Bolile
cardiovasculare în Europa
Nici un alt domeniu al patologiei nu
a înregistrat în ultimii ani progrese mai mari, raportate la
sănătatea publică, decât bolile cardiovasculare. Nu doar
tratamentele au avansat și au fost administrate unui număr tot mai
mare de pacienți, dar și programele de prevenție primară sau
secundară au jucat un rol important în reducerea morbidității și
a mortalității de cauză cardiovasculară. Acestora li s-au adăugat
programe operaționale, care au crescut accesul pacienților la
tratamente salvatoare, cum este cazul în infarctul miocardic cu
supradenivelare de segment ST (STEMI) sau în accidentul vascular
cerebral ischemic, unde rețeaua de unități de stroke a schimbat
prognosticul invariabil sumbru în cele mai multe cazuri.
Schimbările
produse au fost atât de profunde, încât media de viață a crescut
în majoritatea țărilor dezvoltate, în special pe fondul scăderii
mortalității prin boli cardiovasculare, iar proporția acestei
patologii a scăzut, pe alocuri, atât de mult încât a fost chiar
depășită de mortalitatea prin cancer. Concluzia aceasta se
desprinde dintr-un studiu1
publicat săptămâna aceasta în European
Heart Journal,
principala revistă a Societății europene de cardiologie, care
analizează realitățile și tendințele evolutive ale bolilor
cardiovasculare în Europa.
Și nu este singura observație
interesantă, o alta ar fi că datele sunt foarte diferite de la un
stat la altul, chiar și atunci când ne referim numai la cele din
Uniunea Europeană. România nu are foarte multe motive de mândrie,
câtă vreme scăderea mortalității prin boli cardiovasculare s-a
făcut cu doar puțin peste 25% în ultimul deceniu (2002–2012),
față de scăderi de peste 40% înregistrate în țări ca
Danemarca, Portugalia sau Marea Britanie, dar și în foste state
sovietice, precum Georgia sau Kazahstan. Rata mortalității
standardizată în funcție de vârstă (ASDR) situează țara
noastră în aceeași zonă cu Azerbaidjan, Bulgaria, Letonia,
Lituania, Slovacia sau Macedonia, dar în urma Albaniei, Armeniei,
Bosniei, Serbiei sau Ungariei și foarte departe de mai toate țările
Europei Occidentale.
Disparitățile sunt pronunțate și
între sexe, în România mortalitatea (ASDR) fiind pentru bărbați
de 1.143,9 la 100.000 de locuitori, comparativ cu 903,9 pentru femei
(date din 2012). În ce privește povara afecțiunilor
cardiovasculare, anii de viață pierduți (DALY) prin boli
cardiovasculare sunt 125 la 1.000 de locuitori, din care 49 prin
boală cardiacă ischemică (zece în Israel, 12 în Franța și
Luxemburg) și 37 prin accident vascular cerebral (doar șase în
Cipru și Israel, șapte în Irlanda și Islanda).
Una peste alta, este clar că
tendința, în Europa, este ca ponderea bolilor cronice să continue
să se schimbe, scăzând bolile cardiovasculare și crescând
implicit alte boli cronice netransmisibile. Pentru România,
integrarea reală în Uniunea Europeană întârzie să se producă.
Partea plină a paharului este că încă e mult loc pentru a face
progrese. Partea goală? E puțin probabil să se mai schimbe ceva în
bine în absența unor programe coerente în special în zona
prevenției primare.
Ce
ne face (mai) inteligenți
Nu se știe
sigur ce definește inteligența unei persoane și care este
„secretul“ unei inteligențe deosebite. Au fost avansate multe
ipoteze speculative, dar dovezile încă se lasă așteptate. Un
studiu2
publicat însă miercuri (17 august) în Journal
of Neuroscience
pare să indice o asociere interesantă. Mai exact, comparația
dintre modul în care creierul procesează informația în perioada
de repaus și în timp ce efectuează diverse sarcini distincte a
arătat că diferența ar putea consta în modul în care
interacționează rețelele neuronale în momentele active și în
cele de repaus. Mai exact, inteligența pare să fie asociată cu
modificări cât mai mici între stările rețelelor neuronale. Cu
alte cuvinte, cu cât rețelele neuronale sunt mai pregătite, cu
atât efortul de a se activa, din repaus, va fi mai mic.
Calcule
cu molecule noi
Cele mai bune medicamente sunt,
invariabil, cele mai noi. Cel puțin în teorie, noul înlocuiește
vechiul, chiar dacă inovarea vine cu costurile ei. Dincolo însă de
rezultatele bune ale unui medicament nou sau chiar ale unei întregi
clase terapeutice, dincolo de presiunea de înțeles care vine din
partea companiilor farma pentru introducerea noilor substanțe în
sistemul asigurărilor de sănătate și apoi pentru prescrierea lor
cât mai multor bolnavi, întrebările-cheie pe care ar trebui să și
le pună organizatorii sistemului de sănătate sunt relativ simple:
care este beneficiul net al noului medicament? Și cu ce preț? De
cele mai multe ori însă, răspunsurile nu vin împreună, iar
accentul cade aproape exclusiv pe beneficiu, chiar dacă acesta nu e
nemaipomenit. Statistica te ajută, mai departe, să găsești
indicatorii care să transforme orice câtime într-un număr cu
potențialul să impresioneze.
Inhibitorii de
proprotein convertază subtilisin/kexin tip 9 (PCSK9) sunt o clasă
terapeutică nouă, care și-a făcut recent și spectaculos intrarea
în scena tratamentelor hipolipemiante, dovedind un efect puternic de
scădere a nivelurilor de LDL-colesterol. Singura mare problemă a
acestei clase este că sunt anticorpi monoclonali și, ca pentru
orice medicamente biologice inovatoare abia intrate pe piață,
prețurile sunt foarte mari. Iată de ce ne-a atras atenția un
studiu3
apărut marți (16 august) în Journal
of the American Medical Association,
care a cercetat cost-eficiența acestei clase terapeutice și
potențialul efect pe care prescrierea medicamentelor pe o scară mai
largă l-ar avea asupra sistemului american de sănătate.
Modelul farmaco-economic utilizat a
comparat inhibitorii de PCSK9 (evolocumab și alirocumab), cu un cost
anual de 14.530 de dolari, cu ezetimibul, un medicament care scade
concentrația plasmatică de colesterol prin reducerea absorbției
intestinale de colesterol, adăugate tratamentului cu statine, la
pacienții cu hipercolesterolemie familială heterozigotă sau cu
boală cardiovasculară aterosclerotică (cele două indicații ale
inhibitorilor de PCSK9). Rezultatele nu recomandă încă adoptarea
largă a noii clase terapeutice, care ar putea duce la o creștere
substanțială a cheltuielilor pentru sănătate în SUA. Mai exact,
ar fi întâi nevoie ca prețul pentru tratamentul anual să scadă
până la 4.536 de dolari, astfel încât prețul pentru un an de
viață câștigat (QALY) să nu depășească o sută de mii de
dolari.
Parteneri
de drum
O foarte
interesantă analiză4
publicată miercuri (17 august) în Proceedings
of the Royal Society B: Biological Sciences
aruncă o privire atentă asupra câtorva studii moleculare pe baza
cărora pot fi estimate perioadele evolutive ale unor bacterii care
au însoțit, au infectat și adesea au influențat rasa umană, în
evoluția sa. Astfel, Helicobacter
pylori,
bacteria responsabilă pentru ulcere gastrice și duodenale, pare să
fi fost alături de om încă de la începuturi, adică de
aproximativ o sută de mii de ani. Mult mai recent a apărut în
viața omului Mycobacterium
tuberculosis,
bacilul tuberculozei devenind un „companion“ uman de mai puțin
de șase mii de ani. Și mai nouă pare să fie apariția la om a
ciumei, dată de Yersinia
pestis,
o bacterie a cărei apariție s-ar fi produs în ultimii cinci mii de
ani.
Datele nu sunt
decât estimări bazate pe dovezile arheologice descoperite în
diverse situri din întreaga lume, dar intervalele estimate pot fi
mai mari decât perioadele minime amintite.
Distanțe
strategice
În lupta
împotriva fumatului, ale cărui efecte nocive pentru sănătate,
economie și societate au fost demult demonstrate și sunt deja
bine-cunoscute, s-au încercat numeroase strategii în lume. De la
creșterea taxelor pentru a descuraja consumul, la interzicerea
publicității pentru a evita asocierea cu comportamente normale,
până la interzicerea fumatului în spații publice (închise,
într-o primă fază, și în cele deschise apoi), totul ajută. Un
studiu5
finlandez publicat luni (15 august) în JAMA
Internal Medicine
arată că s-ar putea face chiar mai mult pentru a descuraja fumatul.
Folosind date din două studii anterioare, nordicii au verificat dacă
există vreo corelație între distanța pe care o au de parcurs
fumătorii pentru a-și cumpăra țigări și decizia lor ulterioară
de a se lăsa sau nu de fumat. În acest sens, au fost incluse în
cercetare datele strânse de la peste douăzeci de mii de persoane.
La fumători, pentru fiecare cinci sute de metri adăugați între
domiciliu și cel mai apropiat magazin de unde puteau fi cumpărate
țigări, au crescut cu 16% șansele ca persoana respectivă să se
lase de fumat.
Editorialul6
care comentează rezultatele, deși este scris de americani, ne
reamintește o situație îngrijorătoare, cu care ne confruntăm și
în România. Mai exact, după interdicția de a face publicitate
produselor din tutun la tv sau la radio, industria tutunului s-a
repliat la nivelul magazinelor, unde promovează intens mărcile. De
la marile centre comerciale până la micile magazine de cartier,
nimic nu este neglijat pentru ca țigările să ajungă în atenția
cumpărătorului. Ba chiar, la noi, sunt angajate tinere care să
ofere fumătorilor pachete promoționale, brichete și alte mici
cadouri care să servească imaginea mărcii, să stimuleze vânzările
și să fidelizeze consumatorii. În plus, nu sunt defel respectate
normele legislative care interzic comercializarea produselor din
tutun și a băuturilor alcoolice „în unitățile economice
situate în incinta și la o distanță mai mică de 50 de metri față
de orice punct de acces în spitale și unități de învățământ,
cu excepția unităților de învățământ superior; distanța se
va măsura pe lungimea drumului public“. Și, să fim bine
înțeleși, e vorba de o lege promulgată în 2002, completată în
2008. Dacă ar fi fost și aplicată, după cum putem extrapola din
studiul finlandez, poate că incidența fumatului în rândul
tinerilor români ar fi fost acum semnificativ mai mică.
