult, au fost identificate astfel și plăcile
aterosclerotice vulnerabile, inflamate.
Metoda descrisă de studiul citat se bazează
pe proaspăt demonstratul efect paracrin exercitat de vase asupra țesutului gras
din vecinătate. Metoda ar putea fi, mai departe, implementată în practica
clinică, pentru a detecta plăcile aterosclerotice instabile, dar va fi nevoie
de realizarea unor studii prospective în acest sens.
De două ori mai multe erori
Erorile de medicație produse în afara unei
unități medicale au devenit de două ori mai frecvente de la începutul acestui
secol până în prezent. Cel puțin aceasta este situația din SUA, conform unui
studiu2 publicat luni (10 iulie) în Clinical Toxicology. Rata
totală a incidentelor de medicație înregistrate în sistemul american de
otrăviri și intoxicări a fost de 1,73 la o sută de mii de locuitori, totalizând
peste 67.000 în doisprezece ani. Majoritatea covârșitoare a cazurilor au avut
efecte moderate (93,5%), cele ușoare neajungând să fie raportate. S-au
înregistrat însă și efecte majore (5,8% din cazuri) și chiar și decese (0,6%).
Cele mai frecvente erori de medicație
produse în afara unităților medicale au constat în administrarea unei doze
incorecte, administrarea unei alte medicații decât cea recomandată și
administrarea de două ori a aceleiași doze. Medicamentele cel mai frecvent
implicate au fost cele cardiovasculare (20,6% din cazuri) – betablocante,
antagoniști de calciu, clonidină, urmate de analgezice (12%) – cel mai frecvent
opioide sau paracetamol și hormoni sau antagoniști hormonali (11%) – insulină,
sulfoniluree.
Concluzia studiului, în condițiile în care
rata incidentelor legate de administrarea medicației în afara spitalului a
crescut semnificativ în doar un deceniu, este că sunt necesare eforturi
suplimentare de educație a populației în privința urmării tratamentului
medicamentos în afara unităților medicale.
Programul prelungit și
fibrilația atrială
Plecând de la observația că persoanele care
muncesc după un program prelungit se află la un risc crescut de accidente
vasculare cerebrale, membrii consorțiului IPD-Work (Individual-Participant-Data
Meta-analysis in Working Populations) au analizat datele înregistrate de la
peste 85.000 de persoane, pentru a verifica dacă există vreo legătură între
programul prelungit și fibrilația atrială, cea mai frecventă cauză de accidente
vasculare cerebrale. Rezultatele au fost publicate3 astăzi, 14
iulie, în principala revistă a Societății europene de cardiologie, European
Heart Journal.
Persoanele cuprinse în studiu aveau vârsta
medie de 43,4 ani și niciun istoric de fibrilație atrială. Programul de lucru a
fost înregistrat pentru perioada inițială de includere în studiu (1991–2004)
și, în cazurile în care a fost diagnosticată fibrilația atrială, s-a continuat
cu o perioadă de urmărire medie de zece ani. Au fost identificate 1.061 de
cazuri de fibrilație atrială (incidența cumulativă pe zece ani de 12,4 la o mie
de persoane). În cazul persoanelor cu program prelungit (peste 55 de ore pe
săptămână), riscul de fibrilație atrială a fost de 1,4 ori mai mare decât la
cei cu program normal (35–40 de ore).
Editorialul4 care comentează
rezultatele studiului atrage atenția asupra limitărilor inerente pe care o astfel
de cercetare le are: datele au fost colectate de-a lungul unui număr mare de
ani, perioadă în care programul de lucru documentat inițial s-ar fi putut
schimba de mai multe ori; apoi, e vorba de o metaanaliză a mai multor studii
realizate după metodologii diferite, pe populații eterogene. În fine, deși
corelația e foarte clară și rămâne semnificativă după diverse ajustări, ea nu
exprimă neapărat o relație de cauzalitate și este mai slabă, de pildă, decât
corelația fibrilației atriale cu fumatul (risc relativ 1,42 vs. 2,05). Nu în
ultimul rând, deși observația unei eventuale legături între programul de lucru
prelungit și fibrilația atrială pare foarte plauzibilă, trebuie găsit și un
mecanism fiziopatologic care să explice o posibilă relație de cauzalitate și,
de ce nu, să indice o eventuală direcție de intervenție.
